Armata nigeriana a anuntat ca stie unde se afla cele 223 de eleve rapite. De ce NU a trimis trupe pentru a le elibera

61392070

Armata Nigeriei a anuntat luni ca cele peste 200 de tinere rapite la mijlocul lui aprilie de gruparea islamista nigeriana Boko Haram au fost localizate, insa nu a precizat unde anume, relateaza AFP.

"Vestea buna pentru fete este ca stim unde se afla, insa nu putem sa va spunem" locul, a declarat seful Statului Major al Fortelor Aeriene ale Nigeriei, maresalul Alex Badeh, pentru jurnalistii aflati in fata Ministerului Apararii din Abuja.

Doua sute saptezeci si sase de eleve - dintre care 223 se afla si acum in captivitate - au fost la mijlocul lui aprilie, la Chibok (nord-estul Nigeriei), fapt ce a starnit o emotie puternica la nivel international, iar mai multe tari s-au mobilizat in vederea gasirii acestora.

Presedintele nigerian Goodluck Jonathan, criticat pentru lipsa de reactie in acest caz, a exclus recent efectuarea unui schimb de prizonieri - tinerele in schimbul islamistilor detinuti in inchisorile statului - cu Boko Haram, o optiune evocata de liderul gruparii, Abubakar Shekau.

Guvernul nigerian si armata, care la randul lor au fost criticate pentru modul in care au actionat in acest caz, au acceptat in cele din urma ajutorul occidental pentru gasirea tinerelor.

nigeria

Statele Unite, Marea Britanie, Franta si Israel au trimis experti in ajutorul Nigeriei

Seful Statului Major al Fortelor Aeriene ale Nigeriei a facut acest anunt dupa ce s-a adresat unor manifestanti care au organizat, luni, un mars pana la Ministerul Apararii din Abuja, ultimul act dintr-o serie de actiuni zilnice destinate mentinerii presiunii asupra Guvernului nigerian.

Alex Badeh a refuzat sa spuna unde se afla tinerele, motivand ca operatiunea este de natura "secreta", insa a dat asigurari ca autoritatile lucreaza pentru a le elibera.

El a declarat ca armata nu a trimis trupe pentru a le elibera deoarece i-a fost teama de producerea unor victime.

"Nimeni nu trebuie sa vina si sa ne spuna ca armata nigeriana nu stie ce face. Noi stim ce trebuie sa facem. Nu ne putem lansa in asa ceva" si sa riscam ca fetele noastre sa fie ucise, a afirmat el in fata multimii.

"Noi lucram. Presedintele (Goodluck Jonathan) se tine ferm in spatele nostru. Presedintele ne-a dat puterea sa ne facem treaba", a mai declarat el.

Nigeria si tarile sale vecine au adoptat la 17 mai, la Paris, cu sprijinul occidentalilor, un plan de "razboi" impotriva gruparii Boko Haram, calificata drept "secta terorista" si considerata o "amenintare majora" pentru regiune. Consiliul de Securitate ONU a inscris Boko Haram pe lista neagra a organizatiilor teroriste.

nigeria
Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Rusia, Belarus si Kazahstan vor forma Uniunea Economica Eurasiatica. Vladimir Putin pune bazele rivalului UE

Rusia, Belarus si Kazahstan vor semna joi tratatul pentru constituirea Uniunii Economice Eurasiatice, organizatia urmand sa fie infiintata oficial la 1 ianuarie 2015, anunta presedintia Rusiei, citata de Mediafax.

Criza in Ucraina. Kievul acuza Rusia ca a trimis teroristi peste granita. La aeroportul din Donetk s-au declansat iar lupte

27 mai 2014. In orasul din estul rebel al Ucrainei a fost razboi in toata regula. Armata ucraineana sustine ca a preluat controlul aeroportului dupa o zi de lupte sangeroase, cu separatistii prorusi. Cel putin 50 de rebeli ar fi fost ucisi.

LOST, avionul din Malaysia. Au fost facute publice datele obtinute prin satelit pentru stabilirea traiectoriei zborului MH370

In urma presiunii familiilor celor care si-au pierdut rudele in dezastruosul zbor 370, guvernul Malaysiei a dat publicitatii marti dimineata un raport despre ultimele ore de zbor ale acestei aeronave.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Nicușor Dan, editorial în presa americană: „Când toți românii au fost americani pentru o zi”

Președintele Nicușor Dan a semnat un editorial în „The Washington Times”, la comemorarea a 25 de ani de la cel mai mare atac terorist, din 11 septembrie 2001, vorbind despre sentimentele încercate de români atunci și acum.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!