Cei mai mulţi americani consideră că războiul din Afganistan nu a meritat

62208485
AFP

Cei mai mulţi dintre americanii care au participat la un sondaj realizat de The Associated Press - NORC Center for Public Affairs Research consideră că războiul din Afganistan, cel mai îndelungat purtat de Statele Unite, nu a meritat.

Aproximativ două treimi dintre respondenţi nu cred că războiul a meritat efortul, arată sondajul. În acelaşi timp, 47% sunt de acord cu modul în care preşedintele Joe Biden gestionează problemele internaţionale, iar 52% sunt de acord cu politica lui de securitate naţională, potrivit News.ro.

Sondajul a fost realizat în perioada 12 - 16 august, în timp ce războiul de două decenii s-a încheiat, iar talibanii au revenit la putere în Afganistan.

Biden a fost criticat pentru modul în care a gestionat retragerea trupelor, stârnind o criză umanitară după cum au considerat mulţi.

Preşedintele şi-a menţinut decizia ca trupele să părăsească ţara, insistând că nu va permite ca războiul să continue la nesfârşit şi pariind că americanii sunt de acord cu el.

Tot aproximativ două treimi dintre participanţii la sondaj au considerat că războiul din Irak, care a coincis în parte cu cel din Afganistan, a fost o greşeală.

Circa jumătate dintre americani au spus că sunt extrem sau foarte îngrijoraţi legat de ameninţarea pe care o reprezintă grupările extremiste din afara Statelor Unite. O treime sunt moderat îngrijoraţi, iar doar 1 din 10 spune că nu îşi face griji din această cauză.

După 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie, care au motivat războiul din Afganistan, mai mulţi americani spun că percep ameninţarea majoră la securitatea naţională ca fiind internă.

Aproximativ două treimi sunt extrem sau foarte îngrijoraţi legat de ameninţarea reprezentată de grupările extremiste din SUA. O treime sunt cumva îngrijoraţi, iar doar 1 din 10 spune că nu îşi face griji din această cauză.

Sondajul AP-NORC a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.729 de adulţi.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62180382
Ce a pățit un britanic care a refuzat să poarte mască, în Singapore

Un britanic a fost condamnat la şase săptămâni de închisoare în Singapore, pentru că a refuzat să poarte mască şi a agresat ofiţeri de poliţie, au declarat, joi, autorităţile locale. 

62208479
Mai mulți morți și zeci de răniți după un atac cu grenadă asupra unei procesiuni musulmane șiite, în Pakistan

Mai multe persoane au fost ucise şi alte zeci rănite, joi, de o grenadă aruncată asupra unei procesiuni musulmane şiite, în oraşul Bahawalnagar din Pakistan.

62173367
Vaccinul Sputnik V a fost modificat pentru a acţiona împotriva variantei Delta. Ce protecție oferă

Cercetători ruşi au anunţat că au modificat vaccinul anti-COVID-19 Sputnik V, pentru a acţiona împotriva variantei Delta a virusului, considerată mai contagioasă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.