"Putem spune că până astăzi, 8 iulie 2026, 3.811 surori şi fraţi au murit, din păcate, în urma tragediei dublului cutremur", a afirmat Rodriguez alături de sora sa, preşedinta interimară a ţării, Delcy Rodriguez.
Bilanţul precedent, datat marţi, era de 3.685 de morţi.
Cutremurele au făcut "16.740 de răniţi, iar 6.462 de venezueleni şi venezuelene au fost salvaţi din dărâmături. Am asistat 86.794 de familii. 17.907 persoane au rămas fără locuinţă", a precizat el.
Cu magnitudini de 7,2 şi 7,5, cele două cutremure s-au produs la un interval de 39 de secunde şi au afectat în principal nordul Venezuelei.
Medicii se tem de o criză medicală severă în Venezuela după cutremurele din 24 iunie. Lucrătorii umanitari avertizează, de asemenea, că distrugerile extinse ale infrastructurii ar putea favoriza izbucnirea unor focare de boli în comunitățile cele mai grav afectate.
România a acordat asistenţă umanitară internaţională Venezuelei, în urma celor două cutremure de 7,2 şi 7,5 grade pe scara Richter, care au devastat Regiunea Yaracuy şi au afectat grav viaţa şi sănătatea locuitorilor, precum şi infrastructura ţării. Sprijinul oferit de România constă în bunuri de cazarmament şi produse medicale, menite să asigure protecţia şi îngrijirea persoanelor afectate. Astfel, au fost trimise corturi, pături, saci de dormit, cearceafuri, perne şi feţe de pernă, dar şi o gamă diversificată de medicamente (antibiotice, antiinflamatoare, soluţii antiseptice, analgezice etc.).