Cum se va alege noul Suveran Pontif. Decizia ar urma sa fie luata pana pe 31 martie, de Pasti

×
Publicitate

"Ar trebui sa avem un nou papa pentru Paste", adica pana in 31 martie, a spus purtatorul de cuvant al Vaticanului. Ar urma ca un nou Conclav al cardinalilor sa fie organizat in cel mult trei saptamani dupa demisia lui Benedict al 16-lea.

El nu va participa la Conclav, urmand sa se retraga mai intai la resedinta papala de vara si apoi la o manastire, unde se va dedica rugaciunilor si meditatiei.

"Semnul" pe care il asteapta cei peste un miliard de catolici din intreaga lume inseamna "Habemus Papam", adica "Avem Papa".

Dar momentul indelung asteptat este precedat de un mecanism complicat si tainic, de care nu sunt straine urzelile politice si luptele de culise.

Cardinali veniti din toata lumea - nu mai multi de 120 - intra in Capela Sixtina, iar in spatele lor se zavorasc si sigileaza usile pentru a tine departe eventuale presiuni sau priviri indiscrete de afara.

Apoi incepe conclavul, un cuvant care vine din expresia latina "inchis cu cheia".

Potrivit traditiei, pana cand vor izbuti sa-l aleaga pe noul papa cardinalii primesc mancare si apa printr-o usita rotativa; tot pe acolo pot transmite mesaje scrise. Totusi, in ultima vreme, au fost realizate amenajari speciale pentru a asigura izolarea "marilor electori", dar si pentru a le permite un minim de confort pe durata conclavului.

Buletinele de vot sunt anonime, pe fiecare fiind imprimat cuvantul "eligo" - aleg. Pentru a fi ales, noul papa trebuie sa intruneasca doua treimi plus unu din voturi.

Daca nimeni nu obtine aceasta majoritate, buletinele sunt arse intr-o soba, dupa ce asupra lor este presarat un praf special, care degaja la ardere fum negru. Fumul negru ii anunta pe toti cei care asteapta in piata din piata San Pietro ca pana in acel moment nu s-a ajuns la un rezultat. Din contra, fumul alb vesteste desemnarea unui nou pontif pe Scaunul Sfantului Petru, considerat de traditie drept primul papa.

Apoi, un cardinal iese in balconul bazilicii rostind celebrele cuvinte "Habemus Papam".

Un african, un italian sau poate un canadian? Pariorii mizeaza deja pe numele succesorului lui Benedict al XVI-lea. Printre cei care par sa aiba cele mai multe sanse se numara cardinalul nigerian Francis Arinze, dar si gahnezul Peter Tuckson care a provocat un scandal la Vatican dupa ce a postat pe Youtube un filmulet care lansa predictii alarmiste despre cresterea Islamului in Europa. Mai este creditat cu sanse canadianul Marc Outellet.

CUM SE ALEGE NOUL PAPA

Doar cardinalii sunt eligibili pentru a intra in aceasta intalnire secreta ce va desemna succesorul. Intalnirea va avea loc in Capela Sixtina si vor fi organizate doua runde de voturi in fiecare zi pana cand va fi ales un Papa cu o majoritate de doua treimi.

Traditia cere ca acestia sa fie inchisi in Capela pictata de Michelangelo si sa nu aiba voie sa iasa pana cand nu este luata o decizie. Incepand cu 1996 insa, noile reguli le permit cardinalilor sa stea intr-un hotel construit chiar langa Basilica Sf. Petru. Tot conform acestor reguli impuse de Papa Ioan Paul al II-lea, daca dupa doua saptamani nu este luata o decizie, va fi desemnat Papa cel care va obtine o majoritate simpla de 50% + 1.

Cele mai multe alegeri moderne nu au durat decat cateva zile. Cand se ajunge la o decizie, cel ales spune "Accepto" iar semnalul este dat prin celebrul fum alb.

Unul dintre cardinali va aparea apoi la balcon si va declara "Habemus Papa" - "Avem un papa".

Vezi pe Voyo.ro: Ce se intampla cand un asasin platit primeste 25 de milioane de euro pentru uciderea Papei

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Papa Benedict al XVI-lea isi anunta demisia incepand cu 28 februarie. Motivul din spatele deciziei

De la Vatican vine un anunt fara precedent in istoria moderna a Bisericii Catolice, din ultimii 600 de ani. Conducatorul suprem a peste un miliard de credinciosi din intreaga lume, Papa Benedict al 16-lea renunta la pontificat din 28 februarie.

Britanicii s-au mai linistit: nu toti tiganii romani pleaca in Anglia. Reportaj "The Independent"

Cotidianul britanic The Independent publica prima parte a unui reportaj despre tiganii romani, intitulat “Noii vecini din 2014”. Jurnalistul care a vizitat Pata Rat are o parere diferita fata de colegii sai de alte publicatii straine.

The Independent: Carnea de cal gasita in supermarketurile britanice "poate fi de magar"

Carnea care a ajuns pe rafturile supermarketurilor din Marea Britanie, Franta si Suedia ar putea fi de magar, potrivit unor speculatii care ar circula in randul unor oficiali din domeniul industriei alimentare din Franta, scrie The Independent.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.