Armistițiul pe care îl respinge Vladimir Putin pentru o „pace durabilă” în Ucraina. Kremlinul apreciază efortul lui Trump

62579868
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin respinge un "armistiţiu artificial" şi susţine în schimb o "pace adevărată" pentru Ucraina, a transmis luni Kremlinul, informează EFE.

"Preşedintele Putin este deschis păcii, păcii adevărate, deciziilor serioase, iar ceea ce respinge total sunt stratagemele de a câştiga timp şi de a crea armistiţii artificiale", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Totodată, el a refuzat să facă speculaţii dacă va fi posibil să se ajungă la un acord privind planul de pace al SUA înainte de sfârşitul acestui an, aşa cum, potrivit presei, cere preşedintele american Donald Trump.

"Nu îndrăznesc să vorbesc despre termene limită. Aceasta ar fi cea mai ingrată sarcină în acest moment", a comentat el.

Peskov a considerat că "Trump lucrează sincer în favoarea unei soluţionări (...) şi depune toate eforturile pentru a o realiza. Şi echipa sa, de asemenea. Apreciem foarte mult aceste eforturi".

În ceea ce priveşte refuzul Rusiei de a permite Ucrainei să adere la NATO, el a subliniat că "este una dintre pietrele de temelie" ale procesului, care necesită "o discuţie specială".

Reprezentantul special al preşedintelui SUA pentru misiuni de menţinere a păcii, Steve Witkoff, a declarat duminica aceasta că s-au înregistrat progrese "considerabile" în negocierile de la Berlin cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, consultări care continuă şi luni.

După întâlnirea de la Cancelaria Germaniei din Berlin, care a durat mai mult de cinci ore, Witkoff a scris pe platforma X că au avut loc discuţii "aprofundate" privind planul de pace în 20 de puncte.

Kremlinul a respins în avans duminică modificările pe care ucrainenii şi europenii le-au introdus la planul de pace iniţial prezentat de Casa Albă.

"Dacă se fac modificări semnificative, vom avea obiecţii foarte puternice", a declarat Iuri Uşakov, consilierul de politică internaţională al Kremlinului, pentru televiziunea de stat rusă.

El a adăugat că aceste obiecţii ar putea viza "multe puncte". "Vor exista clauze acolo care sunt absolut inacceptabile pentru noi, inclusiv în ceea ce priveşte problema teritorială", a explicat el.

"Problema teritorială a fost abordată activ la Moscova. Iar americanii nu numai că cunosc, dar şi înţeleg poziţia noastră. Nu ştiu ce va ieşi pe hârtie după acele consultări. Dar nu va fi nimic bun", a remarcat el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
60559844
The Guardian: După fuga din Siria, familia Assad trăieşte în lux, dar izolată în Rusia. Cu ce se ocupă fostul dictator

După ce a renunţat la putere pentru un exil de lux la Moscova, fostul preşedinte sirian Bashar al-Assad, oftalmolog format cândva la Londra, şi-ar fi reluat studiile medicale.

62599177
Accident tragic de autocar în Columbia. 16 liceeni au murit la întoarcerea din excursie

Un accident de autocar a făcut duminică cel puţin 17 victime în nord-vestul Columbiei, între care 16 liceeni, care se întorceau dintr-o excursie organizată pentru a sărbători obţinerea diplomei de absolvire, informează luni AFP, preluat de Agerpres.

62599165
Regizorul Rob Reiner și soția sa ar fi fost uciși de propriul fiu. Tânărul a fost arestat de polițiști

Fiul lui Rob Reiner a fost arestat după ce cadavrul cineastului american şi cel al soţiei acestuia au fost descoperite în reşedinţa lor din Los Angeles, a raportat luni presa din Statele Unite, informează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.