Cercetătorii au estimat greșit modul în care Covid-19 va lovi omenirea. „Uitaţi de orice scenariu”

×
Publicitate

Uitaţi de orice scenariu! Pandemia va fi o luptă continuă! Este, din păcate avertismentul unor cercetători americani, care spun că s-au înşelat atunci când au estimat că acest coronavirus va lovi omenirea în valuri.

În realitate, potrivit acestora, SARS-CoV-2 se comportă complet atipic. Nu ţine cont nici de mediul înconjurător, nici de anotimpuri.

Acestea erau în aprilie cele 3 scenarii posibile ale pandemiei de COVID-19, aşa cum fuseseră ele întocmite de specialiştii americani de la Centrul de cercetări pentru boli infecţioase din Minnesota. La vremea respectivă, epidemiologii mizau pe această variantă.

Scenarii Covid

Experţii au susţinut că, după primul val de infectări din primăvara, va urma un al doilea val mult mai sever spre toamnă. Ei s-au bazat atunci pe datele existente referitoare la sezonul de gripă, susținând că puterea coronavirusului va scădea în vară şi va creşte din nou în toamnă. Scenariul celui de-al doilea val s-a bazat în parte şi pe evoluția pandemiei de gripă spaniolă din 1918 și de gripă H1N1 din 2009.

Un al doilea scenariu privind pandemia de Covid a sugerat că primul val de infecții ar putea fi urmat de vârfuri și văi mai reduse ca intensitate în perioada verii, dar și după.

Şi, în fine, un ultim scenariu previziona o descreștere lentă şi continuă a transmisiei comunitare după vârful de infecții din primăvară. Dar realitatea a fost cu totul alta.

În aceste condiţii, unul dintre experții care a realizat aceste previziuni din aprilie a declarat că niciunul din aceste scenarii nu se mai susţine. În schimb, el caracterizează pandemia ca “un incendiu de vegetație” care doar continuă să ardă la putere maximă şi să se extindă permanent.

"Acum vedem că nu există valuri." a spus epidemiologul Michael Osterholm "Pandemia pare să fie un incendiu pe termen lung, deci ne aflăm acum în fața unui scenariu cu arderi rapide, cu vârfuri și văi în diferite locuri la intervale diferite de timp", a mai declarat el.

Şi într-adevăr, dacă ne uităm pe evoluţia epidemiei în România în cele aproape șase luni de la primul caz înregistrat la noi, observăm că nu s-a oprit vara şi pare să fie "la foc continuu"... cu creşteri mai rapide atunci când apar factori favorizanţi cum au fost lipsa de izolare a celor suspecţi din cauza unui vid legislativ, dar şi aglomeraţii formate în vacanţă.

Specialiştii sunt în unanimitate de acord cu un singur lucru: acest coronavirus are încă multe necunoscute şi este greu de anticipat sau de stabilit orice tipar.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62143030
Curtea Supremă din Italia: Tinerii adulți nu au dreptul automat la sprijin financiar din partea părinților

Tinerii adulți din Italia nu mai au automat dreptul să primească bani din partea părinților, chiar dacă nu sunt independenți din punct de vedere financiar.

61837159
Jihadiști cu legături în gruparea teroristă Statul Islamic au luat ostatici sute de oameni

Jihadiști cu legături la așa-numita grupare teroristă Statul Islamic au luat sute de ostatici într-un oraș din nord-estul Nigeriei, potrivit unor surse citate de AFP.

62142451
Kremlinul spune că nu este nevoie ca Rusia să ajute Belarusul în vreun fel

Kremlinul a transmis miercuri că nu este nevoie ca Rusia să ajute Belarusul militar sau în alt fel, în contextul tulburărilor privind contestatele alegeri prezidenţiale de la 9 august.

Recomandări
Nicusor dan mark rutte administratia prezidentuiala
Surse: Avertismentul NATO pentru România. Ce a cerut Bucureștiul după atacurile asupra navelor de la Marea Neagră

Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră au dus la o reuniune de urgență, la Bruxelles. 

Vlcsnap 2026 10 15 19h29m34s579
ANIMAȚIE. Cum au fost rase de pe fața pământului două case, în Vrancea. „Zburau bolovanii pe sus ca rachetele”

Explozie devastatoare într-o localitate din Vrancea. Două case și o anexă au fost complet distruse, iar un bărbat de 53 de ani a suferit arsuri pe aproape jumătate din corp.  

Vlcsnap 2026 10 15 19h36m57s506
„Dacă se va lovi în zona portului Constanța, avem o problemă gravă”. Ce ar putea urma după atacurile de la Marea Neagră

Incidentele de securitate din Marea Neagră pun în pericol transportul comercial. După cele produse în apropiere de Sulina, mai multe nave așteaptă să intre pe Dunăre pentru a încărca sau descărca mărfuri.