Criza in Ucraina. Kievul a ordonat deschiderea focului in Crimeea, comandatii nu l-au respectat. "Au evitat varsare de sange"

×
Codul embed a fost copiat

Comandantii navelor militare ucrainene stationate in porturi din Crimeea primisera ordinul de a deschide focul spre fortele ruse, dar nu l-au respectat, admite Ministerul ucrainean al Apararii, citat de AFP.

Urmariti acest subiect si pe Twitter: @StirileProTV

SUMARUL EVENIMENTELOR

• Putin, comparat cu Hitler de senatorul republican John McCain

• Comandantii navelor ucrainene din Crimeea au avut ordin sa deschida focul

Citește și
Iulia Timosenko
Timosenko: Putin recurge la "metode de razboi" pentru a "distruge lumea". Acest barbat are probleme psihice

Comandant NATO: Fortele Aliantei trebuie repozitionate, in contextul amenintarilor Rusiei. Suntem preocupati de riscul unei interventii ruse in Transnistria

• Ministrul ucrainean al Apararii: Rusia pregateste invadarea intregii Ucraine

• Tiraspol: Situatia din Ucraina are efecte negative asupra locuitorilor din Transnistria

• Kiev: Singurul submarin al flotei ucrainene a fost cucerit de rusi

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

ORA 18:10 Putin, comparat cu Hitler de senatorul republican John McCain

Influentul senator american John McCain, membru al Partidului Republican, il compara pe presedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu fostul cancelar german nazist Adolf Hitler, avertizand ca Rusia ar putea invada estul Ucrainei si zone din Republica Moldova, conform BBC.

"Vladimir Putin calculeaza ce teritorii poate ocupa exact cum calcula Adolf Hitler in anii 1930", a spus McCain.
"Crimeea este o natiune captiva", iar reactia comunitatii internationale a fost "aer fierbinte si foarte putine actiuni", a apreciat McCain.

"Nu vad nimic rau in furnizarea de catre SUA a asistentei militare letale si neletale Ucrainei, o tara care tocmai a fost invadata si destramata", a spus McCain, apreciind ca Vladimir Putin minte cand spune ca nu este interesat de invadarea estului Ucrainei sau a unor regiuni din Republica Moldova.

Miercuri, senatorul republican avertiza ca Vladimir Putin ar putea viza Republica Moldova si Letonia dupa anexarea regiunii ucrainene Crimeea. "Moldova este tara care trebuie urmarita cu atentie", a declarat John McCain intr-o emisiune a postului Fox News.

ORA 17:00 Comandantii navelor militare din largul Crimeei aveau ordin sa deschida focul, dar nu l-au respectat

Comandantii navelor militare ucrainene stationate in porturi din Crimeea primisera ordinul de a deschide focul spre fortele ruse, dar nu l-au respectat, admite Ministerul ucrainean al Apararii, citat de AFP.

"Situatia din Crimeea este complexa. In ultimele zile, unele nave militare au fost blocate si preluate de rusi, desi comandantii aveau ordin de a utiliza armele", precizeaza Ministerul ucrainean al Apararii.

"Din nefericire, comandantii sunt cei care iau decizia la fata locului. Pentru a evita varsarea de sange, nu au recurs la arme", explica institutia.

Militari rusi si voluntari prorusi au ocupat baze militare din Crimeea si nave militare ale Flotei ucrainene, dupa ce Rusia a finalizat, vineri, procedurile pentru anexarea oficiala a fostei regiuni ucrainene Crimeea. Statele Unite si Uniunea Europeana considera Crimeea drept parte a Ucrainei si au adoptat sanctiuni economice si politice contra Rusiei.

ORA 16:30 Ministrul ucrainean de Externe: Exista riscul major al izbucnirii unui conflict militar intre Ucraina si Rusia

Riscul unui conflict militar intre Ucraina si Rusia a crescut, avertizeaza ministrul ucrainean de Externe, Andrei Descita, in contextul in care armata rusa a mobilizat trupe de-a lungul frontierei ucrainene, informeaza AFP. Descita a denuntat mobilizarea de catre Rusia a trupelor de-a lungul frontierei de est a Ucrainei. "Riscul unui conflict militar intre Ucraina si Rusia a crescut. Este mai mare", a atras atentia Descita. Potrivit serviciilor de spionaj americane, exista unitati ruse pe toata frontiera de est a Ucrainei, la o distanta de 50 de kilometri de linia acesteia.

