Cum a reacționat familia femeii de origine română ținută ostatică de Hamas, după mesajul video: „Vă vom aduce acasă, Amin!”

62398077
Pro TV

Videoclipul în care apare o ostatică Hamas de origine română, alături de alte două femei, și ele ținute captive, a făcut înconjurul lumii.  

Familia femeii de origine română care este ținută ostatică de Hamas a fost fericită să vadă dovada că aceasta este în viață.

„Ne-am simţit uşuraţi să vedem că este în viaţă şi că o vedem, pentru că, până astăzi, nu ştiam niciun detaliu", a declarat, într-o conferinţă de presă, Ramos Aloni, tatăl ostaticei de orginie română, relatează The Times of Israel.

Tatăl femeii care este ținută ostatică de Hamas s-a născut în România și are dublă cetăţenie, română şi israeliană, potrivit news.ro.

Acesta spune că mai mulți membri ai familiei sale au fost răpiți de teroriștii Hamas - sora sa, Sharon, gemenele sale în vârstă de trei ani, nepoata de cinci ani şi ginerele său, David.

„Am fost lăsaţi ca o familie de patru persoane, dintr-o familie de 10. Daniel şi Sharon, fetelor, vă vedem, vă iubim, vă auzim, ne gândim la voi în fiecare minut şi secundă, şi vă vom aduce acasă, Amin", a spus Aloni.

Danielle Aloni, în vârstă de 44 de ani, și fiica ei Emilia se aflau în vizită la sora sa, Sharon Aloni Cunio, și la familia acesteia, când au fost răpite din Kibbutzul Nir Oz, pe 7 octombrie 2023

Danielle Aloni, în vârstă de 44 de ani, și fiica ei Emilia se aflau în vizită la sora sa, Sharon Aloni Cunio, și la familia acesteia, când au fost răpite din Kibbutzul Nir Oz, pe 7 octombrie 2023.

Danielle Aloni familie

El a cerut Crucii Roşii să ia iniţiativa şi să verifice starea tuturor ostaticilor, menţionând că fiica sa ia medicamente şi are nevoie de ele zilnic.

De asemenea, Ramos Aloni a cerut Qatarului să facă tot ce poate pentru a obţine eliberarea tuturor captivilor luaţi de Hamas la 7 octombrie - în total, 239 de persoane, potrivit ultimului bilanţ al Israelului.

Danielle Aloni familie

Negocieri pentru ostatici

Şeful Mossad, David Barnea, a efectuat o vizită în Qatar în weekend pentru a lua parte la discuţii privind un eventual acord de eliberare a ostaticilor din Gaza, potrivit mai multor relatări ale presei israeliene care citează oficiali israelieni sub anonimat, menţionează The Times of Israel.

În timpul discuţiilor s-ar fi făcut progrese, dar nu s-a ajuns la un acord.

Şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a discutat, luni, cu prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, despre războiul din Gaza, potrivit Departamentului de Stat.

Aceştia au vorbit despre situaţia umanitară din Gaza, despre eforturile de eliberare a ostaticilor din enclavă, despre asigurarea unei treceri sigure pentru cetăţenii americani şi străini care doresc să plece din Fâşia Gaza şi despre eforturile de a asigura intrarea mai multor ajutoare umanitare în teritoriu, se arată în comunicatul Departamentului de Stat.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Țara care va „angaja” copii în azilele de bătrâni. Ce sarcini vor avea și cum vor fi răsplătiți cei mici

Singurătatea este o problemă din ce în ce mai mare în Japonia, întrucât aproximativ 40% dintre oameni au declarat că se simt singuri, cel puțin ocazional, potrivit unui sondaj al guvernului japonez realizat în 2022.

 

 

SUA anunță că Hamas pune condiții pentru a permite plecările din Fâșia Gaza

Gruparea islamistă Hamas pune condiţii pentru a permite plecările din Fâşia Gaza, a comunicat, luni, Departamentul de Stat al SUA prin purtătorul de cuvânt Matthew Miller.

 

Netanyahu: „Israelul nu va accepta încetarea focului. Nu se va preda barbariei”

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat luni că apelurile pentru încetarea focului între Israel şi Gaza sunt apeluri pentru ca Israelul să se predea Hamas, relatează The Times of Israel.

Recomandări
Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Siegfried Mureșan, primele declarații după desemnarea ca premier, de la 13:00. Va fi însoțit de liderii PNL, USR și UDMR

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, va susţine vineri, la ora 13:00, declaraţii de presă alături de liderii PNL, USR şi UDMR, la Palatul Parlamentului.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.