"Casele de cultura" ale oligarhilor din Republica Moldova, filmate cu drona. Cum isi aleg vecinii

61883823

Vladimir Plahotniuc, Vlad Filat, Ilan Shor si Viorel Topa sunt doar cativa dintre politicienii si oamenii de afaceri moldoveni ale caror palate se intind pe sute de metri patrati si sunt poreclite "case de cultura".

La finele anului 2016, pe langa faptul ca a preluat conducerea Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc a trecut la casa noua. Este vorba de o casa de dimensiuni impresionante, supranumita in zona "palat" sau "case de cultura", despre care mai multe surse sustin ca ar fi cumparat-o de la un om de afaceri, scrie crimemoldova.com.

Sursa citata afirma ca politicianul ar mai fi achizitionat alaturi o casa de dimensiuni mai mici, dar cu un teren mai mare, dar şi locuinta unor artisti, pe care a demolat-o.

Noua mosie a oligarhului se afla la o distanta de circa o suta de metri de la parcul din Valea Morilor, iar de la inaltime se vede o minunata priveliste din zona Teatrului Verde si a lacului.

Vecini alesi pe spranceana

case moldova

Intamplator sau nu, chiar alaturi de cele doua case despre care se spune ca au fost procurate de Vlad Plahotniuc, se afla casa Svetlanei Platon, prima sotie a lui Veaceslav Platon, mama celor doi fii ai sai.

In afara de fosta sotie a lui Platon, liderul democrat are si alti vecini alesi pe spranceana, cum ar fi omul de afaceri Nicolae Ciornii, fiica si ginerele acestuia, fostul consilier prezidential, Ion Paduraru, cel care i-a facut lui Plahotniuc concurenta in 2016, atunci cand trebuia sa fie desemnat Guvernul, dupa ce picase candidatura lui Ion Sturza.

Vlad Filat si Ilan Shor, vecini cu Plahotniuc

case moldova

In apropiere se afla imobilele lui Vlad Filat, Ilan Shor si a lui Viorel Topa, ultimele doua fiind puse sub sechestru. Cat priveste casa in care a locuit Filat, imobilul nu a fost inregistrat pe numele sau.

Nu departe de mosie, se afla si cazarmele Regimentului „Scut” al Ministerului de Interne.

Masuri sporite de securitate in cartierul de pe strada Timis

Mosia lui Plahotniuc se extinde pe strazile Timis si Bujorilor si este inconjurata de un zid impresionant cu inaltimea de circa 6 metri.

Aproape pe fiecare pilon de langa zidul-fortareata se observa camere video. De fapt, camerele video sunt instalate si la o distanta de cel putin 50 de metri pana la imobil.

Cineva care locuieste in regiune ne-au comunicat ca acestea au aparut cu vreo trei luni in urma. Sursele crimeMoldova sustin ca perimetrul ar fi patrulat de agenti sub acoperire, care alerteaza politia daca vad persoane suspecte.

Aceleasi surse sustin ca pe teritoriu s-ar afla o adevarata cazarma in care sunt cazati cei care 24 din 24 de ore au grija de linistea si securitatea politicianului milionar.

Cum au fost procurate si inregistrate imobilele

case moldova

Palatul de pe strada Timis a fost construit de catre omul de afaceri Vladimir Russu, presedintele Accent Group, care include mai multe companii din domeniile IT, telecomunicatii, constructii si energii regenerabile.

Prima firma a grupului a fost Accent Electronic, unul dintre cei mai mari distribuitori de tehnica de calcul din tara. O alta companie, Reprolux, construieste centre de afaceri si resedinte private de lux, printre care se numara si cladirea din marmura verde vizavi de Kentford. Holdingul detine si un salon de mobila exclusivista.

Vladimir Russu a cumparat terenul in 2008, iar la 23 noiembrie 2015 imobilul a fost dat in exploatare. Initial gospodaria a fost inregistrata pe Intreprinderea mixta MEDIAS HEALTH CENTER S.A., al carei director este Vladimir Russu.