Ministrul ucrainean al Apararii, Andrei Parubi, a avertizat ca armata rusa este pregatita sa atace Ucraina in "orice moment", pentru ca obiectivul presedintelui rus Vladimir Putin nu este doar Crimeea, ci intregul teritoriu ucrainean. "Obiectivul lui Vladimir Putin nu este Crimeea, ci intreaga Ucraina. Trupele ruse sunt mobilizate la frontiere si sunt pregatite sa atace in orice moment", a declarat Andrei Parubi, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Nationala si Aparare. Rusia a finalizat, vineri, procedurile pentru anexarea oficiala a fostei regiuni ucrainene Crimeea. Statele Unite si Uniunea

ORA 16:00 Comandant NATO: Fortele Aliantei trebuie repozitionate, in contextul amenintarilor Rusiei

Alianta Nord-Atlantica trebuie sa isi repozitioneze fortele militare si sa intensifice capacitatea de reactie, in contextul riscului unei interventii ruse in regiunea separatista Transnistria si in estul Ucrainei, afirma generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al fortelor NATO din Europa.

"Trebuie sa ne gandim la aliatii nostri, la pozitionarea fortelor in Alianta si la sporirea capacitatii de reactie, astfel incat sa fim acolo pentru aparare, daca va fi nevoie, in principal in zona baltica si in alte locuri", a spus generalul Breedlove. Potrivit serviciilor de spionaj americane, exista unitati ruse pe toata frontiera de est a Ucrainei, la o distanta de 50 de kilometri de frontiera.

ORA 12:00 Drapelul Rusiei a fost arborat pe 189 de obiective militare din Crimeea

"Steagul Federatiei Ruse a fost arborat pe 189 de unitati militare si institutii ale armatei ucrainene din Republica Crimeea", a comunicat Ministerul rus al Apararii.

Rusia a finalizat, vineri, procedurile pentru anexarea oficiala a fostei regiuni ucrainene Crimeea. Statele Unite si Uniunea Europeana considera Crimeea drept parte a Ucrainei si au adoptat sanctiuni economice si politice contra Rusiei.

ORA 13:00 NATO: "Suntem ingrijorati de Transnistria"

Rusia are ample efective militare la frontiera de est a Ucrainei, iar Alianta Nord-Atlantica este "foarte preocupata" de riscul unei amenintari la adresa regiunii separatiste Transnistria, afirma generalul american Philip Breedlove, comandantul suprem al fortelor NATO din Europa, citat de NBC News.

"Efectivele ruse stationate la frontiera estica a Ucrainei sunt foarte numeroase si sunt pregatite de operatiuni", a declarat generalul Philip Breedlove, subliniind ca Alianta Nord-Atlantica este "foarte preocupata" de riscurile la adresa securitatii regiunii separatiste Transnistria, care oficial apartine Republicii Moldova.

"Exista suficiente trupe ruse la frontiera de est a Ucrainei pentru a fi trimise in Transnistria daca se ia aceasta decizie; acest lucru este foarte ingrijorator. Rusia se comporta mai mult ca un adversar decat ca partener", a subliniat Breedlove.

In paralel, ministrul ucrainean al Apararii, Andrei Parubi, a avertizat ca armata rusa este pregatita sa atace Ucraina in "orice moment", pentru ca obiectivul presedintelui rus Vladimir Putin nu este doar Crimeea, ci intregul teritoriu ucrainean.

"Obiectivul lui Vladimir Putin nu este Crimeea, ci intreaga Ucraina. Trupele ruse sunt mobilizate la frontiere si sunt pregatite sa atace in orice moment", a declarat Andrei Parubi, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Nationala si Aparare.

ORA 11:00 Kiev: "Pregatiti de atac"

Armata rusa este pregatita sa atace Ucraina in "orice moment", pentru ca obiectivul presedintelui rus Vladimir Putin nu este doar Crimeea, ci intregul teritoriu ucrainean, afirma secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Nationala si Aparare, Andrei Parubi, citat de AFP.

