Cum a reuşit un model australian să-i fure un sărut prinţului Charles. Imaginea surprinsă în urmă cu patru decenii| FOTO

62345368
Profimedia

În urmă cu mai bine de 40 de ani, când prinţul Charles se afla în Australia, modelul Jane Priest a ieşit în fugă din valuri şi l-a sărutat, scrie CNN care a mers pe urmele unei celebre fotografii vechi de mai bine de patru decenii.

Era o zi frumoasă pe plaja Cottesloe din Perth, Australia de Vest, în martie 1979. Prinţul Charles, pe atunci în vârstă de 30 de ani, fiul cel mare al Reginei Elizabeth a II-a - şi viitor rege - făcea un turneu în acest stat, în numele mamei sale. Şi în timp ce-şi termina înotul obişnuit de la ora 6:30 dimineaţa, Charles a fost interceptat de Jane Priest, un model de 26 de ani, îmbrăcată în bikini, care a chicotit în timp ce şi-a pus mâinile pe umerii timidului prinţ şi, spre surprinderea lui, i-a "plantat" un sărut pe obraz.

jane priest, printul charles

Momentul "Bond" - care a fost surprins de aparatul de fotografiat - nu a fost însă chiar atât de spontan pe cât ar putea părea la prima vedere. Într-un documentar din 2013, fotograful regal Kent Gavin a recunoscut că i-a cerut lui Priest să "alerge şi să-l sărute" pe Charles pentru a crea o oportunitate foto.

Faimă peste noapte

Dar, într-un interviu acordat în 2012 ziarului londonez Evening Standard, Jane Priest a explicat cum întâlnirea, menită să-l "facă pe Charles mai accesibil", nu a decurs chiar aşa cum fusese planificată. "Când m-a văzut, s-a scufundat în apă, aşa că m-am gândit să îl urmez, dar când am intrat, el a ieşit", a povestit Priest pentru cotidianul britanic. "Aşa că l-am urmat afară, cu părul distrus, machiajul distrus şi m-am simţit ca o idioată. De fapt, m-am dus şi mi-am pus mâinile pe pieptul lui pentru a-i da un sărut, iar Charles a spus: Nu, nu te pot atinge, nu te pot atinge", a povestit fostul fotomodel.

Cu toate acestea, fotografia - care a fost anunţată ca arătând transformarea unui tânăr cândva timid şi incomod într-un prinţ dezirabil - a făcut cu siguranţă valuri, apărând pe primele pagini ale ziarelor şi revistelor din întreaga lume. Rămâne una dintre rarele ocazii în care un prinţ britanic a fost fotografiat în costum de baie şi, cu siguranţă, în pantaloni atât de scurţi.

Imaginea din 1979 i-a conferit, de asemenea, o faimă peste noapte lui Jane Priest, pe atunci o tânără mamă a unui copil, care a continuat să aibă o carieră de succes în modeling şi televiziune. "Aici, era unul dintre cei mai puternici bărbaţi din lume şi era absolut adorabil", şi-a amintit ea comentând pentru Evening Standard pe marginea celebrei fotografii. "Am fost total copleşită preţ de acele câteva minute", a mărturisit Jane, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61960845
GALERIE FOTO de colecție. Regele Charles al III-lea, o viață în imagini impresionante, așa cum nu îl știați
Noul rege Charles al III-lea a așteptat șapte decenii ca să urce pe tron și să poarte coroana Regatului Unit. Prințul de Walles a devenit rege după cea mai lungă ucenicie regală din istorie.  
62345338
Ucrainenii anunță că forțele ruse au atacat orașul Bahmut cu bombe cu fosfor | VIDEO
Serviciul de presă al Forţelor de Operaţii Speciale din Ucraina a anunțat, vineri seara, că ruşii au folosit bombe cu fosfor şi muniţie incendiară în Bahmut, publicând mai multe înregistrări video, informează News.ro, care citează Nexta. 
62345337
Încoronarea Regelui Charles al III-lea vine într-un moment dificil. De ce tot scade susținerea pentru Casa Regală britanică
Dincolo de festivitățile fastuoase și de ritualul care urmează tradiții vechi de secole, ceremonia de sâmbătă are un rol destul de pragmatic: trebuie să consolideze fundațiile casei regale britanice și să arate că poporul susține, în continuare, monarhia.