Despăgubirea primită de un bărbat nevinovat, care a stat 45 de ani în închisoare. Reacția sa

62047724
Agerpres

Un american care a petrecut 45 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu o comisese va primi 1,5 milioane de dolari drept despăgubire pentru eroarea judiciară suferită, au anunţat autorităţile statului Michigan, din nord-estul SUA.

Richard Phillips, un afro-american acum în vârstă de 73 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 1972 pentru crimă de care s-a declarat mereu nevinovat.

Justiţia a fost însă convinsă de vinovăţia lui în urma unei mărturii ce s-a dovedit mincinoasă.

Phillips a fost eliberat în 2018 după intervenţia unui program al Universităţii din Michigan, Innocence Clinic, dedicat îndreptării erorilor judiciare.

Innocence Clinic afirmă că niciun alt condamnat pe nedrept în SUA nu a petrecut atât de mult timp în spatele gratiilor precum Richard Phillips.

După ce a ieşit din închisoare, Phillips a trăit din vânzarea de tablouri pe care le pictase în detenţie. Acestea s-au bucurat de un anumit succes, fiind achiziţionate la preţuri de mai multe mii de dolari.

După ce a aflat despre despăgubirea pe care o va primi, Phillips a declarat că îşi doreşte ”să călătorească şi să se bucure de viaţă”.

Banii provin dintr-un fond înfiinţat în 2016 în Michigan pentru despăgubirea victimelor erorilor judiciare cu câte 50.000 de dolari pentru fiecare an petrecut în închisorile acestui stat.

În cazul lui Richard Phillips, care fusese condamnat şi la 15 ani de detenţie pentru un jaf, au fost luaţi în calcul doar 30 de ani.

Autorităţile din Michigan au decis, de asemenea, să-l despăgubească cu 780.000 de dolari pe Neal Redick, încarcerat timp de aproape 16 ani pentru agresarea sexuală a unui minor, de care însă nu era vinovat.

Un fost rezervist din forţele de poliţie, acuzat, iar ulterior achitat pentru sperjur, va primi 40.000 de dolari.

”Reinserţia în societate este extrem de dificilă pentru persoanele condamnate pe nedrept. Suntem obligaţi să-i despăgubim pe aceşti oameni cu compasiune pentru suferinţele îndurate”, a subliniat procurorul general din Michigan, Dana Nessel.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Merkel, Macron și Putin au discutat la telefon. Subiectele dezbătute

Şeful statului francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au discutat marţi la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Călugării care au reînviat o bere veche de peste 200 de ani. Secretele rețetei medievale

După mai bine de 220 de ani, un ordin al călugărilor de la Mănăstirea Grimbergen (Belgia) a început din nou producția unei beri din perioada medievală, după ce au fost redescoperite ingredientele și metodele originale în arhive, relatează The Guardian

Momentul dramatic în care o femeie este salvată din inundații. VIDEO

Imagni dramatice au fost surprinse în orașul american Oklahoma, lovit de furtuni puternice. O femeie a fost salvată de pompieri din apele învolurate care au inundat străzile.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.