”Cadouri ucrainene” de Crăciun pentru ruși. Încă un atentat: doi poliţişti şi un civil au fost ucişi de o bombă în Moscova

×
Publicitate

Doi ofiţeri de poliţie şi un civil au fost ucişi miercuri într-un atac cu bombă asupra unui vehicul de patrulare rutieră în sudul Moscovei, acesta fiind al doilea atentat din capitala Rusiei în ultimele trei zile, informează EFE.

Incidentul a avut loc pe strada Eleţkaia din sudul Moscovei, în apropierea locului unde un general rus a fost ucis săptămâna aceasta în acelaşi mod, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Doi ofiţeri de la poliţia rutieră au observat o persoană suspectă lângă o maşină de poliţie. Când s-au apropiat pentru a-l reţine, un dispozitiv exploziv a fost detonat. În urma rănilor suferite, cei doi ofiţeri de poliţie, precum şi civilul care îi însoţea, au murit", a relatat Comitetul de Investigaţii Rus (IRC) pe Telegram.

IRC nu a dezvăluit identitatea celei de-a treia persoane ucise, remarcă Reuters.

Canale de ştiri neoficiale ruseşti de pe Telegram au informat că atentatorul se numără printre cei ucişi, el detonând bomba în momentul în care a fost abordat de ofiţeri. Reuters nu a putut confirma independent aceste detalii.

Potrivit autorităţilor ruse, incidentul a avut loc miercuri dimineaţa devreme într-un cartier din sudul Moscovei.

Direcţia principală de investigaţii din IRC a deschis dosare penale pentru atacul asupra unui ofiţer de aplicare a legii şi trafic ilegal de explozibili.

Anchetatorii şi experţii criminalişti examinează în prezent locul faptei, inclusiv analize genetice, criminalistice şi ale explozibililor, pentru a determina mecanismul de acţiune al bombei.

"Şeful IRC le-a cerut experţilor criminalişti din departamentul central să se alăture anchetei pentru a identifica cât mai repede posibil persoanele implicate în această crimă, precum şi toate circumstanţele", a declarat Comitetul, sugerând un posibil atentat sinucigaş.

Potrivit canalului Telegram 112, ofiţerii ucişi erau doi locotenenţi, în vârstă de 24 şi 25 de ani, care lucrau în serviciile de securitate de puţin peste doi ani.

Luni, şeful operaţiunilor Statului Major General rus, Fanil Sarvarov, a fost ucis într-un atac cu maşină-capcană în acelaşi cartier din sudul Moscovei, potrivit IRC, care l-a atribuit într-o primă instanţă serviciilor secrete ucrainene.

Nu a existat niciun comentariu oficial din partea Ucrainei pe acest subiect, scrie Reuters.

Mirotvoreţ, un site web ucrainean neoficial care oferă o bază de date cu persoane descrise drept criminali de război sau trădători, şi-a actualizat articolul despre Sarvarov, menţionând că generalul în vârstă de 56 de ani a fost "lichidat".

De la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, în februarie 2022, mai mulţi generali ruşi, oficiali locali şi personalităţi publice care susţineau ofensiva au murit în explozii în Rusia sau în partea ocupată a Ucrainei. Kievul a revendicat uneori responsabilitatea pentru aceste atacuri, potrivit AFP.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62601417
Un soldat ucrainean povestește cum a fost îngropat de viu pe front: ”Deasupra mea atârna cadavrul unui inamic”

Un soldat ucrainean, a cărui imagine a făcut înconjurul lumii după ce s-a întors de pe front, a povestit în detaliu cum a fost îngropat de viu într-un atac al rușilor.

62601411
Politico: De ce europenii ar trebui să evite cadourile ieftine de Crăciun. Avalanșa de produse din China amenință siguranța

Dacă ați comandat cadouri de Crăciun din magazine online chinezești, există șanse mari ca acestea să fie toxice, nesigure sau subevaluate, scrie Politico într-o analiză a strategiei UE de a se proteja de invazia produselor chineze de slabă calitate.

62134692
Dosarele Epstein. Apar acuzații de viol la adresa lui Donald Trump într-o notă internă a FBI din 2020

Noi documente date publicităţii din „dosarele Epstein” dezvăluie acuzaţii grave împotriva preşedintelui american Donald Trump.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.