ECDC îşi schimbă radical poziţia şi recomandă dozele "booster" pentru toate persoanele adulte

Vaccinare
Getty

Directoarea Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), Andrea Ammon, a declarat miercuri că dozele de supra-rapel ("booster") ale vaccinurilor anti-COVID-19 ar trebui să fie administrate tuturor cetăţenilor adulţi, scrie Reuters. 

Poziția ECDC marchează o schimbare majoră faţă de recomandările formulate până acum de această agenţie de sănătate publică din Europa, informează Reuters şi AFP, conform Agerpres. 

ECDC a îndemnat miercuri statele din UE să ia măsuri urgente în faţa recrudescenţei pandemiei de coronavirus din Europa şi a riscurilor sanitare foarte mari care sunt prognozate pentru lunile decembrie şi ianuarie.

Aceeaşi agenţie a cerut, de asemenea, ţărilor din UE să crească ratele de vaccinare în rândul populaţiei generale, în special acelor state care înregistrează în prezent rate mici de imunizare.

Recomandările formulate de ECDC nu au caracter obligatoriu pentru guvernele din UE, dar sunt folosite în adoptarea deciziilor care ţin de domeniul sănătăţii publice.

Citește și
Capitală
Rata de infectare cu coronavirus a scăzut la 2,87 de cazuri la mie, în Capitală

"Dozele booster ar trebui avute în vedere pentru toţi indivizii adulţi, cu prioritate pentru persoanele cu vârste de peste 40 de ani", a declarat Andrea Ammon, adăugând că aceste doze de supra-rapel ar trebui să fie administrate la cel puţin şase luni după completarea schemei iniţiale de vaccinare.

În precedentele sale recomandări, anunţate în luna septembrie alături de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) spunea că nu exista o nevoie urgentă pentru administrarea de doze "booster" persoanelor vaccinate cu schemă completă din populaţia generală şi sugera că aceste doze suplimentare ar trebui injectate doar persoanelor cu sisteme imunitare slăbite şi, ca măsură de precauţie, persoanelor vârstnice cu stări de sănătate precare.

"Dovezi disponibile spre consultare care au fost obţinute din Israel şi Marea Britanie arată o creştere semnificativă a protecţiei împotriva riscului de infectare şi a formelor severe de COVID-19 după administrarea unei doze booster în toate grupurile de vârstă, pe termen scurt", a precizat ECDC în raportul său publicat miercuri.

Europa fragmentată

Andrea Ammon a mai spus că dozele "booster" vor creşte protecţia împotriva riscului de infectare cauzat de scăderea treptată a imunităţii şi că aceste doze "ar putea să reducă transmiterea virală în populaţia generală şi să prevină spitalizări şi decese suplimentare".

Ea i-a sfătuit pe guvernanţii din ţările europene cu rate mici de vaccinare să îşi accelereze campaniile de vaccinare şi a avertizat în legătură cu un risc major de apariţie a unui nou vârf de decese şi de spitalizări în Europa în lunile decembrie şi ianuarie, dacă măsurile recomandate de ECDC nu vor fi implementate.

Nivelul general de vaccinare din Uniunea Europeană şi cele trei ţări incluse în Spaţiul economic european, care este încă inferior pragului de 70% din populaţia totală, "ascunde un decalaj major vaccinal, care nu poate fi acoperit cu rapiditate şi care oferă virusului un spaţiu vast în care acesta poate să se răspândească", se afirmă în noul raport publicat de ECDC.

"Trebuie să ne concentrăm de urgenţă pentru a acoperi acest deficit de imunitate, să propunem doze booster pentru toţi adulţii şi să reintroducem măsuri non-farmaceutice", a adăugat Andrea Ammon într-un mesaj video.

Avertismentul ei a fost făcut la o zi după ce OMS Europa a anunţat marţi că aproximativ 700.000 de decese suplimentare ar putea fi înregistrate până în primăvara anului viitor în zona pe care o gestionează, ce grupează 50 de ţări din Europa şi Asia Centrală.

În Uniunea Europeană, 67,7% din populaţia totală a primit două doze de vaccin, însă diferenţele sunt uriaşe între ţări. Astfel, potrivit statisticilor oficiale de marţi, doar 24,2% dintre bulgari sunt vaccinaţi cu schemă completă, în timp ce acest procent este de 86,7% în rândul portughezilor.

De asemenea, Comisia Europeană va lua în considerare recomandările formulate de ECDC în privinţa dozelor "booster" atunci când va propune, spre sfârşitul acestei săptămâni, o serie de modificări în legătură cu utilizarea certificatului european COVID-19.

Multe ţări din UE au început deja să administreze doze "booster", însă folosesc criterii diferite pentru a selecta grupurile de populaţie care au prioritate la vaccinare, precum şi intervale diferite între schema iniţială de vaccinare şi momentul în care este administrată doza de supra-rapel.

Austria, care a reintrodus săptămâna trecută un lockdown naţional pentru a stopa creşterea vertiginoasă a numărului de infectări, a decis să administreze doze "booster" după patru luni de la finalizarea schemei iniţiale de vaccinare, în timp ce în Italia aceste doze suplimentare pot fi administrate după cinci luni de la schema iniţială.

ECDC a recomandat, de asemenea, ţărilor europene să aplice măsuri restrictive minore, precum utilizarea obligatorie a măştii sanitare acolo unde respectarea distanţării fizice nu este posibilă şi telemunca. Agenţia afirmă că restricţiile privind călătoriile nu vor avea cel mai probabil un impact semnificativ, deoarece virusul este deja prezent în toate ţările europene.

ECDC consideră, totodată, că există dovezi limitate privind scăderea transmiterii virale în urma folosirii paşaportului COVID-19 ce permite accesul în restaurante, cinematografe şi muzee - o măsură pe care 20 de ţări din UE o aplică deja.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Coronavirus România, 24 noiembrie 2021. Peste 2.700 de cazuri noi și 231 de decese. Numărul pacienților internați la ATI
Coronavirus România, 24 noiembrie 2021. Peste 2.700 de cazuri noi și 231 de decese. Numărul pacienților internați la ATI

Coronavirus România, 24 noiembrie 2021. 2.796 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, potrivit bilanțului provizoriu dat miercuri de Grupul de Comunciare Strategică.

Rata de infectare cu coronavirus a scăzut la 2,87 de cazuri la mie, în Capitală
Rata de infectare cu coronavirus a scăzut la 2,87 de cazuri la mie, în Capitală

Rata de incidenţă a COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti este, miercuri, de 2,87 de cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

(P) IMM-ul tău a fost afectat de pandemie? Poți obține fonduri nerambursabile!
(P) IMM-ul tău a fost afectat de pandemie? Poți obține fonduri nerambursabile!

Pandemia de Coronavirus a afectat viața așa cum o știam. Nu doar oamenii au de suferit, dar și economia. Cele mai afectate au fost Întreprinderile Mici și Mijlocii, unele dintre acestea ajungând in unele cazuri și la faliment.

Recomandări
Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan
Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan

Liberalul Crin Antonescu este varianta cea mai vehiculată pentru poziția de candidat comun al alianței PSD-PNL-UDMR-minorități la alegerile prezidențiale. Paradoxal, însă, nominalizarea sa este întârziată pentru că PNL ar înclina și spre Nicușor Dan.

Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”
Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”

Elena Lasconi a declarat după consultările de la Cotroceni că Iohannis ”nu are legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român”. Președinta USR i-a cerut lui Klaus Iohannis să-și dea demisia.

Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.