Șeful NATO, în Parlamentul României. Iohannis: România este un contributor relevant

61914284
Pro TV

Preşedintele Klaus Iohannis, îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Preşedintele Iohannis participă, împreună cu Secretarul General al NATO, la deschiderea sesiunii plenare a celei de-a 63-a reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO), care va avea loc la Palatul Parlamentului, unde şeful statului va rosti un discurs.

Tot luni, cei doi înalţi oficiali vor vizita Brigada Multinaţională NATO Sud-Est (MN BDE) de la Craiova.

LIVE: Dezbaterile de la Adunarea Parlamentara NATO:

De asemenea, oficialul NATO are programate întâlniri cu premierul Mihai Tudose, cu ministrul Apărării şi cu preşedinţii celor două Camere.

Discursul preşedintelui Klaus Iohannis:

Președintele Iohannis s-a adresat, luni dimineața, participanților la Adunarea Parlamentară NATO, precizând că actuala sesiune se desfășoară într-un context în care aliații încearcă să se adapteze unor schimbări, cauzate de agresiunile după anexarea Crimeei.

„NATO a luat măsuri de consolidare a măsurilor de apărare și descurajare. În condițiile agravării climatului european de securitate, procesul a continuat în 2016 și 2017, cu o serie de decizii istorice de întărire a flancului estic al Alianței. Procesul de implementare a deciziilor continuă, iar statele membre trebuie să respecte angajamentele, inclusiv în alocarea resurselor dedicate Apărării”, a spus șeful statului.

El a mai precizat că „România va continua să fie un aliat responsabil și un partener de dialog de încredere, așa cum a demonstrat și până acum.”

„Am devenit un contributor relevant în spațiul euro-atlantic, cât și la nivel internațional. Am alocat 2% din PIB pentru Apărare, pentru cel puțin zece ani. Din acest procentaj, fondurile destinate achizițiilor majore, în 2017, ajung la aproape 40%. În luna august, CSAT a aprobat planul de înzestrare a Armatei, pentru 2017 – 2026. România și-a asumat și implementarea tuturor țintelor agreate în cadrul Alianței”, a mai precizat președintele Klaus Iohannis, subliniind că România are un „aport important” în misiunile din Afganistan.

„Suntem al patrulea contrubutor ca număr de militari. Oferim asistență concretă țărilor partenere, atât din vecinătatea estică, cât și sudică. Participăm și la coaliția internațională împotriva ISIS. Toate aceste contribuții sunt o investiție în propria noastră securitate, cât și a păcii internaționale”, a mai afirmat șeful statului.

Klaus Iohannis a mai subliniat că e momentul al întărării alianțelor, din nou, „în fața diversității de amenințări cu care ne confruntăm”. 

Șeful Senatului: Securitatea începe acasă

Șef Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, luni, în cadrul sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a NATO de la Bucureşti, că România şi-a onorat promisiunea de a aloca 2% din PIB pentru Apărare, pentru că „securitatea începe acasă”.

„În contextul evoluţiilor strategice din mediul regional de securitate, România rămâne angajată în demersurile NATO de asigurare a prezenţei aliate consolidate pe întregul flanc estic, inclusiv în regiunea Mării Negre – zona în care se intersectează ameninţările deopotrivă din estul şi din sudul Alianţei. Susţinem, aşadar, o abordare coerentă şi integrată a întregului spectru de ameninţări şi ne bazăm pe acţiunea concertată a NATO prin intermediul componentei care asigură prezenţa aliată avansată adaptată zonei noastre de apartenenţă (tailored forward presence)”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Președintele Camerei Deputaților: Am alocat resursele bugetare necesare Apărării, aşa cum puţine state au făcut-o

„Am făcut şi continuăm să facem eforturi importante să ne creştem profilul în familia europeană. Am alocat resursele bugetare necesare Apărării, aşa cum puţine state au făcut-o. Relaţia cu partenerii transatlantici este de importanţă strategică pentru noi, iar soldaţii românii contribuie cu curaj şi determinare pe teatrele de operaţii şi apără cu succes prima linie a frontierei europene şi euroatlantice”, a spus Liviu Dragnea, potrivit News.ro.

 iviu Dragnea a atras atenţia că una dintre principalele preocupări ale României este intensificarea provocării de pe flancul estic.

