Analiză: Țările care vor avea de suferit în urma războiului comercial dintre cele mai mari economii ale lumii

Donald Trump si Xi Jinping
AFP

China a acuzat Statele Unite că au început „cel mai mare război comercial din toată istoria economică”, în contextul în care vineri dimineața a intrat în vigoare legea care impune taxe vamale în valoare de 34 de miliarde de dolari pentru importuri,

„China a promis să nu tragă primul foc de armă, dar pentru a apăra interesele naționale și pe cele ale poporului, este nevoită să lupte”, a transmis vineri Ministerul de Comerț al Chinei, într-un comunicat de presă. Anterior, Guvernul chinez a precizat că îi va răspunde Washingtonului printr-o măsură similară, urmând să fie afectate importurile americane de carne de porc, soia și automobile.

New York Times notează că acest război război comercial între cele mai mari economii ale lunii va afecta lanțul global de aprovizionare, va duce la creșterea costurilor pentru afaceri și consumatori, va zdruncina bursa de valori.

„Pentru moment, nu pot să prevăd cum se va încheia. Această chestiune se află în mâinile președintelui, pentru că are consilieri cu păreri opuse. Nu avem semne clare privind rezultatele la care Trump vrea să ajungă în urma acestor sancțiuni”, a explicat analistul Edward Alden de la Consiliul pentru Relații Externe, pentru New York Times.

Președintele american Donald Trump și consilierii săi și-au motivat decizia de a impune taxe vamale pentru importuri acuzând China că recurge la „practici incorecte”, precum furt de proprietate intelectuală, forțând companiile americane să le cedeze tehnologii valoroase. Pe de altă parte, Beijingul se apără spunând că n-a făcut nimic rău și că este dispus să lupte până la final, scrie CNN.

Citește și
wisky
Produsele care s-ar putea scumpi la noi după războiul comercial declanșat de Trump cu UE

Va avea China de suferit?

În dimineața în care au intrat în vigoare noile taxe vamale, presa de stat din China a publicat o serie de editoriale în care critică Statele Unite și disponibilitatea țării să fie parte la un război comercial. Companiile și investitorii chinezi s-au pregătit pentru ce e mai rău, iar economiștii au transmis că impactul asupra economiei va fi minim, informează The Guardian.

„Dacă SUA doresc să pornească un război comercial cu China, atunci așa să fie. Puțină luptă poate fi singura cale prin care Administrația Trump va ajunge să vadă limpede și le va permite tuturor să se trezească”, a scris publicația Global Times vineri.

„Administrația Trump se poartă ca o grupare de huligani, prin șantajarea altor țări, în special pe China”, scrie China Daily într-un articol în limba engleză.

Potrivit analiștilor, însă, impunerea de taxe vamale importurilor provenite din China nu reprezintă cea mai eficientă cale de a pune presiuni pe Administrația de la Beijing. Economia chineză nu mai este dependentă de exporturi, întrucât jumătate din PIB provine din consumurile domestice. Exporturile către SUA reprezintă doar 19% din totalul de exporturi ale Chinei.

„Impunerea de taxe vamale va avea un impact minim asupra Chinei. Cu toate acestea, impactul asupra mediului politic american va fi cu mult mai mare”, a explicat analistul economic Andy Rothman.

La rândul său, Cheng Dawei, profesor de comerț internațional la Universitatea Renmin din Beijing atrage atenția că „deși China va suferi, nu va fi învinsă”.

Țările cele mai afectate

Peste 800 de tipuri de bunuri vor fi afectate de taxele vamale impuse Chinei, precum cea producătoare de componente auto, dispozitive medicale. La rândul său, Beijingul vrea ca vizate de sancțiuni să fie 545 produse americane, printre care SUV-urile, carnea și fructele de mare.

Statele Unite ar putea impune noi taxe vamale, în valoare de 16 miliarde de dolari, la finalul verii, însă economiștii spun că dacă măsurile se vor opri aici, efectele asupra celor două economii vor fi reduse. Cu toate acestea, Administrația Trump vrea sancțiuni și mai dure, astfel căă a anunțat joi că ia în considerare ca importuri chineze în valoare de 500 de miliarde de dolari să fie vizate de aceste măsuri.

„34 (n.r – de miliarde de dolari), apoi alte 16 miliarde, în două săptămâni. A apoi avem în discuție alte 200 de miliarde și după aceea 300 de miliarde. Deci 50 plus 200 plus încă 300”, a declarat Donald Trump reporterilor joi.

Potrivit CNN, cele două economii par dispuse să descopere care țară va avea cel mai mult de suferit. Cu toate acestea, războiul comercial dintre SUA și Chinar ar putea afecta alte economii, ducând la scăderea încrederii în afaceri și determinând companiile să amâne noi investiții.

Taiwan, Coreea de Sud și Malaysia sunt printre posibilele „victime colaterale”, în contextul în care exportă bunuri în China, folosite pentru confecționarea de produse vândute în Statele Unite – de la automobile la electrocasnice.

„Aceste industrii au nevoie de tehnologii care vin din diverse țări. Lanțul de distribuție este foarte complex”, a explicat consultantul Raymond Tsang.

