Model, criticat după ce a spus că mai bine stă lângă un animal decât lângă un copil. FOTO

62053558
Instagram

Un model a fost criticat după ce a spus public faptul că mai de grabă s-ar așeza în avion lângă un animal, decât să stea lângă un copil care plânge tot drumul.

Angela Panari este cunoscută în mediul online, acolo unde are peste 1,9 milioane de urmăritori. Tânăra de 24 de ani din Indonezia a postat o fotografie în descrierea căreia se plângea de zgomotul făcut de copii în avion.

Mai mult, aceasta a spus că ar prefera să stea lângă un animal, decât lângă un copil.

La scurt timp, Angela a fost asaltată cu comentarii în care era criticată pentru felul în care gândea.

Postarea a fost ștearsă după numai 5 minute, iar apoi tânăra și-a cerut scuze public și a precizat că a reacținat așa pentru că era frustrată din cauză că un copil a plâns lângă ea pe parcursul întregului său zbor, potrivit The Mirror. 

„Îmi pare rău pentru greșeala pe care am făcut-o din cauza emoțiilor. Eram nervoasă când am postat. Promit că nu voi mai avea un astfel de comportament și voi lua asta ca pe o lecție”, a spus Angela.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62053545
Macron avertizează cu privire la un nou război: "Suntem la un pas"
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, marţi, că lumea trece printr-o criză profundă şi a avertizat cu privire la un război iminent.
62053540
Drama unei femei care a scăpat o sticluță de parfum pe picior. ”Eram o prizonieră în casă”
O femeie a suferit mai mulți ani dureri cumplite, după ce a scăpat, din greșeală, o sticlă de parfum pe picior.
62053520
Invazie de lăcuste într-o regiune. Au devorat totul în calea lor
Vremea a luat-o razna pe tot globul. Furtuni violente cu grindină au doborât copaci în Bavaria, iar după caniculă fermierii din Sardinia se confruntă cu o invazie masivă de lăcuste.