"Obiectivul lui Vladimir Putin nu este Crimeea, ci intreaga Ucraina. Trupele ruse sunt mobilizate la frontiere si sunt pregatite sa atace in orice moment", a spus Parubi.

Parubi a facut aceste afirmatii cu ocazia unui miting proeuropean desfasurat la Kiev.

ORA 08:00 NAVE CUCERITE

Singurul submarin al flotei ucrainene a fost cucerit de rusi, a transmis purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii.

Nava Zaporizhia a fost cucerita si plasata sub steagul fortelor navale ruse dupa ce comandantul a abandonat-o, refuzand sa se alature Rusiei. Incidentul a avut loc in apropiere de Sevastopol.

Submarinul cu motor diesel-electric are peste 40 de ani vechime, dar a fost imbunatatit de ingineri rusi in urma cu cativa ani, scrie agentia de presa a Kremlinului, Ria Novosti.

Acelasi purtator de cuvant al Ministerului Apararii de la Kiev a mai scris apoi pe Facebook ca o alta nava, Savutych a fost capturata dupa un asalt de doua ore. Membrii echipajului au scapat insa fara rani majore.

ORA 07:00 DEMONSTRATIE DE FORTA

A fost cea mai spectaculoasa demonstratie de forta de la sosirea trupelor rusesti in Crimeea, in urma cu trei saptamani si anexarea peninsulei de catre Rusia, martea trecuta.

Tancurile rusesti au pus la pamant portile unitatii militare ucrainene de la Novofedorivka, iar soldatii rusi au tras focuri de mitraliera in aer. Ucrainenii au ripostat si au aruncat cu grenade fumigene, dar rezistenta lor n-a durat mult. Au parasit baza dupa ce au cantat imnul Ucrainei si au coborat steagul galben-albastru.

Acelasi scenariu s-a petrecut si in baza aeriana Belbek, de langa Sevastopol. Acolo, cel putin o persoana a fost luata cu ambulanta, dar nu se stie daca este vorba despre un ucrainean sau un rus. Situatia s-a calmat abia dupa ce militarii ucraineni au parasit cazarma.

De altfel, in ultimele zile, aceeasi soarta au avut-o si alte baze, cateva nave si singurul submarin ucrainean din peninsula. De fiecare data, militarii ucraineni s-au retras fara lupta din fata fortelor ruse, iar propaganda ruseasca incearca sa-i convinga ca vor fi judecati pentru tradare, daca se intorc in Ucraina. Ministerul Apararii de la Kiev a dat asigurari ca, dimpotriva, vor fi primiti ca niste eroi.

Pe de alta parte, la Donetsk, 5.000 de pro-rusi au manifestat sambata si au cerut organizarea unui referendum dupa modelul celui din Crimeea. Tot acolo, a fost si seful diplomatiei germane. Acesta a acuzat Rusia ca scindeaza Europa si a discutat cu autoritatile locale posibile solutii pentru a impaca si rusofonii si pro-europenii.

"Am discutat despre problema autoguvernarii. Am discutat despre temerile oamenilor de aici ca ceea ce s-a petrecut in Crimeea s-ar putea repeta in alte parti ale Ucrainei", spune Frank-Walter Steinmeier, ministrul de externe german.

Pe de alta parte, europenii cauta solutii ca sa aprovizioneze Ucraina cu gaz, in cazul in care Rusia va sista livrarile.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Criza din Ucraina. Putin a ordonat focuri de artificii la Moscova si in peninsula dupa ce a semnat anexarea Crimeei
Criza din Ucraina. Putin a ordonat focuri de artificii la Moscova si in peninsula dupa ce a semnat anexarea Crimeei

Ucraina se apropie de Uniunea Europeana dupa ce vineri, la Bruxelles, a fost parafat acordul politic de asociere. Nici rusii nu au stau degeaba. Camera superioara a parlamentului de la Moscova a ratificat anexarea peninsulei Crimeea.

Timosenko: Putin recurge la
Timosenko: Putin recurge la "metode de razboi" pentru a "distruge lumea". Acest barbat are probleme psihice

Iulia Timosenko apreciaza intr-un interviu acordat cotidianului german Bild, ca presedintele rus, Vladimir Putin, a vrut sa le spuna occidentalilor ca nu are nicio problema cu ei semnand tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia.

Recomandări
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug

Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.  

Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”
Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”

“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.