Cazul avionului AirAsia QZ8501. Cautarile au fost din nou sistate. "Cel mai probabil, avionul e pe fundul marii"

×
Codul embed a fost copiat

Cautarile in vederea gasirii avionului companiei malaysiene AirAsia care a disparut duminica in timp ce efectua zborul QZ8501 pe o ruta Indonezia-Singapore cu 162 de persoane la bord au fost din nou sistate.

 

Cititi in acest articol:

-O intreaga familie a ratat avionul AirAsia disparut din cauza ca a intarziat la aeroport

-►AirAsia se lauda ca avioanele sale nu se ratacesc

Citește și
Pasageri
Noroc incredibil pentru 23 de oameni care ar fi trebuit sa zboare cu QZ8501. Au decis in ultima clipa sa nu se imbarce

-►Actiunile AirAsia au scazut cu 7,8%

-►AirAsia a intrat sub controlul guvernului indonezian

-►Cererea pilotilor de a zbura la o altitudine mai mare a fost refuzata

-►Cautarile avionului AirAsia disparut au fost reluate

"Avionul e pe fundul marii"

Noaptea s-a lasat din nou peste zona in care au loc cautarile, iar operatiunile au fost sistate urmand a fi reluate maine dimineata. Un oficial indonezian a declarat, potrivit Guardian, ca avionul se afla cel mai probabil pe fundul marii.

Compania AirAsia se lauda ca avioanele sale nu se ratacesc

La cateva saptamani dupa disparitia zborului MH370, deasupra Oceanului Indian, revista companiei AirAsia a publicat un articol in care arata ca avioanele acesteia nu se ratacesc, potrivit The Independent.

"Antrenamentul pilotilor la AirAsia este continuu si extrem de minutios. Fiti linistiti, capitanul este perfect pregatit pentru a va asigura ca avionul vostru nu se va rataci niciodata. Calatorie placuta!", se arata in articolul cu pricina.

Mesajul a fost indepartat, dupa ce a provocat un val de revolta.

Familia indoneziana care a ratat avionul AirAsia disparut din cauza unei intarzieri

O familie indoneziana formata din zece persoane, care trebuia sa calatoreasca cu avionul AirAsia disparut duminica la scurt timp dupa decolare, a scapat ca prin minune pentru ca nu a ajuns la timp la aeroport, a declarat luni unul dintre membrii acesteia, citat de AFP.

Christianawati, in varsta de 36 de ani, a povestit ca zece membri ai familiei sale, printre care mama si fratele sau mai mic, au mers la aeroportul din Surabaya, in estul insulei indoneziene Java, pentru a lua avionul care decola la ora locala 5.30. Ei mergeau in Singapore sa sarbatoreasca Anul Nou. Cei sase adulti rezervasera initial bilete la zborul de la ora locala 7.30, dar AirAsia i-a transferat la cursa de la ora 5.30.

"Ne-au trimis un mesaj si ne-au sunat pe 15 si 16 decembrie pentru a ne informa ca orarul zborului nostru s-a schimbat, dar am pierdut aceste apeluri", a adaugat Christianawati. "Prin urmare, am ajuns la aeroport pentru a lua cursa de la ora 7.30, dar ni s-a spus ca orarul zborului nostru a fost mutat la ora 5.30 si ca am intarziat. Desigur, am fost furiosi", a povestit ea.

"In momentul in care noile bilete erau pe cale sa fie emise, am aflat ca avionul care plecase mai devreme se prabusise, iar atunci ne-am anulat imediat zborul", a adaugat ea. "Am fost socata de aceasta veste si am plans. Poate ca a fost vointa Lui Dumnezeu ca eu si familia mea sa nu fim in avion. A fost o binecuvantare", a precizat aceasta.

Acum, Christianawati si familia sa se gandesc sa schimbe compania aeriana pentru urmatoarele calatorii. "Mergem in Singapore de doua ori pe an si intotdeauna cu AirAsia. Dar acum increderea noastra in AirAsia este mica si pur si simplu vom merge cu Garuda Indonesia".

