Cum se simte Melania Trump, la o săptămână de la operația la rinichi

61960060
Pro TV

Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, s-a întors la Casa Albă, sâmbătă, după ce a petrecut în spital cinci zile, ca urmare a operației la rinichi.

„Ea se recuperează confortabil şi are în continuare un moral foarte ridicat", a indicat purtătoarea de cuvânt a Primei Doamne a SUA, mulţumind miilor de persoane care i-au trimise mesaje, conform AFP, citat de Agerpres.

Fostul manechin sloven, în vârstă de 48 de ani, a fost internată în cursul săptămânii la spitalul militar Walter Reed din Bethesda (Maryland), în apropiere de Washington.

Potrivit unui sondaj CNN/SSRS publicat la începutul lunii mai, 57% dintre americani au o opinie pozitivă despre ea, cifră în creştere netă în raport cu cea din luna ianuarie (47%).

Fapt notabil într-o ţară foarte polarizată din punct de vedere politic: ea înregistrează un salt de 15% în cadrul electoratului democrat (ale cărui opinii negative şi pozitive sunt în echilibru în prezent).

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61960762
Povestea de dragoste dintre Harry și Meghan. Întâlnirea cu Regina Elisabeta, testul suprem pentru ei
"Când Harry a întâlnit-o pe... Meghan" - aşa s-ar putea numi povestea de dragoste ca-n filme dintre Prinţul Harry şi cea care i-a devenit sâmbătă soţie. Ca orice basm, a fost dragoste la prima vedere, iar eroii au avut de depăşit câteva obstacole.
61961010
Ținuta purtată de Regina Elisabeta la nunta nepotului ei preferat. Semnificația culorilor
Regina Elisabeta a Marii Britanii și-a făcut apariția la nunta prințului Harry cu actrița americană Meghan Markle cu doar câteva minute înainte ca mireasa să fie condusă la altar de prințul Charles.
61961072
600 de oaspeți la nunta regală: David Beckham, Elton John, Serena Williams și Oprah
Regina și prințul consort Philip, 600 de oaspeți, inclusiv 30 de membri ai familiei regale și numeroase celebrități au asistat la nunta princiară!