La 27 decembrie 2016, Vladimir Russu perfecteaza pe numele sau si al sotiei sale un contract de vanzare-cumparare cu MEDIAS HEALTH CENTER si perfecteaza actele de proprietate asupra imobilului pe numele lor, iar la 9 ianuarie 2017, sotii Rusu vand imobilul societatii BUSINESS AGREEMENT, o intreprindere care a fost inregistrata tot la data de 9 ianuarie 2017, avand in calitate de fondator intreprinderea INVESTAR INVESTMETS LIMITED, o firma offshore inregistrata in Marea Britanie.

In calitate de director al SRL BUSINESS AGREEMENT apare Vladimir Russu. Este curios ca in perioada 23 septembrie - 2 decembrie, Russu a luat mai multe credite de la BC Victoriabank, despre care se stie ca este controlata de catre Vladimir Plahotniuc, iar imobilul a fost lasat drept gaj, cu restrictia de a fi instrainat.

Suma totala a creditului este de 1,4 milioane de dolari, 5,3 milioane de euro si 25 milioane de lei moldovenesti. Vladimir Russu a comunicat unora dintre vecini ca a vandut imobilul unei companii spaniole si ca pleaca sa locuiasca cu familia peste hotare.

Casa si construcțiile adiacente din preajma locuinței de lux au fost construite cu mai bine de zece ani in urma de catre acelasi Vladimir Rusu, in baza unei constructii mai vechi ramasa inca din perioada sovietica. Vecinii spun ca sub aceasta casa s-ar afla un buncar construit in perioada sovietica.

Potrivit documentelor cadastrale, casa si terenul ar fi fost vandute in 2006, Companiei Chisinau Real Estate Holding, o firma inregistrata in Bucuresti, Romania, cu putin timp inainte de tranzactia cu imobilul de pe strada Bujorilor din Chisinau.

Firma Chisinau Real Estate Holding, care activeaza in domeniul afacerilor imobiliare, numara patru angajati si a inregistrat pe parcursul anilor pierderi considerabile. Este curios ca in registrul de stat al intreprinderilor figureaza intreprinderea cu capital strain Maiodor, care a fost fondata in anul 2002 de catre Chisinau Real Estate Holding, intreprindere fondata in octombrie 2005.

Vecinii sustin ca dupa ce familia lui Vladimir Rusu s-a mutat cu traiul la „palat”, in casa respectiva nu a mai locuit nimeni, in schimb atat cladirile, cat si terenurile, erau permanent ingrijite. Cel de-al treilea teren pe care l-ar fi procurat Plahotniuc, unde se desfasoara lucrari de constructie, a apartinut candva compozitorului Anatol Chiriac.

Pe terenul respectiv, cu suprafata de 0,15 ari, se afla si o constructie de peste 200 de metri patrati care a fost demolata. Anume pe acest teren a fost formata o cale de acces pentru tehnica grea, care efectueaza lucrari de constructie in partea stanga a imobilului.

Precizam ca terenul si locuința care au apartinut familiei Chiriac, potrivit datelor cadastrale, ar fi fost vandute la 17 februarie 2017 unui barbat dintr-un sat din raionul Glodeni. Ce se va intampla cu apartamentele de pe strada Bulgara

Chiar daca nu mai locuieste in blocul de langa Pretura sectorului Centru, de pe strada Bulgara din Chisinau, Vladimir Plahotniuc pare sa nu renunte la acest imobil. In apartamentele respective continua sa locuiasca rudele apropiate ale liderului democrat, surorile si parintii sai.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
61883812
Cuvintele care l-au scandalizat pe Papa: "M-am simtit rusinat atunci cand am auzit. Ce s-a intamplat cu noi?"

Papa Francisc a tinut, sambata, un discurs in fata a zeci de studenti

61883785
Peste 80 de fete de liceu din Nigeria au scapat dupa 3 ani din captivitatea Boko Haram. Prima imagine cu tinerele

Peste 80 de liceene Chibok au fost eliberate, sambata, dupa mai mult de trei ani de captivitate in mainile gruparii jihadiste nigeriene Boko Haram, a confirmat Presedintia nigeriana citata de AFP.

61829201
Actorul Steven Seagal, considerat "o amenintare la securitatea nationala". Ce tara i-a interzis accesul pana in 2022

Serviciile de securitate din Ucraina i-au interzis actorului american Steven Seagal intrarea pe teritoriul tarii timp de cinci ani, dupa ce acesta a primit cetatenia rusa in 2016 din partea lui Vladimir Putin, motivand ca reprezinta amenintare nationala.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.