Atacuri cu drone ucrainene asupra infrastructurii petroliere din sudul Rusiei şi incendiu la o rafinărie din Krasnodar

62372251
Getty

Drone ucrainene au atacat vineri mai multe infrastructuri petroliere din sudul Rusiei, provocând un incendiu la o rafinărie din regiunea Krasnodar, au anunțat autoritățile ruse.

„În urma căderii de resturi de drone, un incendiu a izbucnit la rafinăria Ilski”, a anunțat cartierul general operațional al regiunii Krasnodar pe Telegram, precizând că nu sunt victime.

Iuri Sliusar, guvernatorul regiunii Rostov, din sudul Rusiei, a raportat că două depozite de hidrocarburi din Azov au fost cuprinse de flăcări în urma unor lovituri aeriene, potrivit Agerpres.

Noi atacuri asupra infrastructurii petroliere

Aceste noi atacuri împotriva infrastructurii petroliere au loc într-un moment în care țara se confruntă cu dificultăți de aprovizionare cu combustibil, extrem de grave în peninsula anexată Crimeea.

Între ora locală 20:00, joi, și ora 07:00, vineri, forțele ruse au distrus 376 de drone ucrainene, a precizat Ministerul rus al Apărării pe aplicația de mesagerie Max.

Rusia și Ucraina continuă schimbul de atacuri

Rusia continuă să atace aproape zilnic Ucraina, la peste patru ani de la începerea războiului. Ucraina și-a intensificat, la rândul său, atacurile asupra teritoriului rus, uneori departe de frontieră, vizând în special infrastructura de transport și depozitare a hidrocarburilor, în încercarea de a paraliza capacitatea Moscovei de a-și finanța efortul de război.

Rutte: Ucraina lovește eficient rafinăriile Rusiei

Mark Rutte a declarat miercuri la Ankara că Ucraina are un succes considerabil în lovirea infrastructurii energetice rusești, ceea ce afectează economia Rusiei și viața de zi cu zi a cetățenilor ruși.

Totuși, secretarul general al NATO și-a exprimat îndoiala că acest lucru contează pentru președintele Vladimir Putin, care este dispus să sacrifice până la 30.000 de soldați pe lună în războiul împotriva Ucrainei.

„În mod clar, Ucraina are foarte mare succes în lovirea infrastructurii energetice din Rusia. În Omsk, au reușit să lovească una dintre cele mai mari rafinării din Rusia. Iar asta este parte dintr-un tipar în ultimele două luni, în care Ucraina este tot mai eficientă în lovirea infrastructurii energetice din Rusia”, a declarat Rutte în conferința de presă de la finalul summitului NATO.

Impactul asupra vieții de zi cu zi a rușilor

Secretarul general al NATO a subliniat că atacurile afectează direct populația rusă. „Asta are un impact asupra conducătorilor auto. Ieri au fost știri că au trebuit să instaleze toalete mobile pentru că oamenii au așteptat toată noaptea pentru benzină”, a spus Rutte, referindu-se la cozile uriașe formate la stațiile de alimentare din cauza penuriei de combustibil.

„Pot să vă asigur de un lucru ca politician: în secolele XVI-XVII trebuia să te asiguri că există suficientă pâine. În secolul XXI trebuie să te asiguri că există suficientă benzină. Votanților nu le place dacă nu-și pot alimenta mașinile. Acest lucru are un impact asupra economiei ruse”, a adăugat Rutte.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
Anthony hopkins 2
Anthony Hopkins se lansează în muzică la 88 de ani. Va lansa compoziții scrise în ultimii 60 de ani: „E prima mea pasiune”

Actorul britanic Anthony Hopkins, dublu laureat al premiului Oscar, a semnat un contract cu casa de discuri Decca Classics pentru lansarea unei colecții de lucrări orchestrale pe care le-a compus de-a lungul ultimelor șase decenii.

Viena turisti
Orașul european care dublează taxa pentru turiști după un an record. Industria hotelieră este revoltată

După ce a înregistrat un număr record de vizitatori, capitala Austriei a decis să dubleze taxa turistică pentru a creşte contribuţiile vizitatorilor la finanţarea sa, dar hotelierii se tem că asta va "ucide vaca de muls" a turismului, transmite AFP.

Captura de ecran 2026 07 10 083616
Cum economisesc doi părinți britanici mii de lire din bugetul de vacanțe. „Acum avem două concedii vara”

Henry Vanderpump, în vârstă de 42 de ani, soția sa, Elliw, de 39 de ani, și cei doi copii mici ai lor au avut două vacanțe bazate pe schimb de locuințe în ultimii doi ani și au planificată încă una pentru această vară.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.