Blinken poartă în Turcia discuţii despre Gaza, enclavă împărțită în două de israelieni. Întâlnirea cu Erdogan, incertă

×
Publicitate

Armata Israelului a anunțat că șeful securității Hamas a fost ucis, în nopatea de duminică spre luni, într-un atac al forțelor aeriene în Fâșia Gaza.

Totodată, au fost distruse peste 450 de centre și adăposturi ale teroriștilor, mai susțin israelienii.

Cât despre mult dezbătuta încetare temporară a focului, prmierul Beniamin Netanyahu spune că este exclusă până când nu vor fi eliberați toți ostaticii.

După încă o noapte de lupte intense, armata israeliană a reușit să închidă cleștele în jurul orașului Gaza, principala zonă urbană din Fâșie și cartierul general al grupării Hamas.

Șeful securității Hamas, Jamal Musa, a fost ucis într-un atac al forțelor aeriene israeliene.

Armata Israelului mai anunță că a distrus în operațiune sute de avanposturi ale Hamas, facilități de antrenament, lansatoare de rachete și tuneluri. Dar asta, în timp ce conexiunile de telefonie și internet au fost din nou întrerupte în Gaza.

Contraamiralul Daniel Hagari, purtător de cuvânt al IDF: ”Armata israeliană, în frunte cu divizia Golan, a înconjurat orașul Gaza. Au ajuns pe malul mării în sudul orașului Gaza și l-au încercuit. Astăzi, există Gaza de Nord și Gaza de Sud. Au ajuns pe coastă și vor păstra această linie a frontului”.

Militarii israelieni au desfășurat, peste noapte, operațiuni și în Cisiordania, în căutarea unor oficiali Hamas care s-ar fi ascuns în comunitățile palestiniene din regiune.

Militarii israelieni au desfășurat, peste noapte, operațiuni și în Cisiordania, în căutarea unor oficiali Hamas care s-ar fi ascuns în comunitățile palestiniene din regiune. De asemenea, s-au intensificat luptele și la granița cu Libanul. Patru civili, între care trei copii, au fost uciși într-un bombardament israelian asupra unor poziții ale Hezbollah, iar riscul declanșării unui război cu Libanul este tot mai mare.

Samir Ayoub, jurnalist și rudă cu victimele: ”A fost un atac criminal și terorist. Am văzut trei copii, i-am dus pe propriile mele brațe. Trei copii, arși în mașină. Nimeni nu i-a putut salva”.

După ce luna trecută Statele Unite și-a îndemnat cetățenii să părăsească Libanul, Ministerul de Externe al Marii Britanii retrage temporar din o parte din personalul ambasadei din Beirut. De asemenea, și Londra le cere cetățenilor britanici să părăsească urgent Libanul.

Pe de altă parte, în sudul Israelului, echipe de legiști și de polițiști încearcă să găsească probe și elemente de identificare printre sutele de vehicule distruse de flăcări în timpul atacului Hamas din 7 octombrie.

Yitzchak Ben Shitrit, operator de salvare ZAKA: ”Cei mai mulți dintre oamenii, copiii și bătrânii, care erau în acele mașini erau evrei și trebuie să încercăm să colectăm toate piesele, tot sângele, tot ceea ce le-a aparținut la un loc și să le ducem într-un cimitir”.

Târziu în noapte, secretarul de stat american Anthony Blinken a ajuns în Turcia, iar de dimineață s-a întalnit pentru discuții cu omologul său turc. Cel mai probabil Blinken va avea o întalnire și cu președintele Erdogan. Vizita vine la o zi după ce câteva mii de manifestanți turci au luat cu asalt baza militară americană de la Incirlik, unde sunt păstrate câteva zeci de rachete din arsenalul nuclear al Statelor Unite.

Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă ca să-i împrăștie pe susținătorii pro-Hamas care încercau să intre în baza militară.

Între timp, sute de palestinieni așteaptă la trecerea de la Rafa, dintre Fâșia Gaza și Egipt. Frontiera a fost închisă în urmă cu două zile, iar tuturor refugiaților care intrat săptămână trecută în Egipt li s-a cerut să părăsească țara în maximum 72 de ore.

Femeie care a ajuns din Fâșia Gaza în Australia: "Este totul pentru mine faptul că am putut să plecăm în siguranță și am putut să venim aici (în Sydney) și să le vedem fețele celor din famile încă o dată, sincer nu credeam că voi scăpa".

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Israelul îndeamnă populația din Gaza să-l ucidă pe Yahya Sinowar, liderul Hamas: "Dacă faceți asta, războiul va fi mai scurt"

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a declarat că populația din Gaza ar putea pune capăt mai repede războiului dacă l-ar ucide pe liderul Hamas, Yahya Sinwar.

Ramzan Kadîrov şi-a numit fiul de 15 ani şef al securităţii. „Îl felicit din toată inima”

Ramzan Kadîrov, cunoscut pentru încălcările sistematice ale drepturilor omului în această regiune, pe care o controlează cu mână de fier, şi-a numit duminică fiul, Adam, în vârstă de 15 ani, în fruntea serviciului său de securitate.

 

Doi agenţi ai Poliţiei de Frontieră, înjunghiați în apropiere de Oraşul Vechi din Ierusalim

O femeie din poliţia de frontieră israeliană este în stare gravă după ce a fost înjunghiată în Ierusalim. Și colegul ei a fost, de asemenea, înjunghiat.

 

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.