Cel mai tânăr monarh din lume, Regele Oyo Nyimba al Ugandei, a fost înmormântat, după ce a murit de cancer la doar 34 de ani

×
Publicitate

Regele Oyo Nyimba al Ugandei, care a fost cel mai tânăr monarh din lume, a fost înmormântat sâmbătă, pe fondul unei dispute acerbe privind succesiunea la tron, care a zguduit familia regală și a ținut națiunea cu sufletul la gură.

Monarhul, care a urcat pe tronul Regatului Tooro din Uganda încă din copilărie, în 1995, a murit luna trecută din cauza cancerului. Avea doar 34 de ani, notează Associated Press.

El a fost înmormântat alături de strămoșii săi, după o slujbă funerară emoționantă ținută într-o catedrală anglicană din orașul îndepărtat Fort Portal, situat lângă granița cu Congo - punând astfel capăt unei perioade de doliu de nouă zile.

Bătrânii din clanul conducător al regatului, cunoscut sub numele de Babiito, au afirmat că Oyo, care era necăsătorit, nu le-a desemnat niciodată un moștenitor, contrazicând afirmațiile altor persoane din regat care susțineau că acesta a lăsat în urmă un fiu născut în afara căsătoriei.

Acel fiu nu a fost identificat public, ceea ce a dus la apariția unor afirmații ”senzaționale” pe rețelele sociale privind cel puțin doi posibili moștenitori despre care se susține că ar fi copiii lui Oyo.

Miercuri, un comitet format din bătrânii din Tooro a anunțat că l-au ales pe un prinț care lucrează ca jurnalist pentru a-i succeda lui Oyo, câștigând laude din partea tradiționaliștilor care doresc un adult pe tron și critici din partea celor mai apropiați rude ale lui Oyo.

Sora lui Oyo, Ruth Komuntale, a afirmat că anunțul a avut scopul de a „provoca diviziune și tulburări”.

Regina-mamă Best Kemigisa a transmis într-un comunicat că lupta pentru succesiune le-a împiedicat să-l jelească pe regele decedat.

„Mă adresez și celor care se luptă pentru tron: vă rog, va veni timpul și pentru toate acestea”, a spus ea înt comunicat. „Lăsați-ne să-l jelim și să-l îngropăm pe fiul meu, regele Oyo.”

Monarhii tradiționali sunt îndrăgiți, dar nu dețin nicio putere oficială în această țară din Africa de Est.

Oyo a fost încoronat la vârsta de 3 ani

Oyo a fost încoronat în 1995, la vârsta de 3 ani, după moartea tatălui său. Era un copil curios, îmbrăcat în veșminte colorate, și un obiect de adorare pentru sutele de mii de adepți ai săi.

La încoronarea sa, a trecut printr-o serie de ritualuri tribale și a fost condus în cimitirul regal pentru a îndeplini o ceremonie de trecere la maturitate: aruncarea cu succes a nouă boabe de cafea în mormântul tatălui său.

Chestiunea succesorului lui Oyo ar putea ajunge totuși în instanță, după ce familia sa a declarat că acesta a lăsat în urmă un testament care a fost ignorat de bătrânii din Tooro.

Oyo a deținut cândva titlul neoficial de cel mai tânăr rege din lume, o figură fascinantă chiar și pentru liderii mondiali care i-au fost prezentați la evenimente naționale, printre care și Nelson Mandela din Africa de Sud.

Oyo a fost îndrumat de regenți numiți de regat până când a devenit adult, la vârsta de 18 ani.

Răposatul lider libian Muammar Gaddafi s-a împrietenit cu familia regală din Tooro, tratând-o ca pe o parte a familiei sale extinse. El a efectuat numeroase călătorii în Uganda și i-a sprijinit pe Oyo și pe mama sa timp de mai mulți ani, până la moartea sa, în octombrie 2011.

Regatele tradiționale din Uganda au fost interzise după obținerea independenței față de dominația colonială britanică de către un președinte republican care a declarat că dorea să unifice țara, dar acestea au fost restabilite în 1993.

Deși nu dețin autoritate politică și nu au dreptul legal de a se implica în politica partizană, monarhii exercită autoritate în calitate de păstrători ai culturii tribale.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
Astrid norvegia gettyimages 139040243
După Regele Harald al V-lea, a murit și sora sa, Prinţesa Astrid a Norvegiei. Anunțul Palatului Regal din Oslo

 Prinţesa Astrid a Norvegiei, sora mai mare a regretatului rege Harald al V-lea, a încetat din viaţă la vârsta de 94 de ani, vineri, la exact două săptămâni după decesul fratelui său.

Princess kate 22
Motivul absenței lui Kate Middleton de la funeraliile Regelui Harald al V-lea. Prințul William a mers singur la Oslo

Kate Middleton a lipsit miercuri de la funeraliile Regelui Harald al V-lea, în timp ce familiile regale ale Europei s-au reunit la Catedrala din Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la fostul suveran al Norvegiei.

Harry si meghan
Regele Charles a decis ce statut vor avea Harry și Meghan după revenirea în Marea Britanie: „Nu mai sunt membri cu rol activ”

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a avizat luni o scrisoare destinată unor înalţi oficiali britanici în care confirmă că fiul său cel mic, Harry, şi soţia acestuia, Meghan, vor rămâne membri ai familiei fără atribuţii regale.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.