Actiunile AirAsia au scazut cu 7,8%

Actiunile AirAsia au scazut luni cu 7,8%, inregistrand cel mai mare declin din ultimii trei ani, dupa ce avionul de tip Airbus A320-220, cu 162 de persoane la bord, a disparut duminica, iar cautarile aeronavei au fost reluate luni dimineata, transmite Bloomberg. Titlurile au scazut cu pana la 13% dupa anuntul privind disparitia avionului.

Guvernul indonezian a preluat controlul AirAsia

Autoritatile indoneziene vor controla functionarea AirAsia in Indonezia, a anuntat luni Ministerul Transporturilor, la o zi dupa disparitia unui avion al companiei malaysiene low cost cu 162 de persoane la bord in Marea Java, relateaza AFP.

"Vom controla functionarea AirAsia in Indonezia, pentru a ne asigura ca este mai buna in viitor", a declarat ministrul indonezian al Transporturilor Ignasius Johan, intr-o conferinta de presa, fara sa faca alte precizari. Airbusul A320-220 care a disparut fara urma duminica era exploatat de AirAsia Indonesia, o sucursala a companiei AirAsia cu sediul la Kuala Lumpur, in Malaysia, care domina piata transportului arian low cost in Asia de Sud-Est.

Cererea pilotilor de a zbura deasupra furtunii, refuzata

Inainte de a pierde contactul cu turnul de control, pilotii cursei AirAsia au cerut permisiunea de a devia de la traseul de zbor, pentru a evita o furtuna, potrivit CNN.

Pilotii au primit persiunea de a vira la stanga, insa li s-a refuzat si rugamintea de a zbura la o altitudine mai mare, din cauza ca s-ar fi intersectat cu traseul unui alt avion.

Cautarile avionului AirAsia au fost reluate

Cautarile au fost suspendate in noaptea de duminica spre luni. Autoritatile indoneziene - care conduc operatiunile - au anuntat reluarea acestora in Marea Javei, potrivit AFP, citat de Mediafax.

Vezi AICI mai multe despre disparitia avionului AirAsia.

Malaysia, Singapore si Australia au anuntat ca participa la ele. Avionul de tip Airbus A320-220 apartinand companiei malaysiene low cost AirAsia a disparut duminica, fara urma, dupa ce s-a confruntat cu conditii meteorologice nefavorabile. "Am reluat cautarile la ora (locala) 6.00 (1.00, ora Romaniei)", a declarat pentru AFP Tatang Zainuddin, adjunctul operatiunilor Agentiei indoneziene pentru cautare si salvare (Basarnas).

"Ne indreptam catre estul Insulei Belitung", a anuntat el. Aceasta insula indoneziana se afla in Marea Javei, in largul coastei de est a Insulei Sumatra. "Asteptam nave si avioane din Malaysia si Singapore", a adaugat Zainuddin. Cinci avioane indoneziene participa la operatiuni luni, inclusiv doua avioane de transport militar de tip C-130 si un Boeing 737", a declarat pentru AFP Hadi Cahyanto, un purtator de cuvant al armatei indoneziene. "Ne concentram cautarile asupra apelor situate la est si la nord de Insula Belitung", a precizat el.

La Sydney, armata australiana a anuntat ca un avion de recunoastere de tip AP-3C din cadrul Royal Australian Air Force (RAAF) a decolat de la Darwin, in sudul Australiei, pentru a participa la cautari, concentrate asupra Marii Javei. Controlorii de trafic aerian au pierdut contactul cu zborul QZ8501 AirAsia la aproximativ o ora dupa decolarea de pe Aeroportul International Juanda de la Surabaya, in estul Insulei Java, duminica, la ora locala 5.20 (0.20, ora Romaniei). Avionul urma sa aterizeze la Singapore la ora locala 8.30 (2.30, ora Romaniei).

Ipoteza autoritatilor malaysiene in cazul avionului AirAsia

Avionul malaysian disparut, duminica dimineata, de pe radare se afla probabil pe fundul marii, au anuntat autoritatile indoneziene.

