Calvarul a 13 frați ținuți captivi de părinţi în ”Casa Ororilor”. Legaţi cu lanţuri de paturi

×
Publicitate

13 fraţi cu vârste cuprinse între 2 şi 29 de ani au fost ţinuţi captivi în condiţii înfiorătoare chiar de părinţii lor. Oribil este că cei doi pozau pe reţelele de socializare drept capii unei familii-model.

În cele din urmă, una dintre fete a reuşit să scape şi să alerteze autorităţile din California. Întreaga comunitate este oripilată de această poveste. 

Pe dinafară pare o căsuţă cochetă din Perris, un orăşel situat la est de Los Angeles. E greu de imaginat, însă, ce grozvii s-au petrecut între pereţii locuinţei familiei.

Ani la rând, doi aşa zişi părinţi, David şi Louise Turpin, şi-au ţinut captivi cei 13 copii, legaţi cu lanţuri de paturi, într-o mizerie cruntă. Abia dacă le dădeau câte ceva de mâncare şi apa de băut.

Imaginile au fost filmate în 2015, în Las Vegas, când cuplul care poza pe reţelele de socializare într-o familie model,  şi-a reînnoit jurămintele conjugale.

Autorităţile au făcut publice puţine detalii despre calvarul fraţilor captivi, 10 fete şi 3 băieţi.

Se ştie doar că, în urmă cu 2 zile, una dintre fete, în vârstă de 17 ani care, însă, din cauza malnutriţiei, arată ca o copilă de 10 ani a reuşit să scape din "casa ororii" şi să ceară ajutor.

Vecinii au asistat, consternaţi, la descinderea poliţiştilor:

Vecin: "Toţi erau în pijamale pentru că era dimineaţă devreme. Erau foarte palizi, ca şi cum nu i-a văzut niciodată soarele şi păreau să aibă o constituţie foarte fragilă, plăpânzi ca şi cum ar fi subnutriţi."

Vecin: "Am avut intodeauna unele bănuieli, pentru că nu părea să se întâmple nimic în jurul casei."

Vecin: "Toţi sunt extrem de slabi, dar nu zvelţi în sens atletic, ci slabi în sensul de înfometaţi."

Toţi cei 13 eliberaţi primesc acum îngrijiri şi consiliere la spital.

În schimb, David şi Louise Turpin, de 57 şi respectiv 49 de ani, sunt în spatele gratiilor, inculpaţi pentru tortură şi punere în pericol a unor minori. Cauţiunea a fost stabilită la 9 milioane de dolari, pentru fiecare.

Şi, pentru că povestea să fie şi mai şocantă, potrivit presei americane, David Turpin primise avize pentru a deschide o "şcoală privată", în cadrul căreia îşi "educa" toţi copiii acasă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Britanic judecat pentru atac rasist asupra fostei iubite din România: ”Cerșetoare jegoasă, româncă ieftină”

Un englez este judecat în țara natală pentru atac rasial agravant, după ce i-a adresat cuvinte jignitoare, cum ar fi ”româncă ieftină” sau ”româncă jegoasă”, fostei iubite, de origine română.

Donald Trump, criticat după ce și-a lăsat soția și fiul în ploaie, iar el a stat sub umbrelă

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, este aspru criticat după ce a fost fotografiat protejându-se de ploaie cu o umbrelă, în timp ce Melania și fiul său Baron merg în spatele său prin ploaie.

Prietenii anunță decesul singurului român care a ”invadat” Marea Britanie, la 1 ianuarie 2014

Victor Spirescu, sibianul care, în 2014, a intrat primul în Marea Britanie, după ridicarea restricțiilor de muncă, a murit într-un accident de mașină, anunță prietenii lui pe Facebook.

Recomandări
De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Sondaj în PSD înaintea votului pentru Guvernul Mureșan. Întrebarea lansată de Claudiu Manda

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a lansat pe reţelele de spcializare un sondaj online cu întrebarea dacă PD ar trebui sau nu să voteze guvernul Siegfried Mureşan. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.