„Marea Neagră este o regiune cheie în peisajul nostru de securitate, aşa cum ştiţi, aici situaţia devine din ce în ce mai complicată prin remilitarizarea zonei, prin persistenţa conflictelor îngheţate, prin utilizarea ei ca spaţiu de manifestare tacită a ostilităţii şi mai recent prin activarea ei ca rută de migraţie către UE (...) Situaţia din regiune a devenit tot mai tensionată. Sunt esenţiale deci implementarea deplină fără ezitare a unor angajamente asumate în mod repetat. În acest context, este necesar să nu uităm ceea ce este în primul rând Marea Neagră: o mare. Se impune deci adecvarea şi a mijloacelor maritime de apărare. Când discutăm despre Marea Neagră să luăm în calcul şi faptul că rutele de migraţie se modifică, aceasta devenind o poartă de intrare în Europa din ce în ce mai atractivă”, a spus el.

Și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lăudat contribuția României în cadrul Alianței.

Ce figurează pe agenda președintelui

„Agenda întrevederii va include evaluarea concretă a stadiului implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, din anul 2016, şi la Reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles din mai 2017, precum şi pregătirea agendei şi rezultatelor viitorului Summit NATO din anul 2018. Aspectele privind continuarea procesului de adaptare a Alianţei la mediul internaţional complex de securitate, cu accent pe postura NATO de apărare şi descurajare pe Flancul Estic, vor ocupa un loc important în cadrul discuţiilor. Convorbirile cu înaltul oficial vor fi urmate de o declaraţie comună de presă", anunţă Administraţia Prezidenţială.

Cei doi oficiali vor participa la lucrările Adunării Parlamentare a NATO, iar preşedintele Iohannis va susţine un discurs în plenul adunării.

Secretarul general al NATO mai are programate întrevederi cu prmeierul Mihai Tudose, cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Calin P:opescu Tăriceanu, precum şi cu ministrul Apărării Mihai Fifor.

Totodată, preşedintele României şi Secretarul General al NATO vor vizita împreună, în după-amiaza zilei de luni, Brigada Multinaţională NATO Sud-Est (MN BDE) de la Craiova.

Constituirea acestei structuri NATO pe teritoriul României reprezintă unul dintre rezultatele importante ale ţării noastre decis de şefii de stat şi de guvern la Summitul NATO de la Varşovia în anul 2016 pentru întărirea securităţii în regiune. Conjugând efortul României, al aliaţilor şi al NATO ca organizaţie, această structură reprezintă expresia principiilor care stau la baza Alianţei Nord-Atlantice - solidaritatea şi unitatea. În luna aprilie a acestui an, a fost declarată Capacitatea Operaţională Iniţială a MN BDE, cea finală fiind prevăzută pentru luna noiembrie 2018. Ceremonia de activare drept Comandament Militar International NATO a avut loc la data de 15 iulie", precizează Administraţia Prezidenţială.

Cu prilejul vizitei la Craiova, cei doi înalţi oficiali se vor întâlni şi cu militarii polonezi desfăşuraţi în România în Brigada Multinaţională.

Adunarea Parlamentară a NATO este un for care reuneşte membri ai parlamentelor din ţările membre şi partenere ale Alianţei, care se întâlnesc periodic pentru a analiza aspecte de securitate de interes comun, facilitând astfel consensul public şi parlamentar în sprijinul politicilor Alianţei. Forul asigură dialogul parlamentar din regiunea euro-atlantică cu privire la probleme de securitate, politice, sociale şi economice, aducând un plus de transparenţă în viaţa politică a NATO. AP NATO ajută mediile parlamentare să cunoască şi să înţeleagă probleme actuale de importanţă majoră şi contribuie la promovarea unor poziţii comune în rândul parlamentarilor membri.

Adunarea reuneşte 266 de membri cu drepturi depline ai legislativelor din cele 29 de ţări membre NATO, delegaţi din cele 12 ţări asociate, din ţările cu statut de membri asociaţi mediteraneeni şi observatori parlamentari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61914249
Ministrul tunisian al Sănătăţii a murit după ce a alergat 500 de metri la un maraton

Ministrul tunisian al Sănătăţii, Slim Chaker, a decedat, duminică, la vârsta de 56 de ani, după ce a alergat aproape 500 de metri şi a ţinut un discurs la un maraton organizat în scop caritabil la Nabeul, informează Le Monde.

61914247
Incendiu în Moscova: 3000 de persoane, evacuate

Un incendiu a izbucnit într-o piaţă extrem de populată din Rusia, Sindika, aflată la nord-vest de Moscova, la o clădire care produce materiale de construcţie. Fumul gros s-a propagat pe o rază de 55.000 de metri pătrați.

61914207
Kim Jong-un și-a numit sora mai mică într-o funcție cheie

Liderul nord-coreean Kim Jong-un i-a conferit surorii sale mai multă putere, promovând-o într-o funcție importantă, în cadrul organului executiv al partidului.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.