Anchetatorii spun că într-un imobil erau organizate sistematic petreceri la care se consumau astfel de substanţe interzise.

Procurorii DIICOT au aflat că în reţea erau implicate cel puţin 15 persoane, inclusiv minori. Aceştia ar fi procurat, depozitat şi apoi vândut drogurile de mare risc consumatorilor din judeţul Arad. Faptele s-au petrecut din martie anul acesta, până în prezent, spun anchetatorii.

Petreceri tematice, cu consum de droguri, la care participau doar bărbați

Mai mult decât atât, un suspect ar fi pus la dispoziţie, cu bună ştiinţă, un imobil din oraş unde se organizau periodic petreceri tematice si se consumau substanţe interzise. La aceste evenimente, spun procurorii, participau doar bărbaţi, de până la 60 de ani. Unii însă erau şi minori de doar 16 ani.

40 de suspecţi au fost aduşi, după percheziţii, la sediul DIICOT din Arad. Sunt bănuiţi de trafic de droguri de mare risc. Vizat de un dosar penal este însă şi cel care a pus la dispoziţie spaţiul pentru petrecerile ilegale.