Ambasadorul britanic: Masurile privind migratia propuse de Cameron nu ii vizeaza pe romani

61258515

Ambasadorul britanic Martin Harris declara ca masurile de reforma a procesului de migratie prezentate luni de premierul David Cameron nu se refera strict la romani si bulgari, care vor beneficia din 2014 de sanse egale pe piata muncii din Regatul Unit.

"Masurile prezentate de prim-ministrul David Cameron se refera atat la imigrantii proveniti din Uniunea Europeana cat si la cei din afara acesteia. Acolo unde sunt implicati cetatenii Uniunii Europene sau cei ai Zonei Economice Europene, masurile se vor aplica in mod egal: nu va exista niciun fel de discriminare bazata pe tara de origine. Asadar, aceste reguli nu se refera strict la imigrantii romani si bulgari. Incepand cu anul viitor, cand controalele tranzitorii vor fi ridicate, cetatenii romani si bulgari vor beneficia de sanse egale pe piata muncii din Marea Britanie", afirma Harris, intr-un articol postat marti pe blogul sau.

Ambasadorul britanic mentioneaza ca premierul Cameron a reconfirmat ca romanii si bulgarii nu vor mai avea restrictii de munca din Regatul Unit si vor avea drepturi egale cu toti cetatenii europeni si a apreciat ca acei romani care lucreaza deja pe piata britanica "muncesc din greu, isi platesc taxele si sunt apreciati de angajatorii britanici".

Potrivit lui Harris, Cameron a evidentiat si contributia benefica pe care procesul de migratie o are asupra economiei Regatului Unit si a reafirmat angajamentul Marii Britanii fata de Piata Unica si de principiul liberei circulatii pe teritoriul Uniunii Europene.

Ambasadorul afirma ca "Guvernul britanic doreste sa se asigure ca cei care vin in Marea Britanie o fac pentru a contribui la dezvoltarea tarii si nu pentru ca sunt atrasi de sistemul de asigurari sociale sau de oportunitatea de a folosi serviciile publice".

El arata ca setul de masuri prezentat de Cameron sunt pentru a "proteja sistemul de asigurari sociale, dar si imigrantii de orice fel de abuzuri". "Aceste masuri se adreseaza tuturor imigrantilor, deopotriva, indiferent de tara din care provin. Setul de masuri anuntat face parte dintr-un proces mai amplu de reorganizare a sistemului de asigurari sociale prin care ne propunem sa incurajam cetatenii britanici sa fie mai activi pe piata muncii si mai putin dependenti de beneficiile sociale pe care statul le ofera", sustine Harris.

Diplomatul arata ca premierul britanic propune metode noi pentru a asigura ca ajutoarele sociale sunt indreptate catre cei care intr-adevar isi cauta un loc de munca si introducerea unor teste mai stricte pentru obtinerea dreptului de rezidenta, inainte ca imigrantii sa poata beneficia de locuinte sociale si asistenta financiara, cresterea amenzilor pentru cei care angajeaza si ii gazduiesc pe imigrantii clandestini.

Cameron vrea sa discute cu partenerii europeni despre limitarea platii alocatiei pentru copiii care locuiesc in afara Marii Britanii si sa transfere responsabilitatea catre statele UE de origine pentru imigrantii europeni inactivi pe piata muncii in primul an petrecut pe teritoriul britanic, mai arata Harris.

Potrivit Daily Mail, Cameron a propus totodata o actiune impotriva "turismului social", solicitand inclusiv vizitatorilor din afara UE sa aiba asigurari de sanatate si ordonand spitalelor sa urmareasca pacientii straini in vederea incasarii cheltuielilor. Ministrul Sanatatii Jeremy Hunt a declarat in Parlament ca Guvernul intentioneaza sa introduca plata pentru straini inclusiv in cazul consultarilor la medici generalisti.

Daily Mail afirma ca propunerile lui Cameron de a limita accesul imigrantilor la HNS (Sistemul National britanic de Sanatate) si locuinte sociale au provocat reactii dure din partea unor medici si autoritati locale. De asemenea, intentia de a reduce ajutoarele pentru imigranti din Europa a condus la avertismente privind o actiune in justitie din partea Bruxelles-ului.

Comisia Europeana va analiza conformitatea cu regulile UE a propunerilor premierului Cameron privind modificarea cadrului de acces la beneficiile sociale al cetatenilor europeni, a declarat luni un oficial al institutiei de la Bruxelles.

"Daca Guvernul Marii Britanii va face propuneri concrete pentru modificarea regulilor privind, de exemplu, accesul la beneficii sociale, Comisia Europeana va trebui sa analizeze aceste propuneri pentru a se asigura ca sunt pe deplin compatibile cu regulile europene privind libertatea de miscare a fortei de munca, dreptul la rezidenta si coordonarea masurilor de protectie sociala", a afirmat luni, intr-o conferinta de presa la Bruxelles, Jonathan Todd, purtatorul de cuvant al lui Laszlo Andor, comisarul european pentru forta de munca, afaceri sociale si incluziune.

De asemenea, Todd a reiterat ca in acquis-ul comunitar exista deja "foarte multe masuri care au fost convenite de toate tarile, inclusiv de Marea Britanie, pentru a preveni turismul beneficiilor sociale".

"Poti pretinde beneficiile de securitate sociala daca de fapt lucrezi in alt stat UE, esti membru de familie al unui lucrator sau daca esti rezident in acel stat. Sunt masuri clare pentru a preveni abuzul privind rezidenta si as vrea sa subliniez ca majoritatea vasta a cetatenilor europeni care s-au mutat in alt stat membru au facut acest lucru pentru a lucra, nu pentru a pretinde beneficiile", a afirmat Todd.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Coreea de Nord ameninta ca loveste SUA, Guam si Hawaii. Armata a fost plasata in stare de lupta

Coreea de Nord si-a plasat marti armata in stare de lupta si a cerut unitatilor speciale "strategice" sa se pregateasca pentru eventuale lovituri impotriva Statelor Unite, Insulelor Guam si Hawaii, in Pacific.

Revenirea Ciprului la normalitate se amana. Cipriotii se tem de o recesiune severa

Revenirea Ciprului la normalitate se amana. Marti ar fi trebuit sa se redeschida sucursalele bancare, insa Banca Centrala de la Nicosia a anuntat dupa miezul noptii ca acest lucru se va intampla doar joi.

Cod portocaliu de ninsoare in Ungaria si Croatia. Caderi de zapada si vant puternic in Slovenia

Este vreme rea in toata partea de est a Europei. In Ungaria e cod portocaliu de ninsoare si viscol in patru regiuni si cod galben in alte sapte.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, anulată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.

Bogdan Ivan: „Reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, dar prețurile la pompă au sărit din nou de 10,4 lei”

Fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, afirmă că reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, însă prețurile la pompă au sărit din nou peste 10,2 - 10,4 lei.