Bărbat condamnat la moarte după ce a ucis doi oficiali care controlau oamenii de coronavirus

62113065
Getty

Un bărbat a fost condamnat la moarte după ce a înjunghiat doi funcţionari, în sud-vestul Chinei, la un baraj de control al prezenţei unor eventuali purtători ai noului coronavirus.

În China, sate şi cartiere întregi se baricadează din ianuarie după baraje, în speranţa de a scăpa de epidemia de pneumonie virală care a infectat peste 88.000 de persoane şi care a ucis aproape 3.000 de oameni în ţară.

Un bărbat în vârstă de 23 de ani, Ma Jianguo, a fost condamnat la moarte duminică de către un tribunal local, în urma unui incident criminal care a avut loc la 6 februarie, când a încercat să forţeze un baraj de acest fel, scrie News.ro.

Bărbatul, care conducea o dubă, a refuzat să se oprească la un post de control al epidemiei, la Honghe, un sat în provincia Yunnan, la frontiera cu Vietnamul, iar un pasager a încercat să dea la o parte obstacolele care blocau drumul, potrivit tribunalului local.

Un funcţionar care filma scena cu telefonul mobil, a fost lovit atunci cu cuţitul în piept şi în abdomen de către Ma Jianguo. Şoferul a atacat apoi alt bărbat care a venit să-l ajute pe primul, precizează într-un comunicat tribunalul intermediar din Honghe.

Cei doi funcţionari au murit din cauza rănilor.

Tribunalul a stabilit că Ma Jianguo ”nu s-a supus” cadrelor locale, a ”ignorat legea naţională” privind epidemia şi a comis o crimă ”extrem de plină de ură”.

În China, autorităţile de la toate nivelurile au adoptat restricţii de circulaţie drastice şi măsuri de izolare în întreaga ţară, cu scopul de a opri propagarea noului virus apărut în 2019.

Wuhan, metropola din centrul Chinei de unde s-a propagat epidemia, şi provincia Hubei, a cărei capitală este, sunt rupte de lume de la 23 ianuarie, toate legăturile fiind întrerupte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62113062
O femeie a murit după ce a băut o gură de vin. Substanța letală găsită în băutură

O femeie din Belgia a leșinat și a murit apoi cinci zile mai târziu după ce a luat o gură dintr-o sticlă de vin, relatează BBC.

62112895
Al doilea deces din cauza coronavirusului în SUA. Primul caz de infectare în New York

Un bărbat a murit din cauza coronavirusului, sâmbătă, în regiunea oraşului Seattle, acesta fiind al doilea deces provocat de Covid-19 în Statele Unite, în timp ce primul caz a fost confirmat la New York, conform AFP.

62113059
Putin: Rusia nu vrea să pornească un război. Cum se pregătește armata pentru un eventual conflict

Preşedintele Vladimir Putin spune că Rusia nu intenţionează să pornească un război împotriva cuiva, dar doreşte să descurajeze alte ţări să se angajeze într-un conflict cu Moscova.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.