Două atacuri aeriene lansate de SUA. Unde au avut loc

62129514
Getty

SUA au întreprins primele lovituri aeriene împotriva talibanilor în Afganistan după instaurarea, la sfârşitul lunii mai, a unui rar armistiţiu între insurgenţi şi forţele afgane, informează AFP.

 

Două atacuri aeriene au fost întreprinse joi şi vineri în două provincii diferite, a anunţat pe Twitter, Sonny Legget, purtătorul de cuvânt al forţelor americane în Afganistan.

"Acestea sunt primele lovituri aeriene americane împotriva talibanilor de la debutul armistiţiului de Eid al-Fitr", sărbătoarea ce marchează sfârşitul Ramadanului, a precizat purtătorul de cuvânt, citat de Agerpres.

"Reiterăm: toate părţile trebuie să reducă violenţele pentru a facilita procesul de pace", a adăugat Legget.

Armistițiu, inițiat de talibani

 

Talibanii au iniţiat un armistiţiu de trei zile începând din 24 mai, cu ocazia Eid al-Fitr, însă nu l-au prelungit, în pofida numeroaselor solicitări ale guvernului afgan.

De atunci, ei şi-au reluat atacurile sângeroase împotriva forţelor de securitate afgane pe teritoriul întregii ţări.

Deja înainte de armistiţiu mişcarea talibană şi-a intensificat puternic ofensiva împotriva forţelor de la Kabul, după semnarea, la sfârşitul lui februarie la Doha, a unui acord între SUA şi talibani, neratificat de autorităţile afgane.

Textul prevede retragerea trupelor străine din Afganistan până cel târziu luna mai 2021, în schimbul unor garanţii de securitate din partea insurgenţilor şi angajamentului lor de a demara negocieri cu guvernul afgan.

De atunci, talibanii au încetat să atace forţele străine, însă îşi continuă operaţiunile împotriva forţelor afgane, iar Washingtonul continuă să intervină uneori pe câmpul de luptă pentru a le sprijini pe acestea.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62129513
VIDEO. Gest șocant în Mexic. Un protestatar i-a dat foc unui polițist
Gest șocant în timpul unui protest din Mexic. Un tânăr a fost filmat în timp ce îi dă foc unui polițist, scrie rt.com.
62129489
VIDEO. Un polițișt, acuzat că a pus genunchiul pe gâtul unei femei în timp ce o aresta
Mai mulți polițiști din Chicago vor fi anchetați după un incident care a stârnit revoltă în SUA. Două femei au fost agresate în timp ce plecau de la un magazin, transmite CBS.
62129479
Plajele din Hong Kong, "sufocate" de măşti de unică folosinţă
Măştile de unică folosinţă au invadat plajele din Hong Kong unde, de câteva luni, locuitorii îşi acoperă feţele pentru a se proteja de noul coronavirus, relatează vineri AFP.