Celebrul lunetist Wali, considerat cel mai bun, NU a fost ucis de ruși, așa cum s-a afirmat

62249644

Unul dintre cei mai cunoscuți lunetiști ai vremurilor noastre, canadianul cunoscut sub numele de Wali, nu a fost ucis în Mariupol, așa cum au susținut site-urile rusești.  

Propaganda Rusiei a susținut că Wali ar fi murit în regiunea Mariupol, doborât de forțele speciale ruse, după doar 20 de minute de luptă.

Dar, după o săptămână întreagă de tăcere, cel pe care tabloidele britanice îl descriu în mod exagerat drept „cel mai mortal lunetist din lume” este încă viu, notează publicația La Presse.

Am fost ultimul care a aflat că sunt mort”, râde fostul soldat din Quebec, poreclit Wali, care a participat luni la o videoconferință în Ucraina.

Din 15 martie, faima sa a fost subiectul celor mai sinistre zvonuri de pe internet. Presa chineză online a fost cea care ar fi dat vestea eliminării lui de către forțele speciale ruse.

Zvonul a devenit apoi „știre confirmată” pe un cont fals de Instagram al forțelor speciale rusești, care vinde accesorii militare. Pe Twitter, un utilizator a postat chiar fotografii cu „înmormântarea” lui.

După ce a plecat săptămâna trecută pe front într-o unitate a armatei ucrainene, soldatul din Quebec spune că s-a confruntat timp de câteva zile cu tancurile și artileria rusești.

Am văzut o minge de foc lângă mine, la trei metri de capul meu. A fost suprarealist”, spune lunetistul, care s-a întors ”fără nicio zgârietură” din prima sa misiune în regiunea Kiev. Unul dintre frații săi de arme ucraineni a fost, însă, împușcat și rănit.

Wali spune că nu a tras niciun foc în timpul acestor ciocniri, dar că a eliberat mai multe poziții de artilerie rusă și că asalturile conduse de unitatea sa au făcut posibilă „recâștigarea terenului de la inamic”.

Este ca un război al unor bărbați macho care își umflă piepturile în timp ce aruncă cu obuze mari unul în celălalt. Jumătate din treabă este să te ascunzi, pentru protecție.» - a povestit el.

În timp ce zvonurile despre soarta lui au ajuns pe internet, unele site-uri au scris, de asemenea, că Wali ar fi o ”figură legendară” - etichetă despre care el însuși o descrie drept „ridicolă”.

Presa tablidă din Marea Britanie și Australia, care a raportat sosirea sa în Ucraina ca parte a unui grup de luptători voluntari, a sugerat că el deținea recordul pentru împușcături la o distanță lungă de 3,45 km, ceea ce este fals (această ispravă de arme aparține altui lunetist candian).

Vizibilitatea media pe care o generează îl pune însă în dezacord cu Brigada Normandă, unitatea de luptători străini la care s-a alăturat când a ajuns în Ucraina la începutul lunii martie.

”Aici, sunt oameni care mă recunosc. Unii mă opresc chiar pe stradă pentru a-mi cere să le semnez brațele. Nu vreau ca oamenii să-mi exagereze faptele de arme, dar mă bucur că inspiră oamenii, spune fostul soldat al Royal 22 Régiment. Întărește moralul soldaților și, de asemenea, al civililor. Un război este atât de emoționant. Oamenii vor să creadă, ceea ce le dă speranță. » - mai spune el.

El spune că vrea să-și folosească notorietatea pentru a convinge alți luptători voluntari experimentați să vină să apere Ucraina.

”O fac pentru o cauză dreaptă și vorbesc cu adulți responsabili”, mai spune el.

Wali, care se află cu un alt canadian din Quebec, poreclit „Umbra”, nu are nicio intenție să se întoarcă acasă prea repede.

”Tocmai am ajuns, nu vom pleca imediat. Este o treabă de făcut, este necesară”, a spus el.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Citește și...
A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului Boeing care s-a prăbuşit în sudul Chinei

Un înregistrator de zbor al avionului de tip Boeing aparţinând companiei aeriene China Eastern Airlines, care s-a prăbuşit luni în sudul Chinei, cu 132 de persoane la bord, a fost recuperat, anunţă miercuri un reprezentant al Aviaţiei Civile Chineze.

Mii de copii din Ucraina ar fi fost ”răpiți” de soldați și duși în Rusia: ”Nu este asistență, este o răpire”

Mii de copii ucraineni au fost „răpiți” de forțele lui Vladimir Putin și duși în Rusia, potrivit unor oficiali din Kiev.

 

Cancelarul german Scholz: „Ofensiva rusă în Ucraina se împotmoleşte. NATO nu va pleca la război”

Ofensiva rusă în Ucraina „se împotmoleşte” în pofida „distrugerilor pe care le provoacă zi după zi”, a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz în Bundestag, transmite AFP, conform Agerpres.

Recomandări
Ce informații ar fi trimis din România în Rusia spionul Ivan Kutsenco. DIICOT: A desfășurat activități ostile României

Bărbatul din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene, a fost arestat marți seară pentru 30 de zile.

Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră. 

SUA au distrus cinci petroliere iraniene după atacuri asupra unei nave americane. Iranul amenință cu represalii

Armata americană a anunţat marţi că a distrus cinci nave petroliere în regiunea Golfului, ca represalii pentru atacurile Gardienilor Revoluţiei iraniene împotriva unei nave a armatei americane în ultimele două zile, relatează AFP.