Cele mai vulnerabile componente sunt cipurile pentru computere, produse în Taiwan. Taiwanul este cel mai mare furnizor de componente pentru calculatoare și telefoane inteligente. Din China, aceste ajung să fie vândute în Statele Unite. În total, aceste exporturi constituie 2% din produsul intern brut al Taiwanului.

Economistul Gareth Leather atrage atenția că Taiwanul „are cel mai mult de pierdut” într-un război comercial. Dacă scade cererea de telefoane inteligente chineze, va scade și cererea pentru componente.

„Asia este o regiune dependentă de exporturi și, pentru multe economii, reprezintă un motor de creștere economică. Nu există dubii, dacă această problemă se va accentua, va avea un impact material în regiune”, a spus directorul Fondului Suveran Asia-Pacific, Stephen Schwartz.

O altă mare victimă ar putea fi Coreea de Sud care, asemenea Taiwanului, vinde componente electronice Chinei, care în ele din urmă ajung să fie asamblate în produsele care vor fi exportate în Statele Unite. În ultimele săptămâni, acțiunile la două companii sud-coreene care produc cipuri au scăzut. Și companiile din Malayisia și Singapore sunt în aceeași situație, mai notează CNN.

Dacă, într-adevăr, Statele Unite vor impune taxe vamale în valoare de sute de miliarde de dolari pentru importurile provenite din China, economiile asiatice vor avea de suferit.

Pierderile suferite de companiile americane

New York Times noteează că măsurile lui Trump vor fi resimțite și de companiile americane. De exemplu, Husco International, o companie cu sediul în Wisconsin care face componente auto pentru Ford, General Motors, Caterpillar și John Deere, se confruntă începând de vineri cu o creștere cu 25% a prețurilor unor componente importate din China.

„Competitorii din Germania și Japonia au cel mai mult de câștigat, pentru că preiau importuri din Asia, dar fără să plătească aceste taxe vamale. Sunt multe lucruri care pot face dificilă viața pentru afacerile americane care operează în China, iar asta va juca un rol important”, a spus directorul executiv al Husco International, Austin Ramirez.

Brent Bible, un fermier din Indiana care cultivă 2.200 de jectare cu soia și porumb, spune că războiul comercial are deja efecte negative asupra fermei sale și a agriculturii. Peste jumătate din soia cultivată în Statele Unite este exportată în SUA. Astfel, dacă China răspunde măsurilor luate de Washington, agricultorii vor fi nevoiți să plătească taxe vamale mai mari.

Administrația Trump a deschis un război comercial pe mai multe fronturi, impunând taxe vamale pentru importurile de oțel, aliuminiu, panouri solare și mașini de spălat din Canada, Mexic, Uniunea Europeană și Japonia.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Războiul comercial dintre SUA şi China a început.
Războiul comercial dintre SUA şi China a început. "Este cel mai mare din istorie"

Noile taxe vamale americane pentru importuri chineze în valoare de 34 miliarde de dolari au intrat în vigoare vineri la 7 dimineaţa, după ora României.

Produsele care s-ar putea scumpi la noi după războiul comercial declanșat de Trump cu UE
Produsele care s-ar putea scumpi la noi după războiul comercial declanșat de Trump cu UE

Războiul comercial declanşat de Donald Trump între Statele Unite și Uniunea Europeană ar putea scumpi și la noi whiskey-ul, motocicletele americane sau calculatoarele produse peste ocean și pe care România le importă.

Avertisment UE. Războiul comercial mondial este pe cale să se înrăutăţească
Avertisment UE. Războiul comercial mondial este pe cale să se înrăutăţească

Războiul comercial mondial e pe cale să se înrăutăţească, în condiţiile în care sistemul bazat pe reguli pare să revină la un mediu în care cel mai puternic îşi impune voinţa, potrivit unui memo intern care a circulat între guvernele UE.

Recomandări
Viscolul și vântul puternic au provocat haos în sudul României și pe litoral. A fost pericol de explozie în Poarta Albă
Viscolul și vântul puternic au provocat haos în sudul României și pe litoral. A fost pericol de explozie în Poarta Albă

Viscolul și vântul puternic au provocat haos, miercuri-noapte, în sudul țării și pe litoral. În localitatea Poarta Albă, județul Constanța, o turbină eoliană a scăpat de sub control, din cauza furtunii, elicea s-a prăbușit.

Noi detalii în cazul prăbușirii avionului în Kazahstan. Rușii ar fi confundat aparatul cu o dronă a Ucrainei
Noi detalii în cazul prăbușirii avionului în Kazahstan. Rușii ar fi confundat aparatul cu o dronă a Ucrainei

Avionul companiei din Azerbaidjan, prăbușit în Kazahstan, a fost cel mai probabil, lovit de o rachetă sol-aer a unui sistem rusesc Panțir, care l-ar fi confundat cu o dronă ucraineană.

Facturile Nordis, prezentate de Marcel Ciolacu, prezintă mai multe semne de întrebare cu privire la veridicitatea lor
Facturile Nordis, prezentate de Marcel Ciolacu, prezintă mai multe semne de întrebare cu privire la veridicitatea lor

Marcel Ciolacu s-a ținut de cuvânt și a postat pe TikTok documente care, spune el, ar fi dovada că a plătit din banii personali zborurile la Nisa și Madrid.