Ce prevede noua lege din Rusia și ce sarcini vor avea rezerviștii. Putin vrea să întărească apărarea infrastructurii

vladimir putin armata, putin soldati
AFP

Președintele Vladimir Putin a semnat, în această săptămână, o lege care permite trimiterea rezerviștilor Rusiei la „antrenamente speciale” pentru protejarea infrastructurii critice, scrie The Moscow Times.

Unii analiști se tem că această măsură ar putea întări rezervele umane ale armatei ruse și ar facilita trimiterea a mai multor oameni pe frontul din Ucraina. Alții cred, însă, că efectul asupra capacității militare va fi redus.

Putin a creat, în 2015, Rezerva Specială de Luptă a Armatei (BARS) – un sistem de mobilizare dedicat persoanelor care au servit anterior în armată și au semnat un contract special cu Ministerul Apărării.

Rezerviștii duc o viață civilă, dar primesc o plată lunară de până la 10.000 de ruble (aproximativ 123 de dolari). Deși nu sunt militari activi, aceștia trebuie să participe periodic la sesiuni de instruire pentru a-și menține competențele de luptă. Angajatorii lor sunt despăgubiți pentru absența de la locul de muncă, mai scrie sursa citată.

Numărul total al rezerviștilor nu este cunoscut public. Potrivit publicației independente Meduza, recrutarea activă a început în 2021, cu puțin timp înainte de invazia Ucrainei, când efectivele ar fi crescut de la câteva mii la circa 100.000.

Citește și
serghei lavrov
După o absență notabilă, Serghei Lavrov a revenit cu un scurt anunț: „Instrucţiunile preşedintelui Putin au fost acceptate”

În primele luni ale războiului, mulți dintre acești rezerviști s-au oferit voluntar să lupte în batalioanele BARS și ulterior au semnat contracte militare permanente.

Totodată, batalioanele BARS au permis participarea la lupte a persoanelor care nu îndeplineau criteriile stricte de recrutare ale Ministerului Apărării, fiind mai flexibile în privința vârstei și a stării de sănătate.

Estimări controversate: „Două milioane de rezerviști”

Deputatul Alexei Juravliov, prim-vicepreședintele Comisiei de Apărare din Duma de Stat, a declarat recent că Rusia ar avea în prezent aproximativ 2 milioane de rezerviști.

Experții, însă, contestă această cifră. Analistul militar Alexei Alșanski a explicat pentru The Moscow Times că numărul real este probabil mult mai mic, întrucât o mare parte dintre rezerviști au fost deja trimiși pe front și au semnat contracte cu Ministerul Apărării.

„Chiar și în 2022 erau prea puțini membri BARS pentru a putea vorbi despre o rezervă reală”, a spus el. „Dacă ar fi existat destui, autoritățile nu ar fi fost nevoite să caute oameni pe străzi în timpul mobilizării din 2022.”

Potrivit analiștilor, campania actuală a Kremlinului de recrutare a militarilor contractuali confirmă faptul că numărul rezerviștilor disponibili este în scădere, se mai arată în analiză.

Noua lege le oferă autorităților ruse o bază legală pentru a reactiva și instrui mai ușor forțele de rezervă – un semnal că Moscova se pregătește pentru o campanie militară de durată în Ucraina.

O sursă din cadrul comisariatului militar a declarat pentru publicația exilată Vyorstka că, cel mai probabil, deputatul Andrei Kartapolov a greșit atunci când a vorbit despre aplicarea noii legi privind rezerviștii.

Ce prevede noua lege

Proiectul de lege, adoptat în regim de urgență de parlament – în trei lecturi într-o singură zi – permite trimiterea rezerviștilor la „sesiuni speciale de instruire pentru a asigura protecția obiectivelor critice și a infrastructurii vitale”.

Documentul a fost aprobat rapid la ordinul Kremlinului, potrivit surselor din administrația prezidențială și din Duma de Stat, citate de Vyorstka.

Guvernul rus va stabili ulterior procedura exactă pentru desfășurarea acestor sesiuni.

Ministerul Apărării a transmis că legea se aplică exclusiv rezerviștilor și nu prevede trimiterea lor pe front sau în misiuni în afara țării.
„Nu este vorba despre nicio mobilizare”, a precizat ministerul.

Potrivit analistului militar Alexei Alșanski, din punct de vedere strategic, trimiterea rezerviștilor la astfel de instruiri nu oferă un avantaj major, întrucât pe front acționează deja militari contractuali mai bine pregătiți.

Totuși, expertul amintește că Vladimir Putin și-a încălcat anterior promisiunile, inclusiv pe cea conform căreia recruții nu vor fi folosiți în război, iar la front vor fi trimiși doar „militari profesioniști”.

Ce sarcini vor avea rezerviștii

Generalul Vladimir Țimleanțki, oficial din Statul Major al Rusiei, a declarat că rezerviștii vor fi implicați în protejarea infrastructurii critice – în special a celei energetice și de transport.
El a subliniat că aceștia vor activa doar în regiunile lor de domiciliu, având misiunea de a „contracara dronele”.

După numeroase atacuri cu drone asupra infrastructurii energetice și rafinăriilor de petrol, cel puțin 15 regiuni – printre care Leningrad, Nijni Novgorod, Tambov și Iaroslavl – au început recrutarea de rezerviști pentru misiuni de pază. Autoritățile insistă că aceștia nu vor fi trimiși în zonele de luptă.