Este al treilea dezastru care loveste aviatia malaysiana anul acesta. Intre timp, analistii dezbat mai multe ipoteze cu privire la posibilele cauze ale disparitiei avionului. La centrul de criza din Surabaya, Indonezia, oamenii consulta cu infrigurare lista de pasageri a zborului 8501, sperand sa nu vada acolo numele celor dragi.

 

O stare de asteptare tensionata s-a instalat si in aeroportul din Singapore, unde trebuia sa aterizeze avionul. "Logodnicul meu si familia lui erau in avion. Trebuia sa fie ultima lor vacanta impreuna inainte sa ne casatorim", a spus o femeie.

Ceea ce se stie sigur este ca aeronava a disparut de pe radare la scurt timp dupa ce pilotul ceruse permisiunea sa ocoleasca o furtuna. Acest lucru a declansat speculatii ca avionul ar fi putut fi lovit de fulger.

Un avion este lovit de fulger in medie cel putin o data pe an. Dar nici cele mai violente furtuni n-ar trebui sa-l doboare. Se poate intampla insa, mai ales daca echipajul nu reactioneaza cum trebuie

Aeronavele Airbus A-320 sunt unele dintre cele mai sigure, iar aparatul de zbor disparut nici macar nu era vechi. Compania AirAsia nu a avut niciun accident aviatic pana acum.

Pana acum nu exista indicii ca avionul ar fi fost deturnat sau luat drept tinta de o organizatie terorista. In zona se aflau mai multe avioane, dar niciunul nu a receptionat vreun apel SOS, ceea ce arata ca, indiferent ce s-a intamplat cu aeronava AirAsia, s-a petrecut foarte repede.

"Daca avionul nu mai apare pe radar, putem specula ca nu mai zboara", a spus Dave Smith, pilot British Airline.

Spre deosebire de avionul malaysian disparut in martie, zona de cautare este mult mai mica.

Articol recomandat de sport.ro
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
Citește și...
Un avion AirAsia cu 162 de persoane la bord a disparut de pe radare. Operatiunile de cautare au fost oprite
Un avion AirAsia cu 162 de persoane la bord a disparut de pe radare. Operatiunile de cautare au fost oprite

Alerta aviatica in sud-estul Asiei, dupa ce un avion de tip Airbus 320-200, cu 162 de persoane la bord, a disparut in timpul unei curse intre Indonezia si Singapore.

Noroc incredibil pentru 23 de oameni care ar fi trebuit sa zboare cu QZ8501. Au decis in ultima clipa sa nu se imbarce
Noroc incredibil pentru 23 de oameni care ar fi trebuit sa zboare cu QZ8501. Au decis in ultima clipa sa nu se imbarce

In timp ce sute de rude si prieteni ai celor 162 de pasageri aflati la bordul zborului QZ8501 s-au adunat in aeroporturi si asteapta vesti despre cei dragi, 23 de oameni se bucura ca nu s-au mai imbarcat in avionul disparut.

Gestul companiei AirAsia, dupa disparitia zborului QZ8501. A schimbat logo-ul, din respect pentru pasagerii aflati la bord
Gestul companiei AirAsia, dupa disparitia zborului QZ8501. A schimbat logo-ul, din respect pentru pasagerii aflati la bord

Compania aeriana AirAsia trece printr-o situatie de criza fara precedent, dupa disparitia unui avion de tip Airbus 320 - 200, cu 162 de persoane la bord, in timpul unei curse intre Indonezia si Singapore.

Recomandări
Surse. Primarul general Nicușor Dan își va anunța candidatura la președinția României ca independent
Surse. Primarul general Nicușor Dan își va anunța candidatura la președinția României ca independent

Surse apropiate de primarul general al Capitalei au precizat pentru Știrile Pro TV că Nicușor Dan ar urma să-și anunțe ăn perioada următoare candidatura la Președinția României ca independent.  

De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Un TikTok-er celebru a recunoscut că a primit bani și pentru promovarea lui George Simion, în campanie
Un TikTok-er celebru a recunoscut că a primit bani și pentru promovarea lui George Simion, în campanie

Anchetele care au stârnit numeroase controverse în ultima săptămână continuă. Luni, au ajuns rând pe rând la poliție Horațiu Potra, Bogdan Peșchir și TikTok-erul Makaveli.