Cum vor petrece marile oraşe ale lumii Revelionul. Anul pandemiei se încheie cu restricții în noaptea dintre ani

×
Publicitate

Anul pandemiei se încheie cu restricții și în noaptea de Revelion în marile orașe ale lumii.

Exceptându-i pe localnici, oficialii australieni le-au interzis oamenilor să se adune în apropierea portului Sydney pentru a admira faimosul foc de artificii, iar Times Square, aflată în inima New Yorkului, va fi închisă pentru public. Parisul va fi, oricum, în carantină nocturnă, iar focurile de la Londra au fost anulate.

Spectacolul pirotehnic de la Sydney va arăta diferit anul acesta
 

Spectacolul pirotehnic de la Sydney, cel mai faimos din lume, la care asistau de obicei cam un milion de oameni, va arăta diferit anul acesta.

Mii de medici și asistenți medicali din prima linie urmau să fie spectatorii privilegiați. Așa erau planurile inițiale, însă, un nou focar de infectări cu coronavirus în suburbiile din nordul metropolei australiene au determinat autoritățile să instituie noi restricții.

Acum, doar cei cu rezervare la un restaurant din zonă sau care dețin un permis valabil de la primărie, vor avea permisiunea să intre în districtul central, în noaptea dintre ani. Chiar și rezidenții care locuiesc în zonă, oaspeții lor, precum și angajații localurilor, vor avea nevoie de permisul „pentru artificii".

Totuși, pentru toată lumea, există consolarea transmisiei televizate.

Sunt în curs pregătirile și pentru un alt Revelion faimos, cel din inima New Yorkului. Sfera strălucitoare, care va coborî pe catarg, pe măsură ce se scurg ultimele clipe ale lui 2020, a fost deja instalată.

Bărbat: „Este cel mai anticipat Revelion de la Revelionul Mileniului. Cu toții avem nevoie de puțin mai multă fericire în 2021.”

Numai că Times Square nu va fi deschisă pentru public, din cauza restricțiilor impuse de pandeme. Ceremonia va fi transmisă, însă, în direct, în toată lumea, online.

Primarul Londrei Sadiq Khan le-a cerut oamenilor să stea acasă în noaptea de Revelion. Încă din septembrie s-a decis anularea focului anual de artificii, lansate de pe barje de pe Tamisa și în jurul caruselului London Eye și nu vor fi deloc adunări publice în capitală britanică.

Franța este în carantină nocturnă în perioada sărbătorilor
 

Franța este în carantină nocturnă în perioada sărbătorilor, iar restricțiile nu vor fi ridicate nici măcar în noaptea de Anul Nou. Un „avatar" al compozitorului și interpretului Jean-Michel Jarre's va susține un spectacol în interiorul virtual al Catedralei Notre-Dame. De fapt, celebrul lăcaș de cult parizian este încă în renovare, după incendiu devastataor din aprile 2019, iar artistul în carne și oase se va afla, în realitate, într-un studio, de unde va concerta live.

Televiziunea centrală chineză a finalizat concertul de Anul Nou, evenimentul cu cea mai mare audiență de pe glob, care va fi difuzat pe 1 ianuarie. Chinezii au recurs la cea mai modernă tehnologie, pentru un spectaol cum n-a mai fost. Peste 1.400 de drone vor crea un fundal spectaculos, la înălțime, iar în armata artiștilor responsabili cu antrenul au fost înrolați și roboți care cântă la pian.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62163928
Spania, Elveția, Suedia, Franța, şi Finlanda au confirmat noua tulpină de coronavirus

Spania, Elveția, Suedia, Franța, şi mai nou Finlanda completează lista țărilor europene în care a fost confirmată noua variantă a virusului Sars-Cov-2 identificată inițial în Marea Britanie

62166329
Efecte secundare neobișnuite ale vaccinului Moderna. Ce au pățit persoanele care aveau injecţii cu botox sau acid hialuronic

Uniunea Europeană are o comandă inițială de 200 de milioane de doze din vaccinul anti-Covid dezvoltat de Pfizer și BioNTech, iar distribuția ar urma să fie finalizată până în septembrie 2021, potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

62166099
Cum vor marile companii americane să își convingă angajații să se vaccineze împotriva noului coronavirus

Mulți dintre patronii americani vor să respecte alegerea și „libertățile individuale” ale angajaților care refuză vaccinul, scrie Wall Street Journal.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.