În plus, rezerviștii își vor păstra salariile civile pentru perioadele de instruire, iar unii vor primi plăți suplimentare. În regiunea Briansk, la granița cu Ucraina, remunerațiile lunare variază între 40.000 și 99.000 de ruble (490–1.200 de dolari), în funcție de gradul militar. În regiunea Perm, aflată departe de front, sumele sunt mai mici — între 4.000 și 7.000 de ruble (50–85 de dolari).

O sursă dintr-o mare companie petrolieră și de gaze din Rusia a declarat pentru Vyorstka că echipa de securitate a companiei „nu are așteptări prea mari” de la rezerviști, sugerând că rolul lor va fi mai degrabă simbolic decât eficient.

Kremlinul caută soluții pentru a întări armata fără o nouă mobilizare

„Chiar și încă zece oameni înarmați cu puști ar ajuta. Dar, în esență, doar o adevărată apărare antiaeriană a armatei ne poate proteja — și este puțin probabil să primim așa ceva”, a declarat o sursă citată de The Moscow Times.

Analiștii consideră că noua lege permite Kremlinului să recruteze personal suplimentar care să sprijine armata, fără a fi nevoie de un nou val de mobilizare — măsură ce ar putea genera nemulțumiri masive în rândul populației.

Avocatul Alexei Tabalov, fondatorul ONG-ului pentru drepturile recruților „Școala Conscrișilor” (Shkola Prizyvnika), a explicat că legea ar putea viza persoane care nu doresc să semneze contracte cu Ministerul Apărării, dar care sunt dispuse să servească pentru perioade scurte.

Serghei Krivenko, directorul organizației „Cetățean. Armată. Drepturi”, a declarat pentru The Moscow Times că noile prevederi scot la iveală problemele grave de recrutare cu care se confruntă Rusia. Potrivit lui, prea puțini soldați contractuali se înrolează pentru a acoperi pierderile suferite de armată.

„De aceea caută opțiuni suplimentare. Rezerviștii sunt una dintre ele”, a subliniat Krivenko.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția americanilor când au văzut că pot da peste România la CM 2026
Reacția americanilor când au văzut că pot da peste România la CM 2026
Citește și...
Germania tocmai s-a dotat cu noua ”santinelă zburătoare” Poseidon, care va vâna submarinele lui Vladimir Putin
Germania tocmai s-a dotat cu noua ”santinelă zburătoare” Poseidon, care va vâna submarinele lui Vladimir Putin

Germania a primit primul său avion de patrulare maritimă P-8A Poseidon, iar ministrul apărării, Boris Pistorius, a întâmpinat personal avionul naval conceput pentru detectarea și combaterea submarinelor rusești în Atlanticul de Nord.

După o absență notabilă, Serghei Lavrov a revenit cu un scurt anunț: „Instrucţiunile preşedintelui Putin au fost acceptate”
După o absență notabilă, Serghei Lavrov a revenit cu un scurt anunț: „Instrucţiunile preşedintelui Putin au fost acceptate”

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a anunțat sâmbătă că este în curs de implementare ordinul președintelui Vladimir Putin privind elaborarea unor propuneri pentru un posibil test nuclear al Rusiei, potrivit agenției TASS, citată de Reuters.

VIDEO. Ucrainenii au nimicit arma lui Putin de un miliard de euro. Momentul în care dronele distrug lansatorul S-400 „Triumf”
VIDEO. Ucrainenii au nimicit arma lui Putin de un miliard de euro. Momentul în care dronele distrug lansatorul S-400 „Triumf”

Unul dintre cele mai valoroase sisteme de apărare aeriană ale lui Vladimir Putin în război – un S-400 „Triumf”, evaluată la peste un milliard de euro, a fost distrusă complet.

”Una dintre cele mai mari greșeli ale politicii externe germane”. Dezvăluirea care dă fiori a unui fost ministru
”Una dintre cele mai mari greșeli ale politicii externe germane”. Dezvăluirea care dă fiori a unui fost ministru

Fostul ministru german de externe, Sigmar Gabriel, a calificat evaluarea greşită a intenţiilor preşedintelui rus Vladimir Putin drept "una dintre cele mai mari greşeli ale politicii externe germane", potrivit dpa.

A dispărut sau nu Lavrov. Kremlinul neagă zvonurile tot mai insistente privind înlăturarea principalului diplomat rus
A dispărut sau nu Lavrov. Kremlinul neagă zvonurile tot mai insistente privind înlăturarea principalului diplomat rus

Un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin a declarat vineri că relatările din presă potrivit cărora ministrul de externe Serghei Lavrov ar fi căzut în dizgrație „sunt complet neadevărate”, scrie Politico. 

Recomandări
Premierul României anunță că în decembrie vom avea ”foarte probabil” o nouă ”ordonanță trenuleț”: ”Nu putem fugi de asta”
Premierul României anunță că în decembrie vom avea ”foarte probabil” o nouă ”ordonanță trenuleț”: ”Nu putem fugi de asta”

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, în conferința de presă pe care a susținut-o la Palatul Victoria, dacă salariul minim în România va ”rămâne înghețat” și în anul 2026.   

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Ilie Bolojan: Este o batjocură când îţi iei bani nemunciţi sau banii pe care îi iei nu se reflectă în rezultatele activităţii
Ilie Bolojan: Este o batjocură când îţi iei bani nemunciţi sau banii pe care îi iei nu se reflectă în rezultatele activităţii

Premierul Ilie Bolojan critică indemnizațiile de 27.000 de lei de la Aeroporturi București, numindu-le „o batjocură” în lipsa unor rezultate.