Cutremur la Istanbul. Guvernatorul a trimis deja echipele pe teren

62576096
Shutterstock

Un cutremur cu magnitudinea 5 a zguduit orașul Istanbul, însă, conform primelor informații, nu au fost raportate pagube grave sau victime.

Seismul s-a resimțit în unele zone ale metropolei, dar autoritățile monitorizează situația pentru a evalua eventualele consecințe. Guvernatorul orașului a comunicat pe X că nu s-au înregistrat pagube majore, iar inspecțiile pe teren pentru siguranța construcțiilor au început deja, transmite Agerpres.

Cutremurul s-a produs la ora locală 14:55 (11:55 GMT) în Marea Marmara, la sud-vest de Istanbul şi în apropierea staţiunii Marmaraereglisi, de-a lungul unei falii geologice considerate de mult timp un risc pentru oraş.

Istanbulul, situat într-o zonă seismică activă, este obișnuit cu astfel de evenimente.

În aprilie, peste 150 de persoane au fost rănite după ce au sărit din clădiri în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,2 grade care a zguduit Istanbulul, unul dintre cele mai puternice seisme resimţite în oraş în ultimii ani.

În urmă cu doi ani, Turcia a suferit cel mai distrugător seism din istoria sa modernă. Cutremurul cu magnitudinea 7,8 produs în februarie 2023 a ucis peste 55.000 de persoane şi a rănit peste 107.000 în sudul Turciei şi nordul Siriei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62579715
De teamă că va fi atacată de ruși, Lituania a început să construiască adăposturi antiaeriene. „Trebuie să ne pregătim”
Intruziunile recente ale unor drone în Lituania şi pe teritoriul vecinilor săi au provocat temeri ale unui atac rus la scară mare şi au determinat această ţară baltică să încurajeze construcţia de adăposturi antiaeriene.
62579710
Mega-împrumutul pentru Ucraina din fondurile rusești înghețate, respins de un singur stat. Cine a ținut partea Rusiei
Liderii UE nu au reușit să ajungă la un consens cu privire la un împrumut de 140 de miliarde de euro pentru Ucraina, bazat pe activele rusești înghețate, în cadrul summitului de la Copenhaga.
62579711
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg în Italia. Se anunță proteste majore în Roma, Milano și Napoli
MAE avertizează românii care vor călătoresc în Italia că în perioada 2-4 octombrie 2025 sunt anunțate proteste și greve la nivel național. Cele mai afectate orașe ar urma să fie Roma, Milano și Napoli.