Cel puţin 15 oameni au murit şi alți 15 au fost răniți în urma haosului produs de aglomeraţia la o gară din New Delhi. VIDEO

62520121

Cel puţin 15 persoane au murit şi alte 15 au fost rănite în urma haosului produs de aglomeraţia de sâmbătă seară în principala gară din New Delhi, în timp ce pelerinii aşteptau să urce în trenuri spre festivalul hindus Maha Kumbh.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 2000 (1430 GMT) pe două peroane, în timp ce pasagerii aşteptau să urce în trenuri spre oraşul Prayagraj, unde are loc festivalul, a anunţat NDTV.

Bilanţul morţilor include 10 femei şi trei copii, a declarat presa locală, citată de Reuters.

„Oamenii fugeau pe platforme şi a existat o situaţie haotică care a dus la căderea oamenilor unii peste alţii”, a declarat pentru ANI un bărbat care a asistat la scenele din gară.

Ministrul şef din Delhi, Atishi, care foloseşte un singur nume, a declarat reporterilor că 15 persoane au murit, în timp ce NDTV a raportat că numărul morţilor a ajuns la 18 persoane. Ea a declarat pe X că multe dintre victime erau pelerini în drum spre festival.

„Îndurerat de drama de la Gara New Delhi. Gândurile mele sunt alături de toţi cei care şi-au pierdut persoanele dragi”, a declarat premierul indian Narendra Modi pe X.

Autorităţile au ordonat o anchetă asupra incidentului şi au declarat că situaţia este acum sub control.

Luna trecută, zeci de persoane au fost ucise într-un incident care a avut loc înainte de răsărit în timpul festivalului, care are loc o dată la 12 ani, în timp ce zeci de milioane de hinduşi s-au adunat pentru a se scufunda în apele sacre ale râului în cea mai de bun augur zi din cele şase săptămâni de festival.

Potrivit oficialilor, se aşteaptă ca festivalul hindus să atragă în total aproximativ 400 de milioane de persoane, comparativ cu pelerinajul Haj din Arabia Saudită, care a atras 1,8 milioane de persoane anul trecut.

India a fost martora mai multor accidente feroviare în ultimii doi ani, inclusiv o coliziune în 2023 care a ucis cel puţin 288 de persoane. Căile ferate indiene sunt a patra cea mai mare reţea de trenuri din lume şi sunt supuse unei modernizări în valoare de 30 de miliarde de dolari, ca parte a eforturilor lui Modi de a stimula conectivitatea.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Zelenski l-a invitat pe emisarul lui Trump să îl însoţească pe linia frontului din Ucraina. „E foarte important pentru mine”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ar dori ca trimisul special al preşedintelui SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, să îl însoţească pe linia frontului din estul ţării sale şi să îi raporteze lui Donald Trump realităţile de pe teren.

 

Emmanuel Macron a propus o reuniune de urgenţă a liderilor europeni pe tema războiului din Ucraina

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a propus o reuniune de urgenţă a liderilor europeni, pe măsură ce îngrijorările au crescut cu privire la încercările lui Donald Trump de a prelua controlul asupra procesului de pace din Ucraina.

 

Un an de la moartea lui Alexei Navalnîi. Susţinătorii lui vor organiza evenimente comemorative riscante

La un an de la moartea în închisoare a principalului opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, susţinătorii acestuia urmează să organizeze duminică evenimente comemorative, în ciuda riscului de represalii din partea autorităţilor, informează AFP.

 

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.