Analiză. Statele Unite au încercat să preia Groenlanda şi în trecut, dar fără succes
După capturarea liderului venezuelean Nicolás Maduro de către SUA, Donald Trump și-a intensificat retorica privind preluarea Groenlandei, reaprinzând temerile legate de o posibilă intervenție militară.
Însă, în timp ce expansionismul american a căpătat un nou avânt sub Trump, ideea ca SUA să controleze teritoriul danez autonom este mult mai veche decât actualul președinte, arată CNN.
Groenlanda, o insulă vastă de 2,17 milioane de km pătrați, ocupă o poziție geopolitică strategică, fiind situată între SUA și Europa și străbătând așa-numitul coridor GIUK – un pasaj maritim între Groenlanda, Islanda și Marea Britanie, care leagă Arctica de Oceanul Atlantic.
De asemenea, insula este bogată în resurse naturale, inclusiv petrol, gaze și minerale rare, ceea ce o face și mai importantă din punct de vedere strategic.
Interesul SUA pentru Groenlanda datează din secolul al XIX-lea, când secretarul de stat de atunci, William H. Seward, la scurt timp după achiziționarea Alaskăi de la ruși în 1867, a lansat ideea de a cumpăra Groenlanda și Islanda de la Danemarca. Deși vânzarea nu s-a concretizat niciodată, SUA au continuat să manifeste interes față de cea mai mare insulă din lume în mai multe momente de-a lungul istoriei, discutând la un moment dat chiar un posibil schimb cu Danemarca, în care ar fi oferit teritorii americane din Filipine.
În 1946, după Al Doilea Război Mondial, în timpul căruia SUA au preluat apărarea Groenlandei, președintele Harry Truman a oferit Danemarcei 100 de milioane de dolari în aur pentru insulă, însă Danemarca a respins oferta.
1867: Vânzarea Alaskăi și ambițiile SUA în Arctica
În anii care au urmat sfârșitului Războiului Civil, administrația președintelui de atunci, Andrew Johnson, a căutat să extindă influența SUA în Pacific.
După ce a cumpărat cu succes Alaska de la Rusia pentru 7,2 milioane de dolari în 1867, Seward, secretarul de stat al lui Johnson, și-a îndreptat atenția către alte teritorii arctice.
La cererea lui Seward, Robert J. Walker, fost secretar al Trezoreriei și un expansionist fervent care a contribuit la negocierea acordului privind Alaska, a recomandat ca SUA să adauge Groenlanda și Islanda la portofoliul său, „dar mai ales pe cea din urmă”, potrivit unui raport al Departamentului de Stat al SUA.
„Motivele sunt politice și comerciale”, a scris el în raport, subliniind peisajul vast și bogăția minerală a Groenlandei.
„Țărmurile Groenlandei, mult mai mult decât cele ale oricărei alte țări, sunt brăzdate de golfuri adânci, limane, estuare și fiorduri, unele dintre ele extinzându-se probabil de la coasta de vest la cea de est, prezentând o linie de coastă imensă și oferind zone de pescuit extrem de extinse și protejate”, a scris Walker. „Rocile și geologia Groenlandei, pe lângă cărbunele valoros descoperit, indică o bogăție minerală vastă”, a continuat el.
Achiziționarea Groenlandei, susținea Walker, ar ajuta SUA să „domine comerțul mondial”.
Cu toate acestea, Danemarcei nu i-a fost făcută nicio ofertă oficială.
1910: O „sugestie foarte îndrăzneață”
În 1910, Maurice Francis Egan, pe atunci ambasador al SUA în Danemarca, i-a făcut în scris secretarului de stat adjunct de atunci ceea ce el a numit o „sugestie foarte îndrăzneață”. Egan a propus ca SUA să cedeze Danemarcei insula filipineză Mindanao, pe atunci teritoriu american, în schimbul Groenlandei și al Indiilor Daneze de Vest.
„Groenlanda este, după cum știți, un monopol danez”, a scris Egan. „Nu a fost niciodată exploatată, deși norvegienii sunt suficient de inteligenți pentru a-i vedea potențialul, având în vedere că au observat deja ce se poate face cu o oportunitate mai mică în Islanda”, a argumentat diplomatul.
Sugestia nu a mers mai departe, iar, cu Primul Război Mondial la orizont, atenția SUA s-a îndreptat în altă direcție.
Cu toate acestea, câțiva ani mai târziu, SUA au cumpărat Indiile Daneze de Vest (astăzi Insulele Virgine Americane) de la Danemarca pentru 25 de milioane de dolari în aur, pentru a împiedica insulele să cadă sub control german.
