Donald Trump avertizează Iranul că va fi lovit dur dacă vor fi uciși manifestanți. Protestele continuă în republica islamică

62597779
AFP

Președintele american Donald Trump avertizează că Iranul va fi lovit „foarte dur” dacă manifestanți vor fi uciși în cadrul protestelor din republica islamică, care au început din motive economice, dar s-au extins și cu revendicări politice.

”Urmărim acesst lucru foarte îndeaproape. Dacă ei încep să omoare oameni, aşa cum au făcut în trecut, cred că vor fi loviţi dur de către Statele Unite”, a ameninţat duminică, la bordul Air Force One, locatarul Casei Albe, relatează AFP.

Protestele au început pe 28 decembrie, la Teheran, când comercianții și-au închis magazinele în semn de nemulțumire față de hiperinflație și criza economică, iar ulterior au căpătat o dimensiune politică.

Cel puţin 12 persoane - inclusiv membri ai forţelor de securitate - au fost ucise, potrivit unor surse oficiale.

Acestea sunt cele mai semnificative proteste de la mișcările care au zguduit Iranul în 2022, după moartea lui Mahsa Amini, o tânără reținută de Poliția Moravurilor pentru că ar fi încălcat un cod vestimentar strict pentru femei. Totuși, amploarea contestării actuale este mai redusă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62603696
Aurul şi argintul s-au scumpit din cauza tensiunilor din Venezuela. Cotațiile metalelor prețioase ating niveluri record

Cotaţiile la aur şi argint au crescut luni, investitorii analizând riscurile geopolitice sporite în urma capturării liderului venezuelean Nicolas Maduro de către SUA, transmite Bloomberg.

62603656
Povestea celor 2 ore și 28 de minute, în care Maduro a fost capturat din pat

A durat doar 2 ore și 28 de minute, dar a fost o operațiune pregătită luni de zile, care a schimbat radical destinul Venezuelei.

 

62603254
CNN: Tarifele ar putea lovi dur în SUA în 2026, dacă Donald Trump nu dă din nou înapoi. Dilema politică a președintelui

După un an cu efect redus al tarifelor asupra costului vieții, presiunea prețurilor în SUA ar putea crește în 2026, pe măsură ce firmele transferă costurile către consumatori, iar alegerile de la jumătatea mandatului Trump se apropie.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.