După SUA, alte două puteri occidentale dau voie Ucrainei să atace teritoriul rus: „Rachetele vor vorbi de la sine”

×
Publicitate

Aproape de finalul mandatului, Joe Biden dă o veste bună Ucrainei, dar întârziată. A permis Kievului să folosească rachetele americane cu rază lungă de acțiune pentru a ataca baze din interiorul Rusiei.

Momentan, nu se știe dacă Statele Unite au impus și alte condiții legate de țintele care ar putea fi lovite. Cert este că Marea Britanie, și Franța au ridicat aproape imediat propriile interdicții. Rusia, pe de altă parte, a reacționat dur. Un parlamentar de la Moscova a amenințat că statul ucrainean ar putea să nu mai existe dacă folosește dispozitivele occidentale.

O rachetă rusească a lovit duminică un bloc de locuințe din orașul Sumy, în nordul Ucrainei. Mai multe persoane, printre care și un copil, au fost găsite moarte printre ruine. Alte câteva zeci sunt rănite.

Atacul a venit la scurt timp după ce New York Times a anunțat că președintele american Biden a ridicat restricțiile pentru folosirea rachetelor cu rază lungă de acțiune pe teritoriul federației ruse.

Decizia este mult așteptată la Kiev, deoarece armata poate folosi acum dispozitivele ATACMS - cu rază de 300 de kilometri - că să atace bazele rusești în interiorul țării.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Se vorbește mult în presă despre faptul că am primit permisiunea pentru acțiunile necesare. Dar loviturile nu se dau cu vorbe. Astfel de lucruri nu sunt anunțate. Rachetele vor vorbi de la sine”.

Franța și Marea Britanie au urmat, la scurt timp, exemplul american. Cotidianul francez „Le Figaro” a anunțat că Ucraina poate folosi rachetele Storm Shadow și SCALP pe teritoriul rusesc. Noua strategie a venit la capătul unei zile în care Moscova a lansat unul dintre cele mai ample bombardamente asupra orașelor ucrainene, de la începutul războiului încoace.

Ruși atacă infrastructura energetică în prag de iarnă

Atacurile au vizat Kiev-ul, Odesa şi alte oraşe din regiune. Ținta preferată a rușilor, mai ales în prag de iarnă, este infrastructura energetică. A fost întreruptă furnizarea de electricitate în unele regiuni, inclusiv în Capitală. Odesa se confruntă deja de mai multe săptămâni cu întreruperi în furnizarea de căldură, apă și electricitate.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Ținta Rusiei a fost energia, infrastructura critică. Acesta este răspunsul pentru toți cei care au vrut să obțină ceva de la Puțin prin conversații, apeluri telefonice, îmbrățișări și conciliere”.

Aproape la aceeași oră, în Berlin a avut loc o manifestație a dizidenților ruși în exil, în frunte cu soția lui Alexei Navalnîi, Iulia.

Iulia Navalnaia: „Trebuie să ne implicăm și să luptăm împotriva acestui război pe care Puțin l-a dezlănțuit asupra Ucrainei, să ne amintim de prizonierii politici”.

În paralel cu bombardarea orașelor ucrainene, rușii progresează continuu pe frontul din Donbas.

Schimbare de discurs la Kiev

Confruntat cu realitatea tot mai dură de pe teren și cu iminenta schimbare de putere de la Washington, președintele Zelenski vorbește despre soluționarea diplomatică a conflictului.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Războiul se va termina. Nu am o dată exactă, dar, ținând cont de noua echipa care se va instala la Casa Albă, războiul se va încheia mai repede. Asta a promis Trump alegătorilor și pentru el e important să facă ce a promis”.

În interviul pentru postul public ucrainean Suspilne, Zelenski și-a exprimat speranță că Statele Unite conduse de Donald Trump nu vor adopta o poziție neutră că mediator.

Liderul de la Kiev a ținut să precizeze că nu ia în seama diversele scenarii și planuri de pace vehiculate în presa, ci așteaptă discuțiile punctuale cu noua administrație de la Casa Albă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62427390
Delir la Moscova după ce Ucrainei i s-a permis să atace Rusia cu rachete ATACMS: „Un pas spre al Treilea Război Mondial”

Decizia SUA de a permite Kievului să lovească adânc în Rusia cu rachete ATACMS escaladează conflictul din Ucraina şi ar putea duce la al Treilea Război Mondial, au afirmat parlamentari ruşi de rang înalt.

62482036
Ucraina atacă Rusia. Două drone au fost doborâte în apropiere de Moscova, susțin autoritățile

Unităţile de apărare aeriană ale Rusiei au distrus în cursul nopţii două drone care se îndreptau spre Moscova, a declarat luni dimineaţă primarul Serghei Sobyanin, potrivit Reuters.

 

62498940
Donald Trump îl numeşte pe Brendan Carr în echipa sa. Oficialul care va „prelua controlul asupra Big Tech”, susținut de Musk

Donald Trump a anunţat numirea lui Brendan Carr în funcţia de şef al Autorităţii americane de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor (FCC), oficial pe care l-a descris drept un "războinic al libertăţii de expresie" susţinut de Elon Musk.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Atacatorul, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.