Ce se va întâmpla cu Notre Dame. Mesajul transmis de Guvernul Franței

62136118
Getty

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pus capăt speculaţiilor potrivit cărora catedrala Notre Dame din Paris va fi reconstruită într-o manieră modernă.

Macron a asigurat că Notre Dame va fi refăcută pe cât posibil conform structurii avute înainte de incendiul din 2019.

Catedrala a ars parţial în aprilie 2019. Incendiul a distrus acoperişul şi spira emblematică proiectată de Eugène Viollet-le-Duc.

Obiectivul: ”Să nu întârziem lucrările”

 

Palatul Elysée a transmis joi seară că Notre Dame va fi reconstruită „pe cât posibil conform ultimului stadiu” cu obiectivul de „a nu întârzia lucrările şi nici de a complica lucrurile” printr-o restaurare în stil modern, relatează BBC, citată de news.ro.

Macron îşi doreşte ca restaurarea să fie finalizată până în 2024, când Parisul va găzdui Olimpiada.

A mai fost adăugat că un concurs internaţional de design pentru realizarea spirei ar cauza întârzieri inutile.

„Preşedintele are încredere în experţi şi a aprobat principalele schiţe ale proiectului prezentat de arhitectul şef care prevede reconstruirea spirei identic”, a mai transmis palatul Elysée.

Donații de 900 de milioane de dolari, în doar două zile

 

După incendiu, în decurs de două zile au fost strânse donaţii de aproximativ 900 de milioane de dolari pentru sprijinirea restaurării catedralei.

Prima spiră a catedralei a fost construită în secolul al 13-lea, însă din cauza deteriorării a fost înlăturată în secolul al 18-lea. A fost înlocuită de cea proiectată de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, construită la jumătatea secolului al 19-lea.

Iniţial, preşedintele Macron a lăsat să se înţeleagă că ar fi în favoarea unei abordări moderne. Ideea ca spira să fie acum reconstruită în manieră alternativă a stârnit un val de critici, dar şi de propuneri venite de la arhitecţi din întreaga lume. Unii au propus chiar construirea unei piscine pe acoperiş sau a unui parc.

Arhitectul şef al cateralei, Philippe Villeneuve, a susţinut ferm o restaurarea fidelă celei din secolul 19.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62136073
Preşedinta Boliviei, Jeanine Anez, a fost testată pozitiv pentru coronavirus

Preşedinta interimară a Boliviei, Jeanine Anez, a anunţat joi că a fost testată pozitiv la coronavirus şi că se simte bine, notează AFP.

62136071
Decizia Curții Supreme din SUA. O jumătate de stat, rezervație a nativilor americani

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis joi că jumătate din statul Oklahoma este rezervaţie a nativilor americani.

62136069
Anchetă incredibilă în Germania. Un spion egiptean, angajat al Angelei Merkel

Poliţia germană a anunțat joi că a deschis o anchetă cu privire la un presupus spion egiptean care lucrează pentru serviciul de presă al cancelarului german Angela Merkel, relatează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.