Ce va urma după atacul terorist care a zguduit Moscova. "Va fi un alt nivel". Principala țintă a Rusiei

×
Publicitate

Atentatul din Moscova a fost asumat de gruparea jihadistă Stat Islamic. Și, la Washington revendicarea este considerată credibilă.

Însă, președintele Putin a insistat că atacatorii voiau să fugă în Ucraina, unde aveau contacte. Kievul cataloghează sugestiile oricărei implicări în acest mascaru drept absurde. Dar, observă analiștii, Kremlinul va face tot posibilul să exploateze această baie de sânge pentru a escalada războiul său în Ucraina.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Toți cei patru autori direcți ai atacului terorist, toți cei care au tras și au ucis oameni, au fost găsiți și reținuți.

Au încercat să se ascundă și să fugă în Ucraina, unde, conform datelor preliminare, li s-a pregătit un pasaj de trecere, pe partea ucraineană, pentru a traversa frontiera de stat.

În total, 11 persoane au fost reținute. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei și alte agenții de aplicare a legii lucrează pentru a identifica și dezvălui întreaga bază de complici a teroriștilor.

Toți autorii, organizatorii și executanții acestei crime vor suferi o pedeapsă corectă și inevitabilă. Indiferent cine sunt, cine îi ghidează".

SUA susțin nevinovăția Ucrainei

Așadar, FSB pretinde că atacatorii de la Moscova au fost prinși în timp ce încercau să fugă în Ucraina și că aveau contacte de partea cealată a frontierei.

"Absurd", a fost reacția Kievului.

Mykhailo Podolyak, consilier al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski: "Ucraina nu a avut nimic de-a face cu aceste evenimente. Avem un război în toată regula cu armata regulată a Federației Ruse. Orice ar fi, pentru Ucraina totul se va decide pe câmpul de luptă".

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe: "Nu e niciun semn, în acest moment, că Ucraina sau cetățeni ucraineni ar fi fost implicați în atac. Abia a avut loc, investigăm și noi".

Cristian Pîrvulescu, analist politic: "Nimic nu arată că ucrainenii să fi avut o implicare. Logic ar fi fost ca ei să nu fi avut o implicare, pentru că răspunsul Rusiei era de așteptat. Însă și ucrainenii se așteptau ca rușii să facă o astfel de operațiune de manipulare în încercarea de a sugera opiniei publice naționale, internaționale dispuse să accepte argumentele Rusiei că ceea ce va urma o să fi absolut justificat".

Temerile Kievului și ale Occidentului

Sunt temeri - la Kiev și nu numai - că Rusia se va folosi de aceste atentate pentru a-și intensifica și mai mult asaltul asupra Ucrainei. Aruncarea răspunderii asupra Kievului și a aliaților săi occidentali va fi o modalitate de a mobiliza sprijinul rușilor pentru președintele Vladimir Putin, dar și pentru escaladarea războiului pe care l-a pornit în țara vecină. Chiar dacă trimite și mai mulți soldați pe front.

Cristian Pîrvulescu, analist politic: "Ce va urma este greu de spus, dar cum vă spuneam va fi un alt nivel. Ne putem aștepta la cele mai negre scenarii. Ucraina este vizată în primul rând pentru că este extraordinar de slăbită, dar când spun la cel mai negru scenariu, mă refer nu doar la amenințare, ci și la posibila folosire a armelor de distrugere în masă, pentru că atentatul acesta a avut loc pe teritoriul Rusiei. Vor face toate eforturile să stabilească legături între grupurile de atentatori și Ucraina, pentru a putea justifica o astfel de situație".

Pe de altă parte, gruparea jihadistă Stat Islamic, care a revendicat atentatul, a difuzat o imagine cu presupușii atacatori.

Washingtonul susține că nu există motive să fie pusă la îndoială revendicarea atacului de către Stat Islamic - mai precis de ramura organizației teroriste din Caucaz. Iar Casa Albă afirmă că a avertizat, luna aceasta, Rusia în privința producerii unui potențial atac terorist in locurile in care se aduna multi oameni. În reacțiile publice cel puțin, Kremlinul a tratat mesajul venit de la Washington drept o tentativă de amestec în recentele alegeri generale din Rusia și în afacerile interne.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Să vă amintesc de recentele, sincer vorbind, declarații provocatoare ale unor oficiali din structurile occidentale, despre posibilitatea unor atacuri teroriste în Rusia. Toate acestea seamănă fără îndoială cu un șantaj și cu o încercare de a intimida și de a destabiliza societatea noastră".

Uniunea Europeană și NATO au condamnat în termeni duri atacul terorist la fel ca preedintele turc Recep Tayyp Erdogan.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
În ce zonă din organism a fost detectat cancerul în cazul prințesei de Wales. „Știm că este acolo”

După săptămâni de speculații și comentarii, unele nepotrivite, prințesa de Wales a Marii Britanii și-a amuțit supușii.

Stat Islamic a dezvăluit de ce a atacat Rusia. Noul mesaj transmis de gruparea jihadistă după masacrul comis în Moscova

Gruparea jihadistă Stat Islamic (ISIS) a anunțat, sâmbătă, că patru dintre luptătorii săi au comis masacrul de la sala de concerte Crocus City Hall, din Moscova, informează BBC.

Primele imagini din sala de concerte în care a fost comis masacrul din Moscova. Concluziile șocante ale legiștilor ruși

Rusia este în stare de șoc! Cel puțin 133 de oameni au murit executați sau otrăviți cu fum toxic, iar alți peste 140 sunt răniți, în urma cumplitului atac terorist petrecut lângă Moscova, într-o sală de concerte.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea premierului. Delegațiile partidelor la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.