Cum a murit Regina Elisabeta a II-a. „Medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit”

62285621
Getty

Regina Elisabeta a II-a a decedat joi în castelul său scoţian de la Balmoral în urma a ceea ce a părut o degradare a stării de sănătate produsă atât de rapid, încât doi dintre fiii ei şi nepotul William nu ar fi avut cum să ajungă la timp la căpătâiul ei.

La 12:32, ora Londrei, (11:32 GMT) soseşte primul comunicat de la Palatul Buckingham, scurt, dar alarmant, care împărtăşeşte lumii temerile medicilor reginei, „preocupaţi” de starea ei de sănătate, informează AFP..

În privat însă, apropiaţii reginei se aşteptau la ce e mai rău de câteve ore deja, relatează vineri presa britanică. Suverana a fost nevoită să anuleze o reuniune prin videoconfeinţă în seara zilei anterioare, iar de la orele 9:00, „medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit”, a scris The Sun, în timp ce Daily Mail evocă ''o agravare a situaţiei joi dimineaţă''.

Apropiaţii suveranei s-au organizat de urgenţă pentru a ajunge în Scoţia. În primul rând, moştenitorul tronului, Charles, şi soţia sa, Camilla, care, potrivit presei, au plecat în a doua parte a dimineţii de la Dumfries House, în sudul Scoţiei, la bordul unui elicopter regal. La Balmoral, se afla sora lui Charles, Anne.

Cine i-a fost alături în ultimele clipe de viață

Nu ştim ora precisă a decesului reginei, survenit în cursul „după-amiezii”, potrivit Palatului Buckingham. Prim-ministrul britanic Liz Truss, numită oficial de suverană marţi la Balmoral, a fost informată de decesul reginei aproximativ la ora locală 16:30 (15:30 GMT), potrivit biroului său, cu două ore înaintea anunţului oficial, potrivit Agerpres.

Dacă este aşadar probabil ca Charles şi Anne să fi fost prezenţi la ultimele momente din viaţa suveranei, nu este probabil în cazul celorlalţi doi fii ai reginei, Andrew şi Edward, şi nici a prinţului William. Sosiţi în Scoţia cu o aeronavă a Royal Air Force, aceştia au intrat pe porţile castelului abia după ora 17:00 (16:00 GMT).

Prinţul Harry, aflat în relaţii tensionate cu familia regală, a sosit încă şi mai târziu, neînsoţit, după ce vestea făcuse deja înconjurul lumii. A plecat separat vineri dimineaţă, cu o cursă obişnuită British Airways.

Starea ei de sănătate s-a degradat rapid

Doar şase ore au trecut între primul comunicat al palatului şi anunţul oficial al decesului reginei Elisabeta a II-a, a cărui cauza nu a fost anunţată.

Starea de sănătate a suveranei de 96 de ani era într-un declin vizibil de mai multe luni, în special după decesul soţului ei, prinţul Philip, în aprilie 2021. A petrecut o noapte în spital în octombrie anul trecut în vederea unor investigaţii a căror natură nu a fost dezvăluită. Palatul a evocat de atunci ''probleme de mobiliate''.

În ultimele fotografii cu Elisabeta a II-a, realizate marţi la Balmoral, imaginea mâinii sale drepte, învineţite, a ridicat semne de întrebare. Suverana şi-a făcut apariţia surâzătoare, în picioare, dar mai fragilă ca oricând.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62285498
Imaginile istorice cu Regina Elisabeta a II-a. La vârsta de 10 ani a devenit moștenitoarea tronului britanic

Regina Elisabeta a II-a a murit joi, 8 septembrie, la 96 de ani după o domnie de peste 70 de ani. De-a lungul vieții, regina Elisabeta a fost surprinsă într-o serie de fotografii care ilustrează cele mai importante momente din viața ei.

62285611
Ceaușescu, primul lider comunist primit la Buckingham de Regina Elisabeta. Suverana s-a ascuns într-un tufiș pentru a-l evita

Regina Elisabeta a II-a a întâlnit numeroși șefi de stat de-a lungul celor 70 de ani de domnie. Fostul dictator comunist, Nicolae Ceaușescu nu a făcut excepție, fiind primul șef de stat socialist care a fost primit de regină.

62285561
Mesajul apărut pe casa lui Charles din Viscri, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. FOTO

Este doliu și la Viscri, în județul Brașov, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Pe poarta casei pe care Charles o deține în localitate a fost pusă o panglică de doliu și un mesaj.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.