Cel mai dezgustător zbor pe care ți-l poți imagina: 70 de pasageri ai unui avion au vomat tot zborul. Motivul este necunoscut

62446826
Shutterstock

Un zbor din Mauritius spre Frankfurt s-a dovedit a fi unul de coșmar, după de 70 de pasageri s-au îmbolnăvit brusc și au vomat tot drumul până la destinație. Autoritățile nu au o explicație oficială, dar de vină pare a fi fost mâncarea servită în avion.

 

Pasagerii zborului DE2315 al companiei aeriene Condor, care călătoreau din Mauritius la Frankfurt, au trecut joi printr-un iad de vomă la 11.500 de metri deasupra Pământului, după 70 de persoane s-au îmbolnăvit brusc, scrie Daily Mail.

Aeronava a aterizat în orașul german în jurul orei 17.33, unde a fost întâmpinată de un contingent impresionant de servicii de urgență. Echipajul a sunat în avans pentru a alerta oficialii din cauza situației de la bord.

S-a constatat că 70 din cei 290 de pasageri ai avionului au raportat brusc simptome acute, inclusiv greață și vărsături. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene germane a confirmat incidentul, adăugând că echipajul nu a fost afectat de boală.

Pilotul și echipajul sunt, de asemenea, educați și instruiți pentru situații speciale ca aceasta”, se spune în declarația celor de la Condor.

După ce am examinat cu atenție situația generală, zborul a continuat. Aeronava a aterizat în siguranță la Frankfurt, unde profesioniștii medicali au fost disponibili să îngrijească pasagerii afectați”, se mai arată în declarația companiei.

Aceasta nu a oferit însă și detalii oficiale despre cauza bolii bruște, dar a remarcat că mâncarea servită la bord ar fi fost pregătită în Mauritius.

Condor a inițiat deja o anchetă în acest caz pentru a ajunge la cauza problemei și pentru a deduce posibile măsuri din aceasta”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Cel mai grav incident de otrăvire alimentară în masă, într-un avion: 197 de pasageri cu vomă și diaree

Condor lucrează îndeaproape cu toți partenerii și autoritățile responsabile. Momentan nu există niciun rezultat disponibil. În general, nu participăm la speculații cu privire la cauză, de exemplu despre meniurile individuale la bord care au fost pregătite în Mauritius”, a adăugat oficialul.

În timp ce cazurile de persoane care se îmbolnăvesc în timpul zborului nu sunt neobișnuite, pare să fie mai puțin obișnuit ca mai mulți pasageri - ca să nu mai vorbim de 70 - să se îmbolnăvească toți deodată.

Cazul extrem din acest punct de vedere s-a petrecut în 1975, când un focar în masă de otrăvire alimentară a făcut ravagii pe un zbor Japan Airlines de la Anchorage, Alaska, la Paris - forțând avionul să aterizeze la Copenhaga, în Danemarca.

Dintre cele 344 de persoane aflate la bord, 197 de persoane s-au îmbolnăvit de greață, vărsături, diaree și crampe abdominale după ce au consumat o masă în timpul zborului contaminată cu stafilococi - cel mai mare incident de otrăvire alimentară la bordul unui avion comercial.

Patronul japonez al firmei de catering s-a sinucis după ce mâncarea livrată de el a îmbolnăvit pasagerii

Deși nu au existat decese, 44 dintre pasageri erau atât de grav bolnavi încât au necesitat spitalizare, iar 30 erau în stare critică. Majoritatea pasagerilor erau vânzători japonezi care lucrau pentru compania Coca-Cola, care câștigaseră o călătorie la Paris, împreună cu familiile lor.

Deoarece niciunul dintre medicii din Danemarca nu vorbea japoneză și doar câțiva dintre pasageri puteau vorbi daneză sau engleză, personalul vorbitor de japoneză de la restaurantele din Copenhaga a fost chemat la spital pentru a ajuta ca traducători.

O investigație a incidentului a urmărit contaminarea cu Stafilococi până la un bucătar care pregătise masa în Anchorage. S-a constatat că acesta avea leziuni infectate cu bacterii la o mână.

Chiar dacă toate victimele au supraviețuit oficial incidentului, managerul de catering al Japan Air Lines de atunci, Kenji Kuwabara, în vârstă de 52 de ani, s-a sinucis după ce a aflat că focarul de otrăvire alimentară a fost cauzat de unul dintre bucătarii săi.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Zelenski, de Paște: „Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge cu siguranţă moartea”

Mesajul lui Zelenski pentru ucraineni, cu ocazia Paștelui ortodox, e ca oamenii să se unească în rugăciune. Dumnezeu are "steagul ucrainean pe umăr", spune, încrezător în victorie, președintele Volodimir Zelenski.

Rușii au atacat chiar în noaptea de Înviere. Mai multe orașe, bombardate. Doi oameni au murit și alți șase au fost răniți

Un tir cu rachete ruseşti asupra regiunii Doneţk, în estul Ucrainei, a ucis două persoane, în timp ce un atac cu drone asupra oraşului Harkov, în nord-estul ţării, a făcut cel puţin şase răniţi, au indicat duminică responsabili locali, citaţi de AFP.

Cum a apărut Putin la slujba de Înviere. Patriarhul Kirill s-a rugat pentru protejarea „granițelor sfinte”
Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere, alături de zeci de credincioși din Moscova. Slujba a fost oficiată de capul Bisericii Ortodoxe din Rusia, patriarhul Kirill, un susţinător fervent al liderului rus şi al războiului său în Ucraina.
Recomandări
Protestul fermierilor din Piaţa Victoriei a degenerat. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. 

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

UEFA a desemnat Bucureștiul gazda finalei Europa League din 2028. Meciul se va disputa pe Arena Națională

Bucureștiul și Arena Națională vor găzdui finala UEFA Europa League din 2028, după ce Comitetul Executiv al UEFA a desemnat marți, 15 septembrie, Capitala României drept gazdă a meciului decisiv.