„M-am săturat de prostie”. Un senator republican cere concedierea consilierilor lui Trump după declarațiile despre Groenlanda

62601149
Getty

Senatorul republican Thom Tillis a criticat dur, miercuri, recentele comentarii ale adjunctului şefului de cabinet al Casei Albe, Stephen Miller, care a sugerat că SUA ar trebui să preia controlul asupra Groenlandei.

Senatorul a calificat remarcile drept „amatoristice” şi „absurde” şi l-a îndemnat pe preşedintele Donald Trump să concedieze persoanele care îi dau astfel de sfaturi, relatează CNN.

„M-am săturat de prostie”, a declarat senatorul din Carolina de Nord în timpul unui discurs ţinut miercuri în Senat. „Vreau sfaturi bune pentru acest preşedinte, pentru că vreau ca acest preşedinte să lase o moştenire bună. Şi aceste prostii despre ceea ce se întâmplă cu Groenlanda distrag atenţia de la munca bună pe care o face, iar amatorii care au spus că este o idee bună ar trebui să-şi piardă slujbele”, a declarat senatorul, care nu va mai candida pentru un nou mandat în alegerile din acest an, după ce a fost criticat de Trump cu alte ocazii.

Luni, Miller a afirmat în timpul unui interviu la CNN că poziţia oficială a administraţiei Trump este că „Groenlanda ar trebui să facă parte din Statele Unite”. Miller a pus sub semnul întrebării inclusiv pretenţiile Danemarcei asupra teritoriului arctic. „Care este baza pretenţiilor lor teritoriale? Care este baza pentru a considera Groenlanda o colonie a Danemarcei?”, a declarat el.

Însă Tillis, care ocupă funcţia de lider republican în Grupul bipartid al observatorilor NATO din Senat, a declarat că poziţia pe care o deţine Miller la Casa Albă nu îi dă dreptul să vorbească în numele întregului guvern al SUA.

„El nu vorbeşte în numele guvernului SUA”, a spus Tillis. „Domnul Miller a spus că guvernul SUA... - evident, Groenlanda ar trebui să facă parte din SUA. Este absurd”, a spus el.

Tillis a avertizat, de asemenea, că aceste comentarii ale lui Miller distrag atenţia de la operaţiunea militară a administraţiei Trump în Venezuela.

„Ce mă enervează? Prostia. Ce mă enervează este când oamenii nu-şi fac temele. Ce mă enervează este când pătăm extraordinara execuţie a unei misiuni pe care o susţin pe deplin în Venezuela, întorcându-ne şi făcând comentarii nebuneşti despre cum este dreptul nostru să avem teritoriul deţinut de Regatul Danemarcei”, a declarat Tillis. „Oameni buni, ora amatorilor s-a terminat. Nu vorbiţi în numele acestui senator american sau al Congresului”, a continuat el.

Senatorul din Carolina de Nord a subliniat, de asemenea, valoarea alianţei NATO şi rolul Danemarcei în cadrul acesteia. El a subliniat contribuţia „disproporţionat de mare” a Danemarcei la răspunsul NATO după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA, menţionând că au pierdut 43 de soldaţi în Afganistan dintr-o populaţie naţională de 6 milioane.

„Vrei să mă faci să-i mulţumesc preşedintelui pentru toate lucrurile bune pe care le face? Atunci dă-i un sfat bun”, a spus Tillis.

Discursul lui Tillis vine după ce a emis o declaraţie comună cu liderul democrat din Comisia pentru relaţii externe a Senatului, senatoarea Jeanne Shaheen, criticând abordarea administraţiei faţă de Groenlanda. Tillis şi Shaheen sunt copreşedinţi ai Grupului bipartid al observatorilor NATO din Senat.

„Atunci când Danemarca şi Groenlanda afirmă clar că Groenlanda nu este de vânzare, Statele Unite trebuie să-şi onoreze obligaţiile care decurg din tratat şi să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Regatului Danemarcei”, au spus ei. „Orice sugestie că naţiunea noastră ar supune un aliat NATO la coerciţie sau presiune externă subminează chiar principiile autodeterminării pe baza cărora Alianţa noastră există pentru a le apăra”, au punctat ei.

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Citește și...
JD Vance, despre cazul femeii ucise de un agent federal în Minneapolis: „Este o tragedie provocată de ea însăşi”. VIDEO

Moartea lui Renee Nicole Good, care a fost împuşcată mortal de un agent de imigrări la Minneapolis, a fost ”o tragedie provocată de ea însăşi”, a scris vicepreşedintele SUA, JD Vance, pe platforma X.

SUA se retrag din 66 de organizații internaționale, inclusiv agenții ONU, care „nu mai servesc intereselor americane”

Donald Trump a semnat miercuri un ordin executiv ce prevede retragerea Statelor Unite din 66 de organizații internaționale considerate că „nu mai servesc interesele americane”, a transmis Casa Albă într-un mesaj publicat pe X.

Trump vrea să majoreze cu 50% bugetul apărării: să ajungă la 1,5 miliarde de dolari în 2027. „Pentru binele ţării noastre”

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că, în urma discuțiilor cu senatori și alți lideri politici americani, s-a ajuns la concluzia că bugetul apărării pentru 2027 ar trebui să ajungă la 1,5 trilioane de dolari, cu 50% mai mare decât cel actual.

Recomandări
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat. Au forțat dispozitivul, iar jandarmii au folosit spray lacrimogen

Protestul fermierilor din București a degenerat, marți, în îmbrânceli între participanți și jandarmi. Forțele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene după ce protestatarii au forțat cordonul.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

Dunărea a ajuns la un nivel critic, dar lucrările au fost reduse. De ce a fost retrasă draga principală de la Cernavodă

Deşi în luna septembrie nivelul Dunării a scăzut sub cel din luna precedentă, cel mai important utilaj de dragare nu a mai fost folosit la operaţiunile care ar trebui să asigure necesarul de apă pentru centrala nucleară de la Cernavodă.