Dolly Parton a murit. Legendara cântăreață de muzică country avea 80 de ani

62607083
Profimedia

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pentru activitatea sa filantropică, a murit la vârsta de 80 de ani. 

Moartea sa a fost anunțată pe Instagram de nepotul ei, Brian Seaver, potrivit The Guardian.

Problemele de sănătate ale lui Parton au ajuns pe prima pagină a ziarelor în toamna anului 2025. În 28 septembrie, ea a anunţat că nu va putea duce la bun sfârşit seria de şase spectacole programate pentru luna decembrie la Caesars Palace din Las Vegas, care fusese anunţată ca o revenire mult aşteptată pe scena concertelor.

Cel mai important moment public al lui Parton din ultimii ani a fost includerea sa în Rock & Roll Hall of Fame în 2022. Iniţial, ea a declarat că nu dorea această onoare atunci când numele ei a apărut pe lista candidaţilor din acel an, afirmând că nu este un artist rock adevărat, dar a cedat în faţa presiunii entuziaste. Ulterior, Parton a lansat în 2023 ceea ce s-a dovedit a fi ultimul ei album, „Rockstar”, în care a interpretat duete alături de vedete de prim rang şi şi-a asumat titlul de „rocker” pe care îl respinsese iniţial.

A scris într-o singură zi două dintre cele mai cunoscute melodii

Atât de talentată încât a scris într-o singură zi două dintre cele mai cunoscute melodii ale secolului XX – „Jolene” și „I Will Always Love You” –, Parton s-a remarcat prin poveștile vii din cântecele sale, profunzimea emoțională și forța melodiilor, toate interpretate cu vocea sa inconfundabilă.

Dintr-un catalog care a ajuns să cuprindă sute de cântece, artista a avut un număr record de 25 de melodii pe primul loc în clasamentul country din SUA și 47 de albume în Top 10 country. A cucerit și clasamentele pop cu „9 to 5”, care a ajuns pe primul loc în SUA în 1980.

În paralel cu muzica, a avut și o carieră apreciată în actorie, primind de două ori nominalizări la Globurile de Aur pentru rolurile sale. De asemenea, programul său de alfabetizare, Imagination Library, a donat copiilor peste 150 de milioane de cărți.

Toate acestea au fost însoțite de stilul său spectaculos, ținutele cu pietre strălucitoare și coafurile voluminoase. Una dintre cele mai cunoscute replici ale sale despre propria înfățișare – „costă mulți bani să arăți atât de ieftin” – a devenit un exemplu al umorului caracteristic artistei.

Dolly Parton s-a născut într-o familie săracă

Dolly Parton s-a născut într-o familie săracă, într-o cabană cu o singură cameră din Tennessee. A fost al patrulea copil al unei mame care avea să nască 12 copii până la vârsta de 35 de ani și al unui tată care lucra ca fermier și muncitor în construcții.

Una dintre cele mai îndrăgite melodii ale sale, „Coat of Many Colors”, a fost inspirată de hainele făcute de mama sa din bucăți de material. Prima sa chitară a fost improvizată dintr-o mandolină, pe care au fost montate corzi de chitară bas.

Prima chitară adevărată a primit-o la vârsta de opt ani de la unchiul său. De la cântecele interpretate în biserică a ajuns să apară la televiziunea locală la zece ani și să înregistreze primul disc la 13 ani.

În același an, a cântat la Grand Ole Opry, celebra sală de concerte din Nashville aflată în centrul muzicii country, iar apariția sa a fost prezentată de Johnny Cash.

Parton avea să povestească mai târziu că a crezut întotdeauna că lucrurile vor merge bine și că visa la succes încă dinainte de liceu. Își dorise dintotdeauna să devină o vedetă și considera acest lucru firesc pentru ea.

După absolvirea liceului, în 1964, s-a mutat la Nashville și și-a început cariera mai degrabă în calitate de compozitoare decât de interpretă. În anul următor, a semnat un contract ca artistă și a fost promovată inițial drept cântăreață pop, fără succes.

După ce i s-a permis să treacă la muzica country, a obținut mai multe hituri consecutive și și-a lansat albumul de debut, „Hello, I’m Dolly”.

În 1966, s-a căsătorit cu Carl Dean. Cei doi au fost căsătoriți timp de aproape șase decenii, până la moartea lui Dean, în 2025.

Începând din 1967, colaborarea în duet cu interpretul de muzică country și personalitatea de televiziune Porter Wagoner a contribuit la ascensiunea carierei sale. În 1971, Dolly Parton a obținut primul său loc întâi în clasamentul country cu piesa „Joshua”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
Fritz instant tomac usr 31 inquam photos octav ganea
Sălile de jocuri de noroc, interzise oficial și în Timișoara. Fritz: „Vor funcționa doar activitățile de tip loto”

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile de noroc, ci doar activităţile de tip loto ale Loteriei Române.

Hackeri inquam og
Hackeri susținuți de state au încercat să preia conturile de WhatsApp ale unor oficiali de rang înalt ai UE

Guverne străine au încercat să compromită conturile de mesagerie ale unor oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene, potrivit unei prezentări interne a unității de apărare cibernetică a blocului comunitar, obținută de POLITICO.

Vlcsnap 2026 08 25 19h59m11s558
Avertismentul ministrului Muncii în scandalul legii salarizării: „Astăzi este ceasul al 12-lea”. Ce riscă România

O nouă discuție despre legea salarizării între șeful statului și președinții partidelor din fosta coaliție de guvernare s-a încheiat fără rezultat.

Recomandări
Imago0867414592h
Grindeanu îi vrea pe liberali: „Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu continuă disputa cu liderul liberal, premierul demis Ilie Bolojan, căruia îi transmite că blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alege să le trateze cu ironie. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.