Rusia lansează noi avertismente pentru Occident, dacă trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina

62504810

În orice acord de pace privind Ucraina, Rusia va încerca să obţină garanţii "de fier" că ţările NATO vor exclude Kievul de la aderarea la alianţă şi că Ucraina va rămâne neutră, a declarat luni viceministrul de externe rus, Aleksandr Gruşko.

Preşedintele american Donald Trump încearcă să câştige sprijinul preşedintelui rus Vladimir Putin pentru o propunere de încetare a focului de 30 de zile pe care Ucraina a acceptat-o săptămâna trecută şi despre care locatarul de la Kremlin spune că trebuie să îndeplinească condiţii cruciale pentru a fi acceptabilă, informează Reuters.

Se aşteaptă ca Trump să vorbească cu Putin săptămâna aceasta despre modalităţi de a pune capăt războiului de trei ani din Ucraina, a declarat duminică trimisul american Steve Witkoff pentru CNN, la revenirea sa de la ceea ce a descris ca fiind o întâlnire "pozitivă" cu Putin la Moscova.

Cerințele Moscovei pentru un tratat de pace

Într-un interviu amplu cu publicaţia rusă Izvestia, în care nu a făcut nicio referire la propunerea de încetare a focului, Gruşko a insistat că orice tratat de pace de lungă durată cu Ucraina trebuie să îndeplinească cerinţele Moscovei.

"Vom cere ca garanţiile de securitate de fier să devină parte a acestui acord", a declarat el, citat de Izvestia. "O parte din aceste garanţii ar trebui să fie statutul neutru al Ucrainei, refuzul ţărilor NATO de a o accepta în alianţă", a adăugat el.

Moscova se opune categoric desfăşurării de observatori NATO în Ucraina, a reiterat şi Gruşko poziţia Kremlinului.

Regatul Unit şi Franţa şi-au anunţat disponibilitatea de a trimite o forţă de menţinere a păcii pentru a monitoriza orice încetare a focului în Ucraina. Premierul australian Anthony Albanese a declarat că ţara sa este, de asemenea, deschisă la cereri.

Reacția Rusiei privind prezența militară străină

"Nu contează sub ce etichetă urmează să fie desfăşurate contingentele NATO pe teritoriul ucrainean: fie că este vorba de Uniunea Europeană, NATO sau în capacitate naţională", a replicat Gruşko. "Dacă apar acolo, înseamnă că sunt desfăşuraţi în zona de conflict cu toate consecinţele pentru aceste contingente ca părţi în conflict", a adăugat el.

Gruşko a menţionat totodată că o desfăşurare a unor observatori neînarmaţi postconflict poate fi discutată numai după încheierea unui acord de pace.

"Putem vorbi despre observatori neînarmaţi, despre o misiune civilă care ar monitoriza implementarea aspectelor individuale ale acestui acord sau despre mecanisme de garantare", a afirmat Gruşko. "Până atunci, e doar vorbărie", a adăugat el.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat în remarci publicate duminica aceasta că staţionarea trupelor de menţinere a păcii în Ucraina este o chestiune pe care Kievul o va decide şi nu Moscova.

Poziția Moscovei privind securitatea Ucrainei

Gruşko a declarat că aliaţii europeni ai Kievului ar trebui să înţeleagă că numai excluderea aderării Ucrainei la NATO şi eliminarea posibilităţii de a desfăşura contingente militare străine pe teritoriul său vor funcţiona pentru regiune.

"Atunci va fi asigurată securitatea Ucrainei şi a întregii regiuni într-un sens mai larg, deoarece una dintre cauzele fundamentale ale conflictului va fi eliminată", a susţinut el.

Articol recomandat de sport.ro
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Citește și...
Gene Hackman a lăsat întreaga sa avere soției, iar copiii nu sunt incluși în testament

Copiii lui Gene Hackman nu au fost incluşi în testamentul actorului care a fost găsit mort în locuinţa sa la 26 februarie, la vârsta de 95 de ani, făcut public sâmbătă, 15 martie.

 

Houthii din Yemen spun că au atacat portavionul USS Harry S. Truman în Marea Roșie de două ori în 24 de ore

Mișcarea Ansar Allah (Houthii yemeniți) a declarat că au atacat portavionul american Harry S. Truman în Marea Roșie de două ori într-o singură zi.

Statele membre UE aprobă o plată de aproape 3,5 miliarde de euro pentru Ucraina

Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde luni celei de-a treia plăţi către Kiev, în valoare de aproape 3,5 miliarde de euro, din fondurile Mecanismului pentru Ucraina, constând în granturi şi împrumuturi nerambursabile, informează luni EFE.

Recomandări
Cât de aproape este România de un „scenariu grecesc” al datoriei publice. Când am putea ajunge la o criză a dobânzilor

Proiecțiile privind evoluția datoriei publice arată că, fără o îmbunătățire a finanțelor statului, datoria României ar putea intra pe o traiectorie care, în timp, să ducă la niveluri comparabile cu cele din criza greacă a datoriilor suverane.

Parlamentul, chemat în sesiune extraordinară în ultima săptămână din PNRR. Ce se întâmplă cu legea salarizării

Parlamentul intră în sesiune extraordinară între 24-26 august, ultima săptămână până la finalizarea PNRR. Legea salarizării ar putea ajunge la vot dacă luni partidele fostei coaliții se pun de acord după o nouă discuție cu președintele.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.