Mâncarea cu care Xi Jinping l-a impresionat pe Donald Trump în China: pateuri în formă de scoică și homar în supă de roșii

Xi jinping china gettyimages 2276189400
Getty

La banchetul oficial din China, unde președintele Donald Trump a fost invitatul special al omologului său chinez Xi Jinping, au fost pregătite feluri de mâncare tradițional chinezești.

Conform Associated Press, care citează Casa Albă, meniul a inclus câteva preparate ”tipic chinezești”.

Este vorba despre homar în supă de roșii, coaste de vită crocante, rață prăjită în stil Beijing, legume de sezon fierte și somon gătit lent în sos de muștar.

Oaspeții au mai servit chifle cu carne de porc prăjite la tigaie, produse de patiserie în formă de scoică și tiramisu, precum și fructe și înghețată.

La acest dineu, Donald Trump l-a invitat pe Xi Jinping la Casa Albă, în luna septembrie a acestui an

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că i-a adresat omologului său chinez Xi Jinping invitaţia de a se întâlni la Casa Albă pe 24 septembrie, transmit AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

”Am onoarea de a vă invita, pe dumneavoastră şi pe doamna Peng, să veniţi în vizită la Casa Albă pe 24 septembrie”, a declarat Donald Trump adresându-se lui Xi Jinping şi soţiei acestuia, Peng Liyuan, în cadrul recepţiei organizate în onoarea sa la Beijing.

În intervenţia sa, Trump a calificat relaţia între SUA şi China drept ”una dintre cele mai importante din istorie, foarte specială”.

”Americanii şi chinezii au multe lucruri în comun”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
Xi jinping donald trump gettyimages 2275557679
Xi Jinping l-a dus pe Donald Trump să vadă un loc impresionant din China. Președintele SUA, uimit: ”Un loc măreţ. Incredibil”

Preşedintele chinez Xi Jinping şi invitatul său, preşedintele american Donald Trump, au făcut joi o plimbare prin Templul Cerului din Beijing, un loc istoric care datează din secolul al XV-lea

Imago856563931
Trump, primit cu mare fast de Xi Jinping. Președintele Chinei i-a transmis rapid un avertisment brutal liderului SUA | FOTO

Întreaga lume este cu ochii pe Beijing în aceste ore. Donald Trump s-a întâlnit cu omologul său chinez Xi Jinping, într-un summit crucial pentru relația dintre cele mai mari economii ale lumii. 

Donald trump beijing afp 13
Miliardarii pe care Donald Trump i-a luat cu el în China, la marea întâlnire cu Xi Jinping. Agenda discuțiilor este stufoasă

Donald Trump a sosit miercuri după-amiază în China, pentru o întâlnire cu mize globale cu omologul său chinez de la comerţul internaţional la Taiwan și Războiul din Iran. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.