Aurescu, atacat de Zaharova în polemica pe tema „limbii moldoveneşti”: „Nici el nu a existat niciodată, dar a fost creat”

62333348

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, l-a atacat pe șeful diplomației române Bogdan Aurescu în polemica pe tema „limbii moldoveneşti”.

Deranjată de o declaraţie a ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, care a spus, luni, la Bruxelles, că aşa-numită limbă moldovenească nu există, ci este un construct artificial creat de Uniunea Sovietică şi folosit apoi de Rusia în scopuri propagandistice, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, i-a dat replica, marţi, fără niciun fel de tact diplomatic, spunând că în această logică şi ministrul român de Externe poate fi numit o „construcţie artificială”.

„Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că limba moldovenească nu a existat niciodată, ea ar fi fost creată artificial în perioada sovietică. Nici domnul Bogdan Aurescu nu a existat niciodată, dar până la urmă a fost creat. Este posibil acum să-l numim o "construcţie artificială"?” - a scris marţi Maria Zaharova pe contul său de Telegram, potrivit News.ro.

Ea îl jigneşte chiar pe şeful diplomaţiei române, continuând: „Spre deosebire de ministrul român, limba moldovenească reprezintă un fenomen important în istoria lumii”.

În plus, Zaharova afirmă că „limba moldovenească este mai veche decât limba română” şi face trimitere la o altă postare a ei de pe Telegram făcută sâmbătă, 18 martie, când reacţionase la un comunicat al MAE român ce saluta adoptarea, la Chişinău, a legii referitoare la „limba română”.

Zaharova, explicații istorice

Conform explicaţiilor Mariei Zaharova, limba română şi limba moldovenească sunt într-adevăr asemănătoare, dar „sunt dialecte diferite”. Argumentele - îndoielnice - pe care le aduce în continuare Zaharova se încheie cu concluzia elucubrantă că limba română ar trebui redenumită limba moldovenească, pentru că aceasta din urmă este mai veche decât româna:

„În lingvistica istorică, există de mult timp un consens în privinţa limbilor moldovenească şi română. Ele sunt într-adevăr asemănătoare, dar sunt dialecte diferite. Limba moldovenească este o limbă veche a moldovenilor, este menţionată în lucrări din secolul al XVII-lea. În 1628, a fost publicată cartea savantului german I. Alsted "Comorile cronologiei", în care moldoveneasca - lingua moldavorum - este menţionată în tabelul limbilor şi dialectelor Pământului. Există, de asemenea, referiri mai vechi la limba moldovenească, până în secolul al XVI-lea. Şi atunci nu exista limba română, exista limba română veche, care se numeşte mai corect, aşa cum consideră majoritatea cercetătorilor, limba valahă. Limba română propriu-zisă s-a format abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, după ce teologul român Samuil Micu-Klein a creat un set de reguli şi o gramatică. Mai mult decât atât, limba moldovenească, ca limbă a statalităţii moderne, este în mod organic un simbol al autoidentificării locuitorilor moldoveni, formată în interiorul graniţelor moderne din 1940. Prin abandonarea limbii moldoveneşti, actualul regim de la Chişinău ridică întrebarea: a cui este acum Basarabia (care a fost ocupată de România până în 1940) şi cui aparţin pământurile de-a lungul Nistrului (care au făcut parte din Ucraina până în 1940)? În mod paradoxal, limba moldovenească este acum păstrată oficial doar în Transnistria. Dacă vor să rescrie numele limbii, atunci să se ţină de logica istorică şi să numească limba română moldovenească, şi nu invers”, a recomandat Zaharova în postarea ei de sâmbătă.

Reacția lui Bogdan Aurescu

Aflat luni la Bruxelles, unde a participat la Consiliul Afaceri Externe al UE, şeful diplomaţiei române Bogdan Aurescu a fost întrebat despre această reacţie a reprezentantei Ministerului de Externe de la Moscova.

„Nu se obişnuieşte ca un ministru de Externe să comenteze declaraţiile unui alt ministru de Externe”, a spus Bogdan Aurescu. El a precizat că, atunci când Parlamentul de la Chişinău a luat această decizie istorică, România a salutat acest pas foarte important. „Pentru că restabileşte adevărul istoric legat de numele oficial al limbii din Republica Moldova. În acelaşi timp, este un gest de maturitate al societăţii din Republica Moldova şi al aderării la valorile europene. Aşa-numită limbă moldovenească nu există, este un construct artificial creat de Uniunea Sovietică şi folosit mai apoi de Rusia în scopuri propagandistice”, a spus Bogdan Aurescu, citat de TVR Moldova.

Proiectul referitor la înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toată legislaţia Republicii Moldova a fost adoptat, săptămâna trecută, în a doua lectură, în Parlamentul de la Chişinău. Astfel, în toată legislaţia ţării, termenul „limba română” va trebui să înlocuiască sintagmele „limba moldovenească”, „limba oficială”, „limba de stat” şi „limba maternă”. Totodată, sărbătoarea naţională „Limba noastră”, aşa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi zilele de odihnă şi în Codul muncii, va fi redenumită „Limba română”.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Un medic dentist, acuzat că și-a ucis soția cu shake-uri proteice otrăvite. Voia să-și continue relația cu amanta lui

Un dentist din Colorado este acuzat că și-a ucis soția cu shake-uri proteice otrăvite, apoi i-a trimis mesaje text în timp ce femeia se afla în spital, întrebând-o de starea ei și mărturisindu-și dragostea.

Putin afirmă că propunerea chineză ar putea sta la baza păcii în Ucraina, doar că „Vestul și Kievul nu sunt încă pregătite”

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, marți, după discuțiile cu liderul chinez Xi Jinping, că propunerile chineze ar putea fi folosite ca bază pentru un acord de pace în Ucraina, dar că Occidentul și Kievul nu sunt încă pregătite.

Putin și oficialii Kremlinului nu par încântați de ce au obținut de la oaspeții chinezi. Influența Moscovei, slăbită

„China este imparțială, promovează pacea și dialogul și este de partea justă a istoriei în conflictul din Ucraina”. Iată declarația facută în urmă cu puțin timp de Xi Jinping, la Kremlin.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

AFP: Alegeri fără suspans în Rusia. Miza lui Putin dincolo de victoria „Rusiei Unite”

Alegerile parlamentare din Rusia, din 18-20 septembrie, ar urma să mențină partidul lui Vladimir Putin la controlul Dumei, în timp ce Kremlinul urmărește semnele de oboseală față de războiul din Ucraina și temerile privind o nouă mobilizare, scrie AFP.