”Partidul Social-Democrat şi-a exprimat foarte clar poziţia pe care o va avea la negocierile de la Cotroceni. PSD va merge cu propunerea Sorin Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau guvern în jurul PSD”, a spus senatorul PSD Daniel Zamfir.

El a adăugat că ”asta nu înseamnă că acceptă orice altă formulă de tip guvern naţional sau guvern tehnocrat”.

”Haideţi să nu reluăm aceeaşi discuţie de acum patru luni. Exact acum patru luni, domnul Ilie Bolojan a avut pe masă acea propunere pe care şi noi am acceptat-o cu un guvern tehnocrat. Din motivele ştiute doar de domnia sa, a refuzat această propunere. Acum, să ne întoarcem la ce se discută acum patru luni, nu credem că este o propunere serioasă. Aşadar, Partidul Social-Democrat va merge cu propunerea Sorin Grindeanu, prim-ministru”, a menţionat Zamfir.

Despre varianta unui premier independent, cu un guvern în jurul PSD, senatorul Zamfir a spus: ”S-a cam răsuflat. Nu cred că mai suntem în situaţia în care un premier independent să poată să facă acest lucru. Putem, evident, am spus, guvern minoritar cu prim-ministru PSD şi sigur guvern în jurul PSD, în sensul în care primul ministru să vină de la PSD şi în componenţa guvernului să intre şi alte formaţiuni politice”.