Doi soți au murit într-un incendiu după ce au rămas blocați într-o saună din Tokyo. Ce au descoperit autoritățile ulterior

62600447
Shutterstock

Doi japonezi, soţ şi soţie, au murit după ce au rămas blocaţi într-o cameră de saună privată care a luat foc luni la Tokyo, informează BBC.com.

 

Poliţia din capitala Japoniei investighează dacă un mâner de uşă defect i-a împiedicat pe cei doi să iasă din camera de saună. Tragedia s-a produs la Sauna Tiger, în cartierul Akasaka, potrivit mass-media locale.

Anchetatorii au constatat şi că sistemul de alarmă de urgenţă al unităţii era oprit şi, potrivit informaţiilor, ar fi fost aşa de doi ani.

"Transmitem cele mai sincere condoleanţe... şi întreaga noastră compasiune pentru durerea şi suferinţa profundă, care nu pot fi exprimate în cuvinte", a declarat Sauna Tiger într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Cele două victime sunt Yoko Matsuda, o manichiuristă în vârstă de 37 de ani, şi soţul ei, Masanari, de 36 de ani, care conducea un salon de înfrumuseţare, potrivit mass-media locale.

Pompierii au fost chemaţi în jurul orei locale 12:25 luni, după ce a pornit alarma de incendiu a unităţii. La sosirea lor, mânerul uşii de la camera de saună privată se afla pe podea, au declarat anchetatorii pentru presa japoneză.

Cei doi au fost găsiţi prăbuşiţi pe podea, unul peste celălalt, cu capetele aproape de uşă, a relatat presa locală. Au fost transportaţi de urgenţă la spital, însă au murit ulterior.

Cauza posibilă a incendiului

Un prosop ars ar fi fost găsit în interiorul saunei, indicând că incendiul ar fi putut fi declanşat de atingerea prosopului de pietrele fierbinţi din încăpere, a transmis poliţia.

În camera de saună exista o alarmă de urgenţă pe perete pentru a alerta personalul dacă era nevoie de ajutor, însă anchetatorii au constatat că era oprită. Totuşi, capacul alarmei fusese îndepărtat, ceea ce sugerează că aceasta ar fi apăsată de cuplu pentru a cere ajutor, a precizat Departamentul de Poliţie Metropolitană.

Poliţia a adăugat că, întrebat despre alarmă, personalul ar fi spus că aceasta nu a mai fost pornită "din jurul anului 2023", potrivit mass-media locale.

Centrul de Sănătate Publică Minato a declarat pentru ziarul The Asahi Shimbun că sauna funcţiona din iulie 2022 şi că a fost inspectată ultima dată în aprilie 2023, când "nu au fost constatate deficienţe majore ale echipamentelor".

Saunele au devenit tot mai populare în Japonia, multe unităţi oferind camere private, însă a crescut şi numărul accidentelor legate de acestea, ceea ce a generat apeluri ca sectorul să fie reglementat mai strict.

Potrivit unui comunicat, Sauna Tiger va fi "închisă pe termen nedeterminat" şi a oferit rambursări clienţilor care făcuseră rezervări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62600007
Donald Trump a promulgat legea apărării pe 2026. Sprijin pentru Ucraina și limitări privind retragerea trupelor din Europa

Președintele SUA, Donald Trump, a promulgat legea anuală a apărării pentru 2026, un buget record care prevede sprijin militar extins pentru Ucraina și impune limitări privind reducerea trupelor americane din Europa.

62531859
După 15 ani la putere, Viktor Orban pare sub presiune înainte de alegeri. Un nou lider al opoziției mobilizează electoratul

Cu patru luni înainte de alegerile legislative din Ungaria, premierul Viktor Orban, aflat la putere de 15 ani, este slăbit de scandaluri privind protecţia copiilor, pe fondul unor performanţe economice modeste, notează AFP.

62569715
Viktor Orban face un anunț șocant despre Ungaria: ”Nu are rost să fim în Uniunea Europeană”

Dreptul de veto este "o putere validă şi utilă fără de care nu are rost să fim în Uniunea Europeană", a afirmat vineri, la Bruxelles, prim-ministrul Viktor Orban, transmite MTI.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.