Ciocnirile de joi din estul Ucrainei, cele mai ample începând din 2015

62243098

Confruntările armate care au avut loc joi în estul Ucrainei au fost cele mai ample începând din 2015 în conflictul dintre forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii susţinuţi de Rusia, a declarat o sursă diplomatică, transmite vineri Reuters.

Potrivit sursei citate, până vineri dimineaţă observatori din Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au consemnat deja 80 de încălcări ale încetării focului de-a lungul liniei de divizare dintre cele două părţi aflate în conflict.

Pe de altă parte, ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov a anunţat vineri că Rusia a comasat 149.000 de soldaţi la frontiera cu Ucraina.

''Observăm unităţile militare ruse, dintre care forţele terestre se ridică la 129.000. Dacă adăugăm componenta navală şi pe cea aeriană, ele ating 149.000'', a declarat Reznikov.

Potrivit unui reporter AFP, vineri dimineaţă erau în curs bombardamente în apropiere de Staniţia Luhanska, un oraş din estul Ucrainei aflat sub controlul forţelor guvernamentale.

Sunetul bombardamentelor putea fi auzit în această localitate, atinsă deja în ajun de alte bombardamente care au lovit o grădiniţă, pe fondul temerilor privind iminenţa unei invazii ruse în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62243097
Kremlinul consideră "foarte îngrijorătoare" confruntările armate din estul Ucrainei

Kremlinul a apreciat vineri ca fiind "foarte îngrijorătoare" noua escaladare a violenţelor între forţele Kievului şi ale separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, în plină criză ruso-occidentală, informează AFP.

62192873
Lukaşenko a sosit la Moscova pentru a discuta cu Putin despre prezenţa forţelor ruse în Belarus

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a sosit vineri la Moscova pentru discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin despre durata rămânerii forţelor militare ruse pe teritoriul Belarusului, după exerciţiile militare comune, conform Reuters.

62243092
Statele Unite condamnă "solidaritatea" cu Rusia a preşedintelui brazilian Bolsonaro

Departamentul de Stat american l-a criticat joi pe preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, pentru declaraţia de "solidaritate" cu Rusia făcută săptămâna aceasta, în timpul unei vizite la Moscova.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.