Loviturile au vizat infrastructuri critice, inclusiv în regiunea Kiev, chiar în ajunul sosirii așteptate a emisarilor Casei Albe, Steve Witkoff și Jared Kushner, însărcinați cu relansarea negocierilor de pace blocate, informează EFE, citată de Agerpres.

Diplomație sub tensiune maximă

Contextul vizitei este marcat de poziții ireconciliabile. Deși președintele Donald Trump a transmis vineri seară o notă de optimism, declarând că trimișii săi „aduc cu ei o propunere de a pune capăt războiului. Pentru că am pus capăt la opt războaie”, Moscova a emis semnale opuse. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins categoric vineri orice posibil acord cu Kievul privind un moratoriu asupra bombardamentelor aeriene.

De asemenea, președintele Vladimir Putin și-a exprimat disponibilitatea de a-i primi pe mediatorii americani, dar a condiționat strict un eventual summit trilateral (SUA-Rusia-Ucraina), acceptându-l exclusiv în scopul semnării unui acord de pace definitiv.

În ciuda acestor obstacole, președintele Volodimir Zelenski a încercat să creeze un perimetru de siguranță pentru diplomație, anunțând vineri seară suspendarea atacurilor ucrainene asupra spațiului aerian rusesc pe durata vizitei. „Rusia trebuie să facă acelaşi lucru... Scopul nostru este ca vizita şi negocierile cu partea americană să fie cât mai constructive şi substanţiale cu putinţă”, a declarat liderul de la Kiev. Vizita reprezintă o premieră, pentru că cei doi emisari ai lui Trump nu au ajuns până acum la Kiev, în ciuda insistențelor repetate ale președintelui ucrainean.

Harta atacurilor: De la Marea Neagră la periferia Kievului

Ignorând apelurile la calm, raportul de război al Ministerului Apărării de la Moscova a dat lovituri strategice menite să subțieze capacitatea militară a Ucrainei. În regiunea Dnipropetrovsk, descrisă de ruși ca fiind cel mai mare furnizor de produse metalurgice pentru armata ucraineană, au fost vizate două fabrici de profil. Operațiunile s-au extins spre sud, profitând de întuneric pentru a lovi o centrală electrică, un centru logistic și o navă cu marfă militară în regiunile Odesa și Nikolaev, la Marea Neagră.

Regiunea Kiev a fost, de asemenea, în prim-planul bombardamentelor. Potrivit Serviciului de Urgență de Stat al Ucrainei (DSNS), atacurile din primele ore ale dimineții de sâmbătă au vizat trei districte, provocând daune semnificative. În orașul Borîspil, o clădire rezidențială cu nouă etaje a fost parțial avariată, acoperișul a luat foc, iar structurile ultimului nivel au fost distruse, ceea ce a necesitat evacuarea a 15 locatari și a dus la rănirea a două persoane.

Situația a fost și mai tensionată în districtul Bucea, unde un incendiu la un depozit a fost urmat, conform DSNS, de un al doilea atac rusesc asupra unei facilități situate în imediata apropiere, în timp ce echipele de intervenție încercau încă să stingă flăcările. În districtul Obuhiv, pompierii au intervenit pentru a stinge incendiile din zonele naturale, declanșate de resturile drone rusești căzute.

Răspunsul defensiv al Moscovei

Pe flancul defensiv, Moscova a raportat interceptarea a 53 de drone ucrainene pe parcursul nopții. Deși numărul este inferior mediei obișnuite, atacurile au vizat șapte regiuni rusești, inclusiv zonele de frontieră Belgorod, Kursk și Briansk, regiunea sudică Krasnodar și peninsula Crimeea, anexată ilegal de Federația Rusă.