1946: O ofertă de 100 de milioane de dolari
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce Germania a invadat Danemarca, SUA și-au asumat responsabilitatea pentru apărarea Groenlandei și au stabilit o prezență militară pe insulă.
În 1946, după decenii de discuții informale, SUA, sub președinția lui Harry Truman, au făcut prima ofertă oficială de cumpărare a Groenlandei de la Danemarca. Oferta a fost secretă la acel moment și a fost făcută publică pentru prima dată în 1991, de un ziar danez, la două decenii după declasificarea documentelor.
În aprilie 1946, oficialul Departamentului de Stat John Hickerson a participat la o reuniune a comitetului de planificare și strategie al Statului Major Interarme și a declarat că „practic toți membrii” au fost de acord că SUA ar trebui să încerce să cumpere Groenlanda, a relatat Associated Press. „Comitetul a indicat că acum există bani din belșug, că Groenlanda nu are nicio valoare pentru Danemarca, iar controlul asupra Groenlandei este indispensabil pentru siguranța Statelor Unite”, ar fi declarat Hickerson într-o notă.
Războiul Rece era la început, iar SUA considerau Groenlanda esențială pentru securitatea națională.
Cu toate acestea, Hickerson a declarat că a transmis comitetului că se îndoiește că danezii ar dori să vândă insula.
Într-o notă ulterioară, din luna mai, William C. Trimble, șef adjunct al diviziei pentru afaceri nord-europene a Departamentului de Stat, a stabilit un preț pentru insulă, sugerând ca SUA să ofere Danemarcei 100 de milioane de dolari în aur.
El a afirmat că achiziționarea Groenlandei ar oferi Statelor Unite „baze valoroase de la care să lanseze o contraofensivă aeriană asupra zonei arctice în cazul unui atac”.
Oficialii americani au discutat și despre posibilitatea unui schimb de teritorii bogate în petrol din Alaska cu părți din Groenlanda, deși Trimble a menționat că danezii ar fi probabil mai puțin deschiși la această idee.
Secretarul de stat de atunci, James Byrnes, a făcut oferta oficială ministrului danez de externe, Gustav Rasmussen, aflat în vizită la New York, pe 14 decembrie 1946, potrivit unei telegrame trimise de Byrnes către Legația SUA de la Copenhaga.
Danemarca a refuzat să vândă Groenlanda. Cu toate acestea, SUA au primit permisiunea de a construi și opera baze militare pe insulă. De-a lungul timpului, americanii au închis toate bazele, cu excepția uneia – baza spațială Pituffik, cunoscută anterior sub numele de baza aeriană Thule.
În 1979, Groenlanda a obținut autonomie în urma unui referendum, ceea ce i-a conferit un grad mai mare de independență față de Danemarca.
Era Trump
În pofida unei istorii îndelungate a interesului american pentru Groenlanda, administrația Trump a reluat eforturile de a achiziționa insula și a intensificat amenințările la adresa teritoriului danez.
Donald Trump și-a exprimat pentru prima dată interesul public pentru cumpărarea Groenlandei în 2019, în timpul primului său mandat, comparând o potențială achiziție cu o „tranzacție imobiliară importantă”. Ideea a fost rapid respinsă de autoritățile groenlandeze și daneze, care au subliniat că insula nu este de vânzare.
După câștigarea alegerilor din 2024, Trump a reînviat oferta din primul său mandat, care a fost din nou respinsă. Cu aproape un an în urmă, el a susținut o amplă conferință de presă la reședința sa Mar-a-Lago din Florida, în cadrul căreia nu a exclus posibilitatea unei acțiuni militare pentru a prelua controlul asupra Groenlandei – o poziție reiterată recent de Casa Albă.
În timpul unui discurs susținut la o sesiune comună a Congresului, la începutul anului trecut, Trump a lansat o amenințare directă la adresa Groenlandei: „Cred că o vom obține. Într-un fel sau altul, o vom obține”.
Într-o declarație făcută marți, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a afirmat că Trump „a făcut cunoscut faptul că achiziționarea Groenlandei reprezintă o prioritate de securitate națională pentru Statele Unite și că este vitală pentru descurajarea adversarilor americani din regiunea arctică”.
„Președintele și echipa sa analizează o serie de opțiuni pentru a urmări acest important obiectiv de politică externă și, desigur, utilizarea armatei americane este întotdeauna o opțiune aflată la dispoziția comandantului suprem”, a punctat Leavitt.
