Ce arome de tigari vor fi interzise in Uniunea Europeana. Revizuirile aprobate din Directiva anti-tutun

61455707

Revizuirea Directivei anti-tutun, prin care vor fi interzise mai multe arome, a fost aprobata miercuri de Comisia pentru mediu, sanatate publica si siguranta alimentara (ENVI) a Parlamentului European.

In luna februarie, cel tarziu martie, acest document va fi votat in plenul Parlamentului European. ENVI a aprobat documentul dupa ce, in 18 decembrie 2013, statele membre si-au dat acordul pentru revizuirea directivei ce interzice mai multe arome de tigari. "Stim ca cei care incep sa fumeze sunt copiii, nu adultii. In pofida unui trend descendent al numarului de adulti fumatori in cele mai multe state membre, cifrele Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata un trend in crestere ingrijorator al numarului de tineri fumatori in unele state membre", a declarat raportorul Linda McAvan.

Revizuirea prevede ca toate tigaretele si tigarile rulate vor avea avertismente combinate (ilustratie plus text) de 65% - fata de 75% propunerea CE -, afisate pe ambele fete ale pachetelor de produse din tutun. Totodata, pentru a spori vizibilitatea avertismentelor de sanatate, va trebui ca ele sa fie amplasate pe ambele fete ale ambalajului. Anumite elemente ale pachetelor vor fi standardizate si toate mijloacele de promovare, precum si orice referinta la gust sau aroma, vor fi interzise pe pachete.

Aromele, precum mentol, fructe, ciocolata vor fi interzise la tigarete si la tutunul de rulat. Produsele cu arome care au un volum de vanzari de 3% sau mai mare in UE (spre exemplu, mentol) vor beneficia de o perioada de tranzitie de 4 ani, inainte de a fi interzise. Totodata, se va intensifica controlul ingredientelor produselor din tutun, in special in ceea ce priveste aditivii. La nivel european, va fi creat un sistem de urmarire cu elemente de securitate pentru produsele din tutun cu scopul de a combate comertul ilicit. Pentru inceput vor fi vizate tigaretele si tutunul de rulat.

Pentru tigarile electronice care nu sunt incluse la produse medicinale - conform Directivei 2001/83/EC - modificarile prevad cerinte stricte in ceea ce priveste calitatea si cantitatea. Ca si la tigarile traditionale, mesajele de avertisment devin obligatorii, astfel ca producatorilor si importatorilor de tigari electronice li se vor comunica noile reguli. Revizuirea permite statelor membre si Comisiei o reactie mai ferma in cazul in care apar ingrijorari privind pericolul la adresa sanatatii reprezentant de tigarile electronice. In plus, statele membre vor putea interzice, daca doresc, vanzarile produselor din tutun pe internet.

Directiva a primit un vot initia in Parlamentul European, la 8 octombrie 2013. Potrivit comunicatului PE, votul final ar putea fi dat in sesiunea urmatoare (24-27 februarie) sau in cea din 10-13 martie. Propunerea privind revizuirea Directivei din 2001 este unul dintre proiectele care au suscitat cele mai numeroase controverse din ultimul timp. Lobby-stii din industria tutunului au evocat pierderile masive, in timp ce numeroase organizatii non-guvernamentale au invocat pericolele fumatului asupra sanatatii.

Si la nivelul de tari au existat diferite puncte de vedere. Unele au sprijinit neconditionat Directiva, in timp ce producatorii importanti de tutun, printre care si Romania, au fost impotriva. Altele, precum Olanda si Suedia, au cerut derogari pentru anumite produse. Peste 70.000 de retaileri mici si mijlocii vor fi afectati de modificarea Directivei europene privind comercializarea tigarilor, aceste produse avand o pondere importanta in vanzari, estimarile firmelor indicand ca un magazin de marime medie ar putea pierde anual circa 70.000 de euro.

"Pentru noi, retailerii mici si mijlocii, orice reglementare care are potential sa mute clientii catre economia gri inseamna un pas mai aproape de faliment. (...) Painea si tutunul genereaza trafic in magazine. N-ai tigari, nu vinzi", a declarat, la 22 mai, George Brotoiu, directorul general al retelei de magazine Gulliver, care detine noua unitati in Bucuresti. El este initiatorul unei petitii impotriva aplicarii Directivei. "La nivel european si local, intreprinderile mici si mijlocii reprezinta baza pe care se sustine o parte semnificativa a economiei (...) Restrictiile relative, de tipul celor din Directiva, risca sa favorizeze fie si involuntar, comertul ilicit, reducand numarul micilor comercianti legali", a aratat presedintele Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, in cadrul Conferintei Nationale de Management Modern pentru Retailerii Mici si Mijlocii.

In schimb, peste 20 de ONG-uri si asociatii ale medicilor au cerut, in aprilie, Guvernului sa sustina adoptarea acestei Directive. Potrivit unui studiu realizat de Roland Berger, Romania ar putea pierde pana la 200 milioane euro anual. Un alt impact negativ enuntat de Roland Berger este reducerea locurilor de munca din domeniu, estimarea pentru Romania fiind o scadere cu circa 19.000 de posturi. In prezent, in domeniu lucreaza aproximativ 61.000 de oameni, din care 18.000 in productie si 43.000 in vanzari angro, distributie si retail.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61455629
Arme contra marijuana. Ce reguli vor trebui sa respecte americanii care folosesc marijuana medicinala

Departamentul Sanatatii din statul american Illinois a prezentat, marti, propunerile de reguli pentru programul statal pilot de folosire a marijuanei in scopuri medicale.

61455410
Simbolul orasului Rio de Janeiro, statuia lui Iisus, a intrat in reparatii dupa ce a fost lovita de fulgere

Bucati din degete si din capul celebrei statui a lui Iisus Mantuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia, au fost rupte saptamana trecuta, cand aceasta a fost lovita de fulgere in timpul unei furtuni.

61455396
Poluarea din China a ajuns in Los Angeles. Cum au pierdut americanii pe mana lor

Poluarea nu tine cont de granite, asa ca nimic nu opreste valul de fum gros...

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.