Roller coaster-ul atingea viteze de până la 120 de kilometri pe oră, în timp ce scaunele se roteau 360 de grade. Numai că, de-a lungul timpului, mai multe persoane au ajuns la spital la scurt timp după ce au încercat senzațiile tari oferite de caruselul respectiv.

Unii au suferit chiar hemoragii cerebrale. O tânără a fost luni de zile în comă, iar un bărbat de 22 de ani a murit după o agonie de câteva săptămâni. Autoritățile urmează să stabilească exact dacă urgențele medicale au legătură cu acest carusel, care a fost închis luna trecută.