Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16–30 septembrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026, potrivit unui comunicat al instituției.

Reamintim că, fără această reducere, România are a cincea cea mai scumpă motorină din Uniunea Europeană. Chiar și cu această subvenție de la stat, prețul de la pompă de la noi este mult mai mare decât cel afișat la benzinăriile din Bulgaria.

Măsura continuă intervenția aplicată în prima jumătate a lunii septembrie, când reducerea accizei a fost, de asemenea, de 25% și reflectă menținerea presiunilor pe piața carburanților. Mecanismul este calibrat în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor de la pompă, cu scopul de a limita efectele acestora asupra populației și economiei, continuă sursa citată.

Potrivit ministerului, reducerea de 25% reprezintă o diminuare cu 701,07 lei/1.000 litri (70 de bani pe litru), respectiv 829,69 lei/tonă. Astfel, în intervalul 16–30 septembrie 2026, nivelul efectiv al accizei pentru motorina standard comercializată pe piața internă va rămâne de 2.103,22 lei/1.000 litri, respectiv 2.489,05 lei/tonă.

Analiza pentru a doua jumătate a lunii septembrie indică o variație a cotațiilor Platts pentru motorină (VPM) de +51,19%, în timp ce variația prețului mediu la pompă al motorinei standard (VM) este de +27,47%.

Intervenția urmărește limitarea efectului de propagare în lanț al costurilor cu carburanții, în special în transport și logistică, cu impact direct asupra costurilor din economie și asupra prețurilor bunurilor de consum. Mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026 funcționează dinamic, prin reevaluarea indicatorilor de piață la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor va continua să monitorizeze evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă”, se arată în comunicat.

Analiști: Benzina va depăși 10 lei/l, motorina sare de 11 lei/l

Specialiștii consultați de Știrile ProTV apreciază însă că prețul motorinei și benzinei din România va continua să crească, ținând cont de cotațiile internaționale. Benzina ar urma să depășească, pentru prima dată în istorie, prețul de 10 lei pe litru, în timp ce motorina va depăși maximul istoric de 11 lei/l.

România avea a cincea cea mai scumpă motorină din Uniunea Europeană, înainte de reducerea cu 25% a accizei. Chiar și cu această intervenție a statului, România are carburanți mult mai scumpi decât Bulgaria.

Diferența dintre cele două țări depășește, astfel, un leu pentru fiecare litru de benzină alimentat. Comparând cel mai mic preț identificat în Bulgaria cu cel mai mic din România, diferența la benzină este de aproximativ 1,30 lei/litru.

La un rezervor de 50 de litri, un șofer ar plăti aproximativ 430,5 lei în Bulgaria, față de 495,5 lei în România, rezultând o economie de aproximativ 65 de lei.

Și motorina este mai ieftină în Bulgaria, chiar dacă diferența este mai mică. În România, motorina costa zilele trecute și 10,72 lei/litru, cu circa 54 de bani mai mult ca în Bulgaria. Pentru un plin de 50 de litri, economia ajunge astfel la aproximativ